Gadget-urile aduc liniștea în familiile cu copii mici. Ce mai aduc însă, la pachet? Opinia psihologului ieșean Cristina Danilov

Astăzi, copiii stăpânesc telefoanele mobile, gadgeturile, mult mai repede și mai bine decât învață să citească, să scrie sau chiar să vorbească. Nu este surprinzător, pentru că adeseori vedem cum părinții înșiși activează pe mobil desene animate sau jocuri pentru copiii lor, pentru a le distrage atenția în autobuz, la o petrecere, acasă. Nimeni nu vede asta ca pe o problemă, atâta vreme cât copilul se comportă liniștit, iar părinții au mai mult timp liber pentru treburile casnice sau pentru o carte sau o ieșire cu prietenii. Un smartphone aduce liniște în casă, fiecare poate să-și vadă de treburile lui fără să fie deranjat. Suntem conștienți de toate riscurile la care ne expunem atunci când oferim smartphone-uri copiilor, dar de multe ori, ele devin bonele, educatoarele sau profesorii odraslelor pe care-i creștem. Și, în multe cazuri, smartphone-urile ajung să ia locul părinților în habitat.

Sigur, utilizarea gadgeturilor o zi, două, o lună sau jumătate de an, nu devine imediat o problemă serioasă. Dar, de obicei, în clasa pregătitoare sau școala primară, părinții încep să observe că fiul sau fiica lor petrece din ce în ce mai mult timp pe telefon sau pe tabletă. Treptat, apar alte probleme și părinții se întreabă de ce oare copilul lor nu dă randament la școală, de ce nu este suficient de atent la orele de curs, de ce devine agresiv în relația cu colegii ori de ce pare nemotivat în acțiunile lui. Să fie smartphone-ul de vină? Da, ar spune psihologul american Johnattan Haidt, autorul cărții Generation Anxious: How the Great Reshaping of Childhood Is Causing an Epidemic of Mental Illness, apărută în luna martie a acestui an, în Statele Unite.

Deși studiile efectuate într-un număr de 30 de țări au ajuns la concluzia că rețelele sociale nu afectează copiii, Haidt a infirmat concluziile celor mai eminenți specialiști, creând, prin publicarea acestei cărți, un adevărat scandal. Avem în vedere, în primul rând, statisticile ultimilor 20 de ani, care ne vorbesc convingător despre creșterile numărului de cazuri de depresie, anxietate și suicid la adolescenți. Ce afirmă cu tărie psihologul? Că tehnologia digitală resetează creierul copiilor noștri, făcându-i predispuși la toate aceste tulburări. „Înlocuind jocul fizic și interacțiunea face to face, companiile de tehnologie au transformat mintea copilului și, prin aceasta, dezvoltarea umană la o scară aproape de neimaginat”, spune Johnattan Haidt într-una din conferințele sale. Abundența conținutului distractiv și ușor de urmărit, cu care mințile fragile se obișnuiesc, îi face pe copii și adolescenți instabili emoțional la experiențele prin care trec și vulnerabili la cele mai mici probleme ale vieții. Cele două afirmații centrale ale cărții lui Haidt sunt că generația Z suferă de „epidemie majoră de boli mintale” și că smartphone-urile stau la baza declanșării acestei epidemii. Poate cea mai alarmată parte a statisticilor sale nu sunt cifrele care indică cazurile de depresie sau suicid de care face uz, ci traiectoriile lor ascendente. În ambele cazuri, lucrurile se înrăutățesc. Este posibil, dacă luăm în serios afirmațiile psihologului, să fim contemporani cu debutul unei apocalipse care va avea un impact fără precedent asupra viitoarelor generații.

Dar aceste constatări ale lui Haidt constituie oare o problemă care solicită răspunsuri la nivelul de societate? E oare Haidt, el însuși, ne-am putea întreba, un anxios și trage, din prisma lui, un fals semnal de alarmă? Există ipoteze și ale altor specialiști care se potrivesc cu aceste date? Poate că micuții de azi sunt anxioși și deprimați pentru că ar trebui să fie anxioși și deprimați, la urma urmei, ei moștenesc o lume care se confruntă cu conflicte armate, încălzire globală, pandemii și izolare socială, sisteme educaționale sau legi care îi nedreptățesc, viitor nesigur și multe altele. Dacă luăm toate acestea în discuție, așa cum le prezintă opozanții lui Haidt, constatăm că termenul „generație anxioasă” provocat de tehnologie este oarecum înșelător. Marea majoritate a generației Z nu are tulburări de anxietate, nici depresie, vom spune, cei care au depresii le-ar fi avut oricum, nu neapărat din cauza existenței în viața lor a smartphone-ului. Motivele sunt multiple și unul din ele ar fi pandemia COVID 19, nu? Nu, spune Haidt, epidemia a erupt mai devreme și vine să ne demonstreze acest lucru în cartea sa.

Pentru a înțelege mai bine ceea ce afirmă Johnatan Haidt trebuie să răspundem la câteva întrebări. Ce e rău în a lăsa un copil să se uite la desene animate sau să vadă un filmuleț pe youtube? Odată ce el este liniștit, nu plânge, este preocupat de soarta personajelor virtuale în loc să facă zgomot și să deranjeze vecinii, totul pare normal. Dar, în mod firesc, copilăria, așa cum o știm, este legată de joc, natură, grup social, creativitate. Copilăria nu are nevoie de ecrane, ci de situații de viață care solicită toate cele cinci simțuri: copilul trebuie să se plimbe, să alerge, să experimenteze lucruri noi, gusturi, arome, mirosuri, să asculte natura, să comunice cu cei din jur, să răsfoiască paginile unei cărți cu propriile mâini.

Dacă un copil se uită ore întregi la un ecran, nu are ocazia să-și dezvolte corect abilitățile. Acest lucru, de asemenea, poate duce la întârzieri mai mari în dezvoltarea limbajului, iar copilul poate avea, drept consecință, mai târziu, probleme de învățare. Adesea, părinții cu copii de 3-4 ani se plâng că aceștia nu se grăbesc să vorbească: dacă intrăm mai mult în problemă, constatăm că acești copii sunt obișnuiți să folosească gadgeturile în compania cărora își petrec mare parte dintr-o zi.

Unul dintre miturile care întăresc acest comportament este că mulți părinți cred că e mai traumatic pentru un copil să i se ia smartphone-ul din mâini decât să-l lase 2-3 ore în fața unui videoclip de pe youtube sau în fața unui joc. Un alt mit e că, dacă-i oferi copilului tău un gadget de mic, va avea posibilitatea să cunoască mai multe, să acceseze mai multe informații decât le-ar obține din partea părinților sau a mediului înconjurător.

Realitatea este însă cu totul alta. Dacă, de exemplu, dorim ca micuțul nostru să învețe limba germană, el trebuie să fie în compania copiilor care vorbesc germana, la un curs pentru copii. Mulți părinți cred că cel mic va excela în studiul limbilor străine, dacă îl lasă pe acesta în compania jocurilor care utilizează limbi străine. Eronat, copilul doar va reda mot à mot replici, neștiind ce înseamnă acestea pentru că nu i le traduce nimeni. Folosindu-ne de imaginație, putem înțelege mai bine cât de confuz la nivel mental poate fi un copil care a urmărit un joc sau un film în germană și după trei ore i se spune deodată: Zi acum poezia cu Zdreanță pe care ai învățat-o la grădiniță!

Este important ca părinții copiilor să acorde atenție modului în care folosesc tehnologia. Putem observa singuri, chiar și nefiind specialiști, dacă televizorul este pornit în fundal, el dezvoltă la copil deficit de atenție. Un copil nu se poate concentra pe ceea ce studiază în acel moment, fiind foarte atent la lumea din jurul lui: zgomotul de fond le distrage copiilor atenția de la învățare. Acest lucru se întâmplă și în cazul telefoanelor mobile, a gadgeturilor.

Cu un asemenea dispozitiv pe birou, un copil este mai interesat de lumea virtuală decât de propriile teme. Iar la școală îl va capta mai mult decât lecția pe care o predă profesorul și care îl plictisește. Un alt aspect ține de faptul că un copil învață prin experiență și interacțiune directă. Nu e necesară o aplicație sau un joc cu păpuși virtuale, cu roboți sau mașini, ei trebuie să experimenteze jocul împreună cu alți copii, jocul presupune imaginație, comunicare, creativitate.

În cartea sa, Johnattan Haidt vorbește despre motivul și preocuparea sa privind îngrijirea sănătății mintale a adolescenților, care s-a deteriorat brusc de la începutul anilor 2010, așa cum demonstrează ratele de depresie, anxietate și suicid. Autorul explică de ce copiii au nevoie de joacă și de explorare independentă și cum jocurile copilăriei au început să dispară începând cu finele anilor 1980. Lucrul acesta îl putem vedea și noi cu ochiul liber: în fața blocurilor nimeni nu mai bate mingea, nu mai vedem grupuri de copii jucându-se „de-a v-ați ascunselea” sau „rațele și vânătorii”, cum făceam noi, cei din generațiile trecute. Dacă ies în parc, copiii fac ceea ce fac și în casă, stau pe o bancă și accesează internetul și rețelele de socializare. Dacă ies cu părinții la o masă în oraș, dacă ies la o pensiune în vacanță, îi vedem la fel, absorbiți de rețelele de socializare.

Trecerea de la joc la activitățile online a perturbat dezvoltarea socială și logica copiilor, ducând la singurătate, fragmentarea atenției, contagiune socială, comparație socială nesănătoasă, mai ales în cazul fetelor, și perfecționism. „Copilăria s-a bazat întotdeauna pe joacă și activități în afara casei, dar în anii 1980 și 1990 ne-am îndepărtat treptat de acest lucru din cauza temerilor tot mai mari față de pericolele sociale, răpiri și alte amenințări. Copiii își umpleau timpul liber cu alte activități în anii 90. Am crezut ani de zile că Internetul va fi un salvator, că ne va face copiii mai deștepți și nu ne-am alarmat când copiii noștri au început să petreacă patru, cinci, șase și acum șapte până la nouă ore pe zi pe telefoanele lor și alte gadgeturi”, se plânge, credem noi, pe bună dreptate, psihologul Johnattan Haidt.

Haidt este convins că rețelele sociale creează mai multă dependență decât heroina sau tutunul pentru că sunt impuse de societate. Nu faci ca ceilalți, nu ești în rândul lumii. „Dacă nu acționăm imediat, o situație care este deja gravă s-ar putea agrava și mai mult. Dacă 40% dintre minori în prezent au depresie severă, cifra ar putea crește la 70% sau 90%”, avertizează omul de știință.

Smartphone-urile nu au ridicat inițial temeri privind dezvoltarea cognitivă a copiilor. Problemele au început în jurul anului 2010 când s-au combinat cu alți factori, cum ar fi rețelele de socializare, internetul de mare viteză, selfie-urile și apariția influencerilor, jocurile captivante, și aplicațiile gratuite care maximizează atenția publicului.

Acest amestec toxic a permis smartphone-urilor să acapareze interesul și viața copiilor. Ratele de utilizare, în medie cam șapte ore pe zi, le-au conectat treptat, dar profund, creierul în curs de maturizare la aceste dependențe. Haidt crede că această conectare dă naștere la patru probleme cu care se confruntă copilul în ziua de azi. Una ar fi privarea de social, un smartphone este un „blocaj al experienței”, ocupând ore pe zi mintea copilului, care altfel, dacă nu ar exista, ar fi petrecute în joc, în mișcare fizică sau conversații cu prietenii și familia. Pe de altă parte, privarea de somn, o altă problemă gravă, cu consecințele sale, prea mulți copii și adolescenți rămân pe smartphone-urile lor până târziu în loc să se odihnească, lucru care duce la lipsa concentrării, nervozitate, irascibilitate psihică. O altă problemă ar fi fragmentarea atenției, mesajele îi disturbă continuu pe copii îndepărtându-i de sarcinile care necesită concentrare. Și, cu o însemnătate majoră este dependența, aplicațiile și rețelele sociale sunt concepute în mod deliberat pe vulnerabilitățile copiilor și adolescenților, ceea ce îi conduce la incapacitatea lor de a se bucura de orice altceva din realitate, devenind apatici, insensibili și, deși e cam dur spus, chiar rupți complet de problemele și viața reală.

Adolescenții au mai multe nevoi de bază decât un matur care implică diverși factori emoționali: conexiunea și includerea socială, acțiuni de grup și acțiune individuală, satisfacerea nevoii sexuale și așa mai departe. Johnattan Haidt explică faptul că, în mod normal, în evoluția umanității, aceste stimulente i-au determinat pe adolescenți să-și satisfacă nevoile de bază prin implicarea personală, în lumea reală – să-și facă prieteni, să se lanseze în dispute, să dezvolte atașamente romantice, să-și înceapă viața sexuală și chiar să accepte riscuri fizice.

Deși aceste activități pot duce uneori la suferință și frustrări, ele sunt totuși importante pentru evoluția ființei umane. Hugh Breakey, directorul Institutului pentru Etică al Universității Griffith, a punctat foarte bine aceste aspecte, menționate și de mine în treacăt, într-una din prezentările care viza cartea lui Haidt. Smartphone-urile, inclusiv acest amestec tehnologic care vine la pachet cu aparatul, oferă, după cum vedem, răspunsuri la toți acești factori care presupun dezvoltarea mentală, dar fac acest lucru fără a implica și activitățile de care spuneam anterior. Totul se face stând pe fotoliu. De exemplu, un adolescent s-ar putea simți singur și dorește comunicare cu cineva de vârsta lui. Așa că nu se va înscrie la o sală de sport sau la un curs de dans, se alătură celorlalți adolescenți pe Tik-Tok.

Oferindu-i o doză temporară de dopamină, Tik Tok-ul, sau orice altă rețea de socializare, va îndeplini nevoia imediată a adolescentului într-un mod care nu implică conexiuni sau riscuri așa cum le știm noi din lumea reală. Unde poate duce această conexiune dacă va deveni un obicei? La singurătate și izolare de comunitate. Apoi la teama teribilă că, dacă nu va ține pasul pe internet, va fi exclus definitiv din cercul de internauți. O greșeală acolo îi poate fi fatală. Cartea lui Haidt lasă, însă, cititorul cu o altă îngrijorare, mai profundă. Lumea virtuală devine din ce în ce mai accesibilă și mai atrăgătoare în fiecare zi, spre deosebire de lumea reală care nu este prietenoasă atât de mult cum ne-am dori. Mai mult, ea vine cu oferte din ce în ce mai captivante pentru a ne menține atenția. În fața tuturor acestor lucruri, se poate ca lumea reală să nu poată concura. Ce oferă lumea reală? Conflicte, corupție, sărăcie, foamete, catastrofe climaterice, muncă prost plătită, incoerență politică, sisteme medicale necorespunzătoare, violență, crimă. Nu-i mai interesant și mai liniștitor să urmărești zilnic postările unui influencer care te învață cum să te demachezi, ce pantofi să porți sau cum să petreci o după-amiază plăcută într-un penthouse?

Și care sunt rezultatele? Haidt a prezis deja: utilizarea pe scară largă de către adolescenți a smartphone-urilor provoacă o criză de sănătate mintală. Anxietatea, insomnia, nervozitatea, textafrenia, lipsa încrederii în sine, depresia severă și suicidul sunt doar câteva dintre efectele care apar în urma acestei adicții. Să luăm, de exemplu, statistica din România: conform unui studiu efectuat de EU Kids, 86% dintre copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 16 ani folosesc smartphone-ul zilnic, iar 63% de mai multe ori pe zi sau aproape tot timpul. Dacă se adeverește că Haidt are dreptate, într-adevăr, acești ani sunt doar un debut al unei apocalipse care va lovi din plin tinerele generații. Datele, în combinație cu prezicerile sale, sunt înfricoșătoare.

Cartea propune, totuși, patru soluții pentru ieșirea din această „epidemie”, Haidt nu ne lasă să cădem pradă deznădejdii, fără a ne da sfaturi: fără smartphone-uri și fără rețele de socializare înaintea vârstei de 16 ani, școli în care să fie interzisă folosirea gadgeturilor și mult mai multă joacă în aer liber, joacă nesupravegheată, și independență în copilărie. Acestea, dacă le analizăm mai bine, nu sunt lucruri nerezonabile. Văzând tot ce se petrece în jurul nostru, întrebarea noastră e: se vor aplica vreodată? Sunt capabile guvernele, autoritățile să ia măsuri? Au vreun interes? Este generația părinților acestor copii, o generație ce a crescut odată cu apariția gadgeturilor și a rețelelor de socializare, capabilă să le ofere celor mici o educație care să țină cont de sfaturile lui Johnattan Haidt?

 Cristina Danilov este psiholog

 

Publicitate și alte recomandări video