Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Gafon nu e singurul avocat urcat beat la volan. Cine a mai fost prins cu o alcoolemie uriașă la volan

GALERIE
politist
  • politist
- +

Pe lângă avocatul Iulian Gafon, arestat după ce s-a urcat beat şi a ucis un om nevinovat, în Baroul Iaşi mai sunt şi alţi purtători de robe negre ce au fost prinşi în ofsaid de poliţiştii rutieri  

Cazul şocant al avocatului Iulian Gafon, care s-a urcat beat la volan (VEZI AICI), nu este singular în Baroul Iaşi. „Ziarul de Iaşi“ a descoperit că, pe lângă Iulian Gafon, în ultimii ani, şi alţi membri ai Baroului au fost prinşi conducând cu alcoolemii foarte mari, unii dintre aceştia fiind deja condamnaţi, în timp ce alţii sunt, în prezent, judecaţi. 

Un caz neştiut este cel al avocatului Dinu Şerban, membru în Biroul Municipal al PNL Iaşi şi avocat din 2001. Şerban este judecat în prezent, de Curtea de Apel Iaşi, fiind acuzat că s-ar fi urcat băut la volan în 2012. 

Dosarul penal al lui Şerban a avut un traseu atipic, avocatul fiind, în primă fază, scos de sub urmărire penală din cauza unor nereguli tehnice privind probele de sânge. Faptele imputate lui Şerban datează din 9 fe­bruarie 2012, atunci când avocatul a fost oprit de poliţişti, pe Calea Chişinăului. Agenţii au aflat că acesta ar fi băut înainte de a se urca la volan şi l-au condus la spital. Cele două probe de sânge prelevate au relevat alcoolemii de 2,30 la mie şi 2,05 la mie. Şerban spune că poliţiştii care se ocupau de dosarul său ar fi trimis probele de sânge pentru a fi analizate cu o întârziere de 5 zile, cu două zile mai mult decât prevede metodologia. În tot acel timp, probele nu ar fi fost ţinute la frigider.

Avocaţi condamnaţi

„Este o situatie delicată. În cazul meu, probele de sânge au fost trimise după cinci zile, şi din acest motiv, procurorul de caz, la momentul respectiv, mi-a aplicat achitarea. Ulterior, noul procuror de secţie, care se află într-o stare de duşmănie cu mine, a trimis dosarul spre rejudecare, a infirmat soluţia şi a dispus trimiterea în judecată. La momentul la care primul procuror mi-a dat scoatere de sub urmărire penală, s-a dispus de către IPJ Iaşi o verificare a celor care au trimis probele prea târziu, poliţiştii fiind şi sancţionaţi. Ulterior, din cauza presiunilor, aceşti poliţişti au revenit şi au spus că probele au fost păstrate conform legii“, ne-a spus, ieri, avocatul Dinu Şerban. Acesta ne-a precizat că, după ce a fost scos de sub urmărire penală, i s-a restituit şi permisul, pe care l-a folosit timp de un an. Documentul i-a fost suspendat din nou după ce dosarul său a fost redeschis. Dinu Şerban mai este vizat şi în alte dosare penale. 

Un alt membru al Baroului Iaşi care a fost prins conducând este Florin Bogdan Pavel. Acesta a fost surprins conducând deşi băuse în prealabil, pe 14 august 2015, pe raza comunei Tomeşti. Cele două probe biologice prelevate au relevat valori de 2,40 la mie, respectiv 2,20. Pe 4 februarie 2016, Curtea de Apel Iaşi l-a condamnat pe Pavel la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Potrivit portalului instanţelor de judecată, nici acesta, nici procurorii nu au contestat decizia. În cursul zilei de ieri, Pavel nu a putut fi contactat. Un alt caz, mediatizat la momentul respectiv, a fost cel al avocatei Daniela Ciocan, condam­nată, în 2012, la şapte luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prinsă, în 2011, conducând cu o alcoolemie de 1,80. 

Când pot fi excluşi avocaţii

Decanul Baroului Iaşi, avocatul Marius Striblea, ne-a explicat în ce condiţii poate fi suspendat un avocat din instituţie: „Conform legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, un membru al baroului poate fi exclus dacă a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, abuzuri stabilite prin hotărâre judecătorească sau dacă se constată că a săvârşit abateri disciplinare grave (strict indicate de Legea 51/1995)“. Striblea a mai adăugat că avocatul poate fi exclus din profesie şi dacă a fost condamnat definitiv prin hotărâre judecă­torească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie, condamnare care este de natură să aducă atingere gravă prestigiului profesiei. „În ultimii ani, au existat câteva cazuri în care cei condamnaţi la pedeapsa închisorii cu executare fie nu se mai regăsesc printre membrii Baroului Iaşi, fie măsurile administrative urmează a fi analizate după ce pedeapsa se va considera executată (de exemplu, situaţia când instanţa a dispus prin hotărâre interdicţia de a profesa pentru o anumită perioadă de timp)“, a încheiat Striblea. 

Voci din breasla avocaturii ne-au precizat că încăpăţânarea de a se urca la volan după ce au băut, în cazul unor avocaţi, - fără a generaliza sau nominaliza -, se trage din mândria unora dintre purtătorii de robe negre ce consideră că, prin prisma profesiei, pot scăpa basma curată dacă sunt prinşi băuţi la volan. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri