
Gala olimpicilor la „Racoviță”: cum ajungi să reprezinți România la concursurile internaționale

Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași a organizat cea de-a XXV-a ediție a Galei Olimpicilor, un eveniment de tradiție care celebrează excelența în educație și performanțele deosebite ale elevilor. Evenimentul a avut loc joi, 6 iunie, și a premiat 86 de elevi din clasele V-XII, care au obținut rezultate remarcabile la 26 de olimpiade naționale.
Elevii colegiului au obținut 111 calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, care s-au concretizat în 35 de premii și mențiuni și 34 de medalii. Printre aceștia, un elev s-a evidențiat prin participarea la patru olimpiade, iar alți patru elevi au concurat la câte trei olimpiade fiecare.
La Gala Olimpicilor au fost prezenți, alături de elevi, profesori, părinți și bunici, următorii invitați: primarul muncipiului Iași, Mihai Chirica, prof. univ. dr. Adrian Iftene, prorector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof. univ. dr. Răzvan Lițcanu, decan al Facultății de Matematică, conf. univ. dr. Claudiu Costin de la Facultatea de Fizică și Cristi Țârcă, Inspector pentru management instituțional în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași.
Mihaela Pîrpîlă-Gotcu, directoarea Colegiului Național „Emil Racoviță” din Iași, a deschis festivitatea de premiere prin a-i felicita pe tinerii racovițiști pentru performanțele obținute la olimpiade.
„Este un moment de bucurie și de mândrie, încărcat de emoții pozitive. Sunt aici, prezenți în sală, cei mai buni elevi ai Colegiului nostru, cei mai valoroși promotori ai excelenței în educație la nivel național și internațional. Coordonarea elevilor olimpici implică profesionalism, sprijin permanent acordat elevilor și multă muncă. Știu că toate acestea sunt dublate de perseverență și dăruire. Suntem mândri că un număr atât de mare de elevi s-a calificat la etapele naționale ale olimpiadelor. Felicitări tuturor!”, a transmis directoarea.
Cei mai mult olimpici sunt la Informatică
Dintre toate disciplinele, Informatică a fost cea mai bine reprezentată, cu 23 de elevi calificați la Olimpiada Națională de Informatică. Andrei Boacă, elev în clasa a XII-a, s-a calificat în lotul național de informatică, ocupând locul al VI-lea în urma celor patru baraje de selecție, și va reprezenta România la Olimpiada Balcanică de Informatică. De asemenea, echipa „CNERu-i CNER”, formată din elevi de clasa a XII-a – Andrei Boacă, Gabriel Turbincă, Paul Antonio Cobzaru (profesor îndrumător Marinel Șerban) și Alin Răileanu (profesor îndrumător Emanuela Cerchez), a obținut Mențiune și Medalie de argint la Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe.
Andrei Boacă este unul dintre cei mai străluciți elevi ai Colegiului Național „Emil Racoviță” din Iași, cu o pasiune remarcabilă pentru Informatică. De-a lungul anilor de liceu, Andrei a reușit să acumuleze numeroase premii și medalii, demonstrând un talent excepțional în acest domeniu. La Olimpiada Națională de Informatică din acest an, a obținut Premiul al II-lea și Medalie de aur, iar împreună cu echipa formată din Alin Răileanu, Gabriel Turbincă și Antonio Cobzaru, a câștigat Premiul al III-lea și Medalie de argint la etapa națională a Olimpiadei Internaționale de Informatică pe Echipe.
„Am descoperit pasiunea pentru Informatică încă din clasa a VI-a, la un cerc organizat de doamna profesoară. Mi-a plăcut ideea de a programa, iar de atunci am rămas pe acest drum”, a spus Andrei. Pe lângă aceste realizări, Andrei s-a calificat și la Concursul InfoEducație, la Romanian Master of Informatics și la Turneul Internațional de Informatică Shumen, unde a obținut aurul. Planurile sale de viitor includ continuarea studiilor la Facultatea de Informatică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde speră să își dezvolte și mai mult abilitățile.
La Olimpiada Națională de Informatică, Alin Gabriel Răileanu a obținut Medalie de Bronz, iar la etapa națională a Olimpiadei Internaționale de Informatică pe Echipe, a câștigat, împreună cu echipa sa, Premiul al III-lea și Medalie de argint. De asemenea, s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Inovare și Creație Digitală, care va avea loc la finalul lunii iulie.
„Pasiunea pentru Informatică a început în clasa a IX-a, când una dintre persoanele foarte apropiate mie mi-a spus că dacă voi intra la profilul Matematică-Informatică, mă va învăța Informatică și chiar a făcut asta. Mi-a pus bazele, iar acest lucru m-a ajutat să mă dezvolt ulterior pentru olimpiada”a mărturisit Alin.
Gabriel Turbincă s-a remarcat atât în domeniul Matematicii, cât și în cel al Informaticii, obținând performanțe notabile la ambele discipline. La Olimpiada Națională de Matematică, Gabriel a obținut Mențiune și Medalie de Argint, iar la etapa națională a Olimpiadei Internaționale de Informatică pe Echipe a câștigat Premiul al III-lea și Medalie de argint.
„Pentru Matematică, pasiunea a apărut încă din copilărie, adică de prin clasa a II-a, când m-a înscris tatăl meu la Concursul Euclid și am luat punctaj maxim. De atunci am hotărât să continui cu Matematica”, a povestit Gabriel. În anii anteriori, a obținut și medalie de aur la numeroase olimpiade, participând chiar și la Balcaniada de Matematică.
Excelență și la Matematică
La Olimpiada Națională de Matematică au participat 16 elevi, dintre care Andrei Cășuneanu, Tudor Chelaru (ambii în clasa a VII-a, profesor îndrumător Cătălin Budeanu), Radu Ionuț Stoleriu (clasa a X-a, profesor îndrumător Cătălin Budeanu) și Gabriel Turbincă (clasa a XII-a, profesor îndrumător Dănuț Aramă) s-au calificat în loturile naționale. Tudor Chelaru a obținut Premiul I la etapa națională, iar unul dintre cei 6 elevi care vor reprezenta România la Balcaniada pentru Juniori, care va avea loc în luna iunie, în Turcia. Elevii Radu Stoleriu și Gabriel Turbincă au participat și la Concursul Internațional Romanian Masters of Mathematics, unde au obținut medalii de bronz.
Eric Constantin Beșliu este unul dintre cei mai tineri olimpici ai Colegiului Național „Emil Racoviță” din Iași, dovedind o pasiune pentru matematică. La doar 12 ani, Eric a obținut Mențiune de Onoare la Olimpiada Națională de Matematică.
„M-am pregătit pentru olimpiadă lucrând diverse exerciții de la olimpiade și teste din anii anteriori. Am descoperit pasiunea pentru Matematică în clasa a III-a, iar în acest an am hotărât să îmi fructific pasiunea și să merg la olimpiadă”, a spus Eric.
Succes la Chimie, Fizică și alte discipline
Elevii de la Colegiul Național „Emil Racoviță” au obținut rezultate remarcabile și la alte discipline.
Rareș Solomon Andrei, elev în clasa a X-a, este pasionat de chimie și a obținut Mențiune la Olimpiada Națională de Chimie. Pregătirea sa a început încă din vara trecută, când a discutat cu profesoara sa de chimie, care i-a oferit materialele necesare.
„Am descoperit că îmi place chimia încă din clasa a VII-a, când am început să studiem la școală, însă eu aveam dinainte o afinitate pentru științe. Am participat la concursuri de biologie, chimie și fizică, însă cea mai mare plăcere o am avut-o când învățam la chimie”, a explicat Rareș. Deși i se spune frecvent că ar trebui să urmeze Facultatea de Medicină, el știe că își dorește să studieze la Facultatea de Chimie sau Farmacie, cu obiectivul clar de a face cercetare.
Ilia Briana Tudose, elevă în clasa a XII-a, a obținut Mențiune la Olimpiada Națională de Istorie. Pregătirea ei a inclus citirea multor cărți în afara programei școlare, recomandate de profesoara sa, și rezolvarea subiectelor de olimpiadă.
„Am lucrat foarte mult, am citit cărți în afara programei școlare, recomandate de doamna profesoară, în special «Istoria românilor», și am lucrat subiecte. Eram în clasa a VI-a, iar la ora de Istorie am fost ascultată și nu învățasem, pentru că la acea vreme nu îmi plăcea și trăiam cu impresia că doar Matematica și Limba română sunt importante. Am luat nota 7, care mi-a stricat media și m-am apucat de învățat, iar de atunci au început să aibă sens lecțiile la Istorie, după ce au fost puse cap la cap”, a povestit Ilia.
Iustin-Gabriel Smău, elev în clasa a VII-a la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași, și-a demonstrat abilitățile în mai multe domenii științifice. A obținut o Mențiune de Onoare la Olimpiada Națională de Fizică și un Premiu Special la Olimpiada Națională de Chimie. În total, Iustin a participat la trei olimpiade – Chimie, Fizică, Matematică, și urmează să meargă și la olimpiada Științe pentru juniori.
„Este foarte multă muncă, însă am mai luat câte o pauză din când în când și am reușit să scap fără stres și să lucrez foarte mult într-un mod consecvent, fără să dedic timpul numai olimpiadelor”, a explicat Iustin.
Tudor Avram, un tânăr elev de clasa a VI-a la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași, a obținut Mențiune la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică pentru juniori. Pasiunea sa pentru științe s-a manifestat inițial prin interesul pentru fizică, unde a fost aproape de calificarea la etapa națională.
„Prima dată am încercat la Fizică și am fost aproape de calificarea la etapa națională. Apoi, am decis că ar fi bine să încerc și la Olimpiada de Astronomie și Astrofizică. Am citit foarte mult acasă, din mai multe surse, am făcut hărți și multe ore de pregătire”, a spus Tudor.
Gala Olimpicilor este un eveniment de tradiție al Colegiului Național „Emil Racoviță” din Iași. Prima ediție a fost organizată acum 25 de ani, de profesorul Seryl Talpalaru, director al Colegiului Național „Emil Racoviță” între anii 1998 și 2011.
Publicitate și alte recomandări video