A 15-a ediţie a Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi“

GALERII FOTO: S-a decernat Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi“

sâmbătă, 05 mai 2018, 02:00
5 MIN
 GALERII FOTO: S-a decernat Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi“

Volumul câştigător are „texte impresionante, cu detalii revelatoare şi memorabile despre epoca comunistă“, consideră Alexandru Călinescu, preşedintele juriului, referindu-se la cartea „Mandarina“ scrisă de Răzvan Petrescu.

Gala de decernare a Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi“, care s-a desfă­şurat ieri, de la ora 16.00, în Sala „B.P. Haşdeu“ a Bibliotecii Centrale Universi­tare, a adus în acelaşi loc, pe lângă scriitori, critici literari şi prieteni ai literaturii, şi politicieni sau oameni de afaceri din Iaşi.

Astfel, la eveniment, au participat, din partea autorităţilor locale, preşedintele Con­siliului Judeţean, Maricel Popa, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, viceprimarul Radu Botez, alături de aceştia aflându-se la eveniment şi deputa­tul PSD Camelia Gavrilă, deputatul PNL Marius Bodea, sau deputatul PSD Vasile Cîtea.

GALERIE FOTO I

GALERIE FOTO II

În acest an, la cea de-a XV-a ediţie a Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi“, marele câştigător este scriitorul Răz­van Petrescu, premiat pentru cartea „Man­darina“. Alături de acesta, au primit cele două premii pentru debut Sorin Grigoruţă, cercetător ştiinţific III la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi, şi Cristina Preutu, lector universitar doctor la Facultatea de Istorie a Univer­sităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

„Aceste premii arată că se pot face lucruri importante şi de durată în oraşul nostru, chiar dacă uneori suntem di­vizaţi, chiar dacă mai avem păreri divergente. Aceste premii pot reprezenta pentru mediul politic un exemplu că putem face lucruri de durată, că putem face lucruri valoroase şi că acestea semnalează, mult mai bine, componentele valoroase ale societăţii noastre, iar în acest caz componenta culturală. Ziarul de Iaşi a mai arătat prin altă iniţiativă că se pot face lucruri de durată, şi mă refer la Fundaţia Pro Ruralis, fundaţia care în acest an face 17 ani şi care până acum a oferit nu mai puţin de 1.700 de burse pentru copii din mediul rural, foarte buni la învăţătură, dar care nu au posibilităţi materiale“, a menţionat în deschiderea evenimentului Toni Hriţac, redactorul şef al „Ziarului de Iaşi“.

În cadrul galei de decernare a celor trei premii, Maricel Popa a oferit o diplomă de excelenţă redacţiei pentru iniţiativa de a acorda aceste premii şi pentru susţinerea activităţilor culturale şi educaţionale. De asemenea, primarul Mihai Chirica a oferit câte o plachetă şi o medalie cu însemnele Centenarului Marii Uniri fiecăruia dintre cei trei scriitori premiaţi.

Preşedintele juriului care a decis câş­tigătorii, Alexandru Călinescu, a prezentat succint traiectoria biografică a câşti­gătorului din acest an, Răzvan Petrescu, şi a oferit publicului o scurtă prezentare a cărţii.

„În acest volum sunt texte impresionante, cu detalii revelatoare şi memorabile despre epoca comunistă, despre securitate, şi sunt în acest volum două texte absolut extraordinare despre securişti. Acesta este un volum care se citeşte cu un interes permanent, un volum care atestă un prozator care are ştiinţă narativă şi care are, totodată, inteligenţă na­rativă excepţională, iar acest lucru nu este la îndemâna oricui şi nu în fiecare zi găseşti un scriitor care să întrunească aceste calităţi“, a menţionat Alexandru Călinescu.

Marele premiu a fost înmânat de reprezentanta Companiei „Antibiotice“, Mihaela Melinte, consilier de comunicare, care a menţionat faptul că „Antibiotice este un partener de tradiţie al acestor premii literare, un eveniment marcant al literaturii româneşti. Noi, ca o companie al cărei slogan este «ştiinţă şi suflet», am considerat întotdeauna că, indiferent de genul din care fac parte, cărţile sunt acei dascăli din umbră care îţi deschid mintea, îţi îmbogăţesc suflteul şi care te inspiră şi te ghidează. Şi de aceea, de-a lungul timpului, am susţinut diverse proiecte care promovează importanţa co­vârşitoare a cărţii, a unei lecturi de calitate“, a menţionat consilierul de comunicare.

Când nuvela este «desăvârşită ca o portocală»

Răzvan Petrescu, laureatul din acest an pentru prima carte de proză publicată de către acesta în ultimii 20 de ani, a povestit cum s-a născut acest volum, „Mandarina“, dar şi motivele pentru care s-a apucat de scris proză scurtă.

„Motivul pentru care m-am apucat de proză scurtă şi am şi rămas în ea este faptul că, prin anii ’70, am citit un eseu care spunea că proza scurtă este cel mai dificil gen pentru că nu ai voie să faci nicio greşeală, şi aşa este. Nu ai voie să faci nici măcar o gre­şeală de parafrazare sau de punctuaţie. De asemenea, în acelaşi eseu, este menţionată şi proba prin care vezi că textul nu are nicio greşeală. Zice aşa: «după ce o citeşti, trebuie să închizi ochii şi să încerci să ţi-o închipuieşti altfel. Dacă imaginaţia îţi lipseşte, atunci nuvela este desăvârşită ca o portocală». Am fost marcat de această frază, proza scurtă este un gen extraordinar de provocator tocmai pentru că nu ai voie să ratezi vreo frază, să fii într-o tensiune completă, pe care să o transmiţi apoi cititorului. Bun, cum portocala este pentru mine un ideal îndepărtat, eu nu am reuşit decât să fac o mandarină“, punctează scriitorul.

Cele două premii pentru debut au fost înmânate de preşedintele „Ziarului de Iaşi“, Alexandru Lăzescu, care a vorbit atât de începuturile acestor premii, dar şi despre presa actuală şi cea din perioada comunistă, legând discursul de tema celor două lucrări premiate pentru debut. „Propaganda politică în România socialistă. Practici instituţionale şi tehnici de comunicare (1965-1974)“, semnată de Cristina Preutu, şi „Boli, epidemii şi asistenţă medicală în Moldova (1700-1831)“ de Sorin Grigoruţă sunt cele două lucrări ştiinţifice care au primit premiul pentru debut.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii