
Furtul de indicatoare rutiere, sport de masă la Iași. Șeful DJAD: „Am amplasat peste 2.000. Nu reușesc să fure cât punem noi”

Anul acesta, cei de la Drumuri județene au amplasat peste 2.000 de indicatoare. „Nu reușesc hoții să fure cât punem noi, dar sperăm să se oprească la un moment dat”, spune șeful Direcției drumurilor județene.
„E a patra sau a cincea oară când schimbăm semnele și balizele” puse pe drumul județean DJ 207A, afectat de o alunecare de teren la Stornești. Este declarația lui Ovidiu Ciucan, care conduce Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor. „Dacă veți merge astăzi pe acolo și nu le veți găsi, să nu credeți că nu le-am pus. Au fost, dar le-au furat”, a adăugat el.
Dispariția indicatoarelor și a altor semne rutiere este un fenomen cronic pe drumurile din județ. Dacă acum au dispărut cele care semnalizează surparea unei benzi de pe un drum situat la marginea județului, în sudul comunei Sinești, asemenea cazuri s-au petrecut și mai aproape de municipiul Iași, la Dobrovăț, pe DJ 247. „Noi montăm, din spate vin și le fură”, a remarcat directorul de la Drumuri județene. Rapiditatea cu care dispar indicatoarele rutiere poate fi explicată și prin perfecționarea hoților: folosesc flexul cu acumulatori în loc de clasicul bomfaier.
CITIȚI ȘI: Afectat de o alunecare de teren, drumul alternativ spre Roman ar putea să-și schimbe traseul
Din acest an, și DJADP s-a perfecționat. „Avem utilaje care ne-au permis să montăm peste 2000 de indicatoare în tot județul”, am aflat de la directorul Ovidiu Ciucan. În regie proprie, montarea unui indicator costă acum aproximativ 400 de lei, adică de trei ori mai puțin decât înainte de dotarea menționată.
Direcția a achiziționat din vreme indicatoarele necesare „și tot completăm. Partea bună este că nu reușesc hoții să fure cât punem noi, dar sperăm să se oprească la un moment dat”, a glumit amar șeful Direcției drumurilor județene.
Utilajele care permit angajaților să monteze indicatoarele pe poziție în regie proprie nu sunt singurele achiziții făcute anul acesta. În parcul Direcției au intrat la începutul toamnei și utilajele necesare cosirii pe marginea drumurilor, obligație care revine oricărui administrator de drumuri, fie ele județene, naționale sau comunale.
CITIȚI ȘI: 3.600 de indicatoare rutiere noi le vor înlocui pe cele deteriorate din Iași
Publicitate și alte recomandări video