FOTO: Regulile pandemice, călcate în picioare în frunte cu protopopul
Cu mai putin de doua saptamâni înainte de Pasti, o slujba tinuta în sânul Mi (...)
citeste totmiercuri, 21.04.2021
O organizaţie neguvernamentală va furniza uniforme personalizate către RATP Iaşi. În acest sens, Fundaţia „Alături de Voi”, care desfăşoară, pe lângă componenta de non-profit, şi activităţi de economie socială, a câştigat licitaţia organizată de regia de transport a Iaşului. La procedură, organizaţia a avut şi un concurent (Iaşitex SRL), dar oferta acestuia a fost respinsă întrucât firma nu a făcut dovada constituirii garanţiei de participare şi nu a depus documente în Sistemul Electronic pentru Achiziţii Publice (SEAP).
Astfel, Fundaţia „Alături de Voi” şi-a adjudecat contractul după ce a ofertat suma de 433.540 lei, respectiv circa 90% din valoarea estimată iniţial de RATP. Având în vedere că fundaţia va trebui să livreze 483 de uniforme pe parcursul unui an rezultă un preţ mediu de aproape 900 lei/uniformă. La prima licitaţie organizată de RATP, în februarie 2016, preţul mediu al unei uniforme era estimat la 600 lei, dar la procedură nu s-au prezentat ofertanţi. „Noi facem economie socială. Avem angajate preponderent persoane cu dizabilităţi şi în cadrul fundaţiei avem mai multe ateliere, inclusiv de croitorie, dar şi de tipografie sau de servicii de arhivare. Noi participăm la licitaţii exact ca orice operator economic pentru că aşa asigurăm veniturile şi continuitatea locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi”, a declarat ieri preşedintele fundaţiei, Angela Achiţei.
Potrivit acesteia, atelierul de croitorie se află pe raza comunei Miroslava, dar, în acelaşi timp, fundaţia deţine o astfel de unitate şi la Constanţa. „Singura diferenţă între noi şi o societate comercială este că toate veniturile se reîntorc în organizaţie, respectiv nu este un acţionar care să câştige, iar acest lucru înseamnă economie socială - să generezi venituri pentru a crea locuri de muncă protejate şi adaptate. Noi facem inclusiv partea de formare şi suntem acreditaţi şi pe croitorie”, a mai spus Achiţei. Uniformele personalizate pentru RATP vor conţine sacou, vestă, cămaşă, cravată/eşarfă, pantaloni/fustă şi o şapcă.
Materialele de bază pentru uniforme trebuie să fie lână, poliester sau bumbac (cămăşi). Îmbrăcămintea va fi pentru conducători auto, vatmani şi controlori de bilete. Modelul a fost ales în urma unei consultări organizată de Primărie pe reţeaua de socializare Facebook la începutul acestui an. După ce vor conveni asupra condiţiilor contractului, RATP şi Fundaţia „Alături de Voi” vor semna acordul, cel mai probabil, în a doua jumătate a lunii august.
Cuvinte cheie: + uniforme vatmani, fundatia Alaturi de voi, licitatie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
FOTO: Regulile pandemice, călcate în picioare în frunte cu protopopul
A vândut apartamentul în 2015, apoi a cerut instanţei anularea tranzacţiei. I s-a aprobat
Pe urmele utilajelor la A8, prin munții Neamțului. Ce s-a găsit? „E bătaie de joc“
Două proiecte de importanţă vitală pentru Iaşi supuse la vot: bugetul și plecarea Veolia
Cum e posibil? A cumpărat cu credit bancar un balcon ilegal. Final absurd
Campanie de suflet: „Prima aniversare“. Un copil din patru ar putea fi salvat
Despăgubiri de 35.000 euro după ce a stat în pat 4 luni în urma unui accident pe trecere
Medic: „Nu a venit nimeni să demonteze zvonurile despre un anumit vaccin“
USAMV caută director general administrativ. Condițiile pentru a participa la concurs
Cel mai tânăr „peşte“ din Iaşi, arestat din nou după ce a pus doi minori să facă sex
Un drum după ţigări cu maşina iubitei l-a costat un an şi 4 luni de puşcărie
Olanda ridică restricțiile de circulație și redeschide terasele din 28 aprilie
Cât de mult poate vorbi la telefon un șofer de microbuz în timpul cursei Iași-Pașcani!
Orban: Cei care au pariat pe faptul ca nu ne vom intelege si-au facut iluzii
Turcan: Coaliţia va merge mai departe, asta spun şi matematica, şi raţiunea
Misterul morţii unei tinere românce din Italia. Nu s-a apărat, nu a fost abuzată sau jefuită
Negocierile din coaliție s-au încheiat. Ce prevede noul acord semnat
ÎPS Teodosie: E foarte limpede că fructele de mare nu sunt de post. Asta e lăcomie!
Pilotul care s-a catapultat din MiG, adus la Bucureşti cu o aeronavă C-130 Hercules
Primăria București, obligată să cumpere 40 de tramvaie de la Electroputere Paşcani
Coordonatorul campaniei de vaccinare anunţă că 23% din populaţia Capitalei s-a vaccinat
Un poliţist de 37 de ani, găsit inconştient în maşina personală, în stop cardio-respirator
Valeriu Gheorghiţă a anunţat posibilitatea de înscriere la vaccinare prin call-center
O echipă de cercetători din Japonia a dezvoltat un test care depistează COVID-19 în cinci minute
BOR: Credincioşii vor putea sta şi în biserică la slujba de Înviere
Iohannis o va primi marţi la Cotroceni pe Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova
Simona Halep: Îmi doresc foarte mult să câştig turneul de la Stuttgart
Producătorii de ţigări vor fi obligaţi să reducă la un nivel ”neadictiv” nicotina din produsele lor
Poliţistul american Brian Sicknick, mort după asaltul de la Capitoliu, a decedat din cauza naturale
Moşteanu anunţă că USR PLUS ar putea renunţa la solicitarea ca Florin Cîţu să nu mai fie premier
Florentino Perez: Cristiano Ronaldo nu va reveni la Real Madrid
Rata şomajului a crescut la 5% în 2020, faţă de 3,9% în 2019
Sute de obiecte ale cântăreţei Janet Jackson, inclusiv rochia ei de mireasă, scoase la licitaţie
Ce promite premierul în legătură cu programul de vaccinare: să revenim la normalitate
Florin Cîţu: Pentru mine important este că nu doresc să mai avem un lockdown
Facebook a prezentat o replică la Clubhouse şi un player pentru Spotify
Un medic de la Spitalul Colentina îi dă o replică dură fostului ministru Voiculescu
VIDEO O baltă a devenit piscină pentru animalele sălbatice din Parcul Național Ceahlău
VIDEO Fotograf atacat de un cocoș de munte îndrăgostit în munții din Vatra Dornei
O mașină Tesla a luat foc iar pompierii au avut nevoie de 115.000 de litri de apă ca să o stingă
Proces de zeci de milioane în cel mai râvnit cartier al Iașului. Retrocedare cu bucluc
Dezbateri publice după 8 luni de pauză: 60 de PUZ-uri, blocuri cu până la 18 etaje
Covid 19 la Iaşi - Tendinţă bizară: cazuri mai puţine, decese mai multe
Mama ar putea ajunge la închisoare pentru că şi-a abandonat copiii minori
O mare tumoră pe creier crescută exact în zona personalităţii o ucidea câte puţin în fiecare zi
Lucian DÎRDALAEuropa se loghează în reţea |
Florin CÎNTICMircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I) |
Alex VASILIUCristian Mandeal: „Minutul de calitate maximă în concert este rezultatul orelor multe de repetiţii” (I) |
Briscan ZARAEpilare inghinală |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.