anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 31.10.2020

Gafa uriașă a lui Trump: ”Îmi place mult premierul Macron”

GALERIE
Donald Trump,
  • Donald Trump,
- +

Preşedintele american, Donald Trump, care îşi bate joc regulat de presupusele gafe ale rivalului său democrat, Joe Biden, a comis la rândul său o greşeală, sâmbătă, retrogradându-l pe omologul său francez, Emmanuel Macron, la rangul de "prim-ministru", notează AFP, preluată de Agerpres.

În cursul unui miting de campanie în statul Michigan, preşedintele american, în campanie pentru realegerea sa, a făcut greşeala subliniind realizările din mandatul său.

În timpul discursului Trump şi-a dat cu părerea despre Acordul privind schimbările climatice de la Paris, din care Statele Unite s-au retras după alegerea sa în 2016.

"Ştiţi ce am mai oprit? Acordul de la Paris privind mediul. Îmi place mult prim-ministrul Macron, dar l-am întrebat cum avansează acordul şi nu prea mergea treaba", a declarat candidatul republican.

Preşedintele american şi omologul său francez au legat o relaţie apropiată la scurt timp după alegerea lui Emmanuel Macron, înainte ca relaţiile dintre cei doi oameni politici să se deterioreze sensibil.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

COVID-19, ca un avertisment

Nicolae GRECU

COVID-19, ca un avertisment

Învăţăturile diavolului coronavinus cătră Majestatea Sa Regele fotbalului.

Filmuletul zilei

opinii

Pericolul manelizării cântecului popular (II)

Eugen MUNTEANU

Pericolul manelizării cântecului popular (II)

Spre a ilustra consideraţiile din foiletonul trecut, autorul prezintă o serie de exemple concrete de degradare a cântecului popular actual.

Un vis

arh. Ionel OANCEA

Un vis

Se făcea că peste oraşul nostru a coborât în chip vădit duhul înţelepciunii. Datorită acestei minuni, consilierii judeţeni, cei locali, preşedintele, primarul, personalităţile marcante ale partidelor politice ajung la două idei, culmea, comune. 

O lume „curată”

Alexandru CĂLINESCU

O lume „curată”

Nu e, cred, lipsit de interes să ne imaginăm cum ar putea arăta lumea de mâine şi, în ce mă priveşte, să avansez câteva propuneri - sper - constructive.

pulspulspuls

Ce poză, ce vremuri...

Ce poză, ce vremuri...

Iaca ce poză am mai pescuit zilele astea prin bulboanele alea întunecate ale politichiei ieşene prezente pe Facebook, stimaţi telespectatori! 

Caricatura zilei

Dezcarcerare

Editia PDF

Bancul zilei

COVID ne-a învatat sa ne spalam pe mâini. Sper sa apara un virus care sa ne învete sa ne spalam si pe picioare. (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.