
Spaniolii i-au învins pe croați cu scorul de 3 la 0, în Grupa B, Stuttgart
Aproape o jumătate de oră meciul considerat derbiul zilei a avut miros de pom lăudat, ca între două echipe tari care se întâlnesc prea timpuriu în grupă și nu vor să riște. Dacă trecem peste încercările de epatare (justificate) ale puștiului minune Lamine Yamal, în pomenitele (aproape) 30 de minute nu s-a întâmplat mai nimic. Dar a venit explozia. {i nu de la Yamal sau Rodri ci de la un… parizian, Fabian Ruiz. Mai întâi, i-a pus o pasă măiastră lui Morata, care a tras de la 15 m surprizându-l pe Livakovic.
Tot de acolo a marcat și însuși Fabian, trei minute mai târziu, după ce l-a croșetat pe mărețul Modric și i-a strecurat mingea printre picioare lui Sutalo. După ambele goluri au avut loc replici solide ale Croației, dar Kovacevic l-a țintit pe portarul Simon, iar Majer a șutat în plasa laterală. Cea mai mare ocazie a reprizei a venit în min. 41, când Budimir a luftat de la 2 m. Chiar înainte de pauză s-a făcut 3-0, scor oarecum nedrept, gol înscris din apropiere de fundașul Carvajal, fiindcă trebuia să se remarce și Yamal cu o pasă sclipitoare.
Tema reprizei secunde era dregerea busuiocului pentru croați.Dar spaniolii n-au avut gând de îngăduință. Din contra, mai multă îndârjire în apărare.iar, cu Yamal la pupitru și cu Morata în avanposturi, tot „furia roja” a fost cu marile ocazii. În min.55, Budimir, Kovacevic și Gvardiol s-au întrecut în ratări din careu. Apoi s-au schimbat liniile și „furia roja”s-a mai liniștit…. Croații au reușit să înscrie în 78 în urma unui penalty scos de Petkovic, faultat de Rodri. Simon, care gafase la faza faultului a respins șutul lui Petkovic, mingea a ajuns la Perisic, care i-a pasat aceluiași Petkovic, pentru 3-1. Dar golul, acordat de arbitru, a fost anulat de VAR pentru ofsaid și echipa lui Dalic a ratat bucuria unei reușite de onorare.
Spania: Simon-Carvajal, Le Normand, Nacho, Cucurella – Pedri (’60-Olmo), Rodri, Ruiz (’86-Ferran Torres)- Yamal (’86-Zubimendi), Morata (’67-Merino), Williams (’67-Oyarzabal). Selecționer: Luis De La Fuente
Croația:Livakovic – Stanisic, Sutalo,Pongracic, Gvardiol- Modric (65-Mario Pasalic), Brozovic, Kovacic (’65-Sucic) – Majer, Budimir (’56- Perisic),Kramaric (’73-Petkovic). Selecționer: Zlatko Dalic
Au marcat: Morata (’29), Ruiz (’32), Carvajal (’45+2)
Arbitru: Michael Oliver (Anglia)
Cartonașe galbene: Rodri
Ziarul de Iași vă va ține la curent cu toate meciurile care se dispută în Germania. In sectiunea speciala EURO 2024 poti afla totul despre Campionatul European
Publicitate și alte recomandări video