Undeva prin martie anul trecut, eram informaţi că statul va lansa programul “Primul loc de muncă”, prin care urma să creeze în birocraţia guvernamentală posturi speciale pentru tineri şi, spera că ulterior, va subvenţiona salariile celor care îşi iau prima slujbă în sectorul privat. Deşi nu s-a mai auzit nimic de acel program, poate pentru că aparţinea celuilalt guvern, celor care încă mai cred că acesta ar fi avut efecte benefice în economie, să le amintim următoarele. Statul are trei metode prin care poate plăti salarii: confiscând direct resursele cetăţenilor prin impozite; confiscând indirect resursele cetăţenilor prin inflaţie, adică tipărind bani; şi împrumutându-se, convingând creditorii că în viitor va fi în stare să ramburseze suma primită prin una din cele două metode amintite anterior.

La acel moment, guvernul făcea mare caz de faptul că primeşte finanţare nerambursabilă de la UE pentru acest program şi că astfel, vezi Doamne, programul nu ne costă nimic! Ideea era, o păcăleală tipic de alba-neagra, pentru că în vreme ce te ţine cu ochii în stânga, guvernul – indiferent ce colaratură are – te decapitalizează prin dreapta. Concret, politicienii, ca şi tehnocraţii de la vârf, vor să gândeşti în orice moment, în termeni monetari: „Uite, banii vin de la UE, statul îi dă tinerilor, restul lumii nu pierde nici un leu”. Dar la UE nu cotizăm cumva şi noi? Şi ca o paranteză – noi cotizăm, iar domnul ministru al fondurilor europene doar promite absorpţia a 3,2 mld euro în acest an, în realitate zero, în timp ce acesta are o bună absorpţie la fonduri europene personale.

Revenind, în realitate, pentru tinerii ce urmau a fi angajaţi de stat, la stat, de unde ar fi luat slujbaşii naţiunii aceste resurse? De la noi, restul, evident! Căci doar nu ne dă UE  nimic pe gratis! UE ne dă doar bani, purtători de comisioane şi dobânzi, ce vor fi plătite de generaţii şi generaţii.

Dar, indiferent cum ar face rost de bani pentru a crea locuri de muncă, statul reduce veniturile populaţiei. Cu cât este mai generous, în special cu clientela politică, cu atât înfige mâna mai adânc în buzunarul celorlalţi membri ai societăţii. Pe scurt, guvernul nu poate crea locuri de muncă. Creşterea numărului de slujbe la stat sau plătite din banii statului nu echivalează cu sporirea bunăstării generale.

Iar crearea unor locuri de muncă din bani publici înseamnă micşorarea venitului disponibil în sectorul privat şi pierderea unor locuri de muncă tot, aici. Cică, acest program ar fi încurajat forţa de muncă, mai ales în rândul tinerilor, spre a avea şi prima casă, şi prima maşină, după primul loc de muncă. Minunat! La noi toate sunt primordiale! Deci, după ce am fi plătit prin taxe salariile unora, urma să suportăm şi prima casă şi prima maşină, ca distracţia să fi fost completă. Mai lipsea ca statul să decidă exact UNDE să muncească tineretul, CÂT de mare să fie casa şi CÂND să circule cu maşina pe drumurile patriei. Oare nu era mai lesne ca statul să relaxeze legislaţia muncii şi atunci antreprenorii din mediul privat ar fi creat locuri de muncă fără ajutorul statului şi fără tam-tam?

Ing.dr.ec Traian Dobre