anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 23.09.2020

Gândirea liberă, limpede şi reacţionară

GALERIE
Florin Cintic
  • Florin Cintic
- +

Cum trăim timpuri apăsătoare în care comandourile ideologice ale stângii impun, asemenea fasciştilor anilor 30, violenţă şi castrare pentru libertatea de expresie, e reconfortant să regăseşti, măcare insular, câte o voce critică şi nealiniată.

Unul dintre cele mai iritante rapturi semantice operate de neomarxişti este acela care transformă gândirea critică din ceea ce este (analiză comparativă şi valorică, mai presus de mode şi interese, care face distincţia dintre calitate şi gunoi) într-un construct ideologic, de extracţie leninistă, care demască, cu vigilenţă revoluţionară, opresiunea, imperialismul şi promovează interesat, „lupta de clasă/rasă”. La fel ca orice propovăduitor sectant, agitatorul neocomunist te va reduce imediat doar la două-trei teme la care are deja răspunsul prefabricat, aşa cum i-a fost inculcat de către maşinăria de partid la şedinţele de prelucrare politico-ideologice de pe net. De aceea, dialogul intelectual, schimbul de idei, polemica civilizată sunt aproape imposibile cu aceste personaje, de regulă iremediabil „edificate”, insurgente în vorbe. Într-un fel, e eroic şi exemplar cum Ovidiu Nimigean îi plesneşte discursiv, tăios şi definitiv, în cea mai recentă apariţie editorială1 a sa, tocmai cu vorbele, deşi „cărămida” sa tipărită ar putea fi utilă şi la niscaiva corecţii fizice. Totuşi, ca strălucit filolog, autorul se mulţumeşte doar cu posibilul efect perlocuţionar al discursului.

Dacă ar fi să fac o concesie stilului lapidar şi expresiv al contemporaneităţii, ar trebui să mă mărginesc doar la o frază, de tipul „o carte retrogradă, imposibil de citit, în care autorul, un alb suprematist detestabil, hetero şi simpatizant al valorilor iudeo-creştine, amestecă indigest plicticoşenii expirate, de secol XIX cu o scandaloasă mantră reacţionară, care merită a fi combătută energic, iar autorul sufocat într-un cocon ermetic de postulate pe linie, care să-i închidă pentru vecie gura”. (Varianta scurtă, „de bine”, fiind în cazul meu asta: „un excelent volum în care reflecţia filosofică şi hermeneutica literară se combină exploziv cu o inteligentă şi necruţătoare critică ideologică a modelor timpului, agresive şi intolerante” sau, pentru iniţiaţi, o minunată ilustrare a conceptului de gândire nomadă2). Dar e o impietate să scrii scurt despre Ovidiu Nimigean (în ciuda constrângerilor editoriale de spaţiu!).

Deşi declară franc, de la bun început, că întreaga sa construcţie este „una poetică” asta nu exclude un volum impresionant de notaţii şi texte care dau măsura unei forţe creatoare de mari dimensiuni. Romanele lui, de asemenea, pun în scenă această „foame de scris”, cu o stilistică barocă, de ample dimensiuni, pe multe voci, o complexă şi susţinută voinţă de construcţie narativă. Este o evidentă asumare estetică prin care autorul provoacă, irită şi cauterizează simţul comun, căldicel şi conformist, cititorul uşor de dus de nas de mode şi manipulatori ideologici. Construcţia ideatică înaltă (Ovidiu fiind unul dintre foarte puţinii poeţi cu un larg orizont teoretic şi filosofic!), limbajul specializat, de multe ori criptic (verbiajul supărător al metateoriilor lingvistice, structuraliste, naratologice sau literare care constituie una dintre vocile acestui volum) şi judecata necruţătoare, fără rest, a aberaţiilor ideologice la modă (poliţia gândirii exercitată de „komisarii” corectitudinii politice), precum şi hermeneutica literară arborescentă, pe feleşagul interpretului, a unuia dintre cei mai diafani şi complecşi autori de ficţiune ai secolului XX („Cititori, vă ordon, treceţi Proust-ul!”) fac din acest volum o încercare intelectuală care nu e potrivită oricui. Nu că autorului i-ar păsa de asta!

Deşi mie, ca istoric, mi-ar fi fost mai la îndemână să glosez pe marginea dosarului său de securitate din anii '80 (din care aflăm despre o încercare ratată de racolare, despre supravegherea atentă - cu dosar de urmărire informativă - a unui student rebel şi despre turnătoriile abjecte ale unui coleg de grupă care informa zelos asupra exceselor sale, omeneşti şi poetice, făcute împreună cu Radu Andriescu, alt prieten poet cu un orizont cultural, ştiinţific şi de idei care nu încetează să mă surprindă!) plasat şi el, întru neuitare, în acest complex şi rafinat joc al „suporturilor de memorie” inspirate de Foucault (acel Hypomnémata invocat în titlu). Cum despre analizele sale ideologice, multe în siajul lui Philippe Muray, nu am absolut nimic de adăugat, aprobându-le fără rest, iar cu judecăţile morale inspirate de Paul Goma şi Simone Weil sunt, de asemenea, întrutotul de acord, nu-mi mai rămâne, în această semnalare, decât să spun câteva cuvinte despre literatura ca sursă secundară a istoriei, dar şi ca „ultim bastion al umanului”.

S-ar putea spune că acest volum hibrid, complex şi surprinzător, care îndeplineşte una dintre condiţiile esenţiale pe care le cer eu de la o carte (să o deschid la întâmplare şi să pot citi nestingherit, cu folos estetic şi ideatic) este un elaborat jurnal de idei aşa cum astăzi nu mai are nimeni curajul să ţină din cauza lenevirii cititorilor şi a diluării discursului literar sau teoretic în pastile prefabricate, uşor de înghiţit (cu tot cu modul de utilizare!) din social media. Cu toate elementele subiective care ar justifica o astfel de catalogare şi cu tot filtrul metodologic clamat de autor (care se vrea o „instanţă de focalizare” ce dezvoltă o privire conceptualizantă, nu una contemplativă!) este, de fapt, un roman a cărui convenţie narativă este subminată poetic. Este o construcţie literară proustiană (după ce „Rădăcină de bucşău” făcea o reverenţă provocatoare lui Céline) în care autorul îşi reconstruieşte „madlena” din cu totul alte ingrediente. Şi în plus, pe măsură ce scrie, stabileşte forme de copt pentru alte trufandale care ar trebui să ne stimuleze memoria peste timp. E o carte grea, provocatoare, indigestă câteodată, plină de judecăţi de neclintit, o carte unde este deconstruită practica politică criminală, de sorginte stalinistă, care ne poartă „de la Khmerii roşii la Khmerii verzi”, pe ale cărei cărări întortocheate îţi trebuie o solidă busolă culturală şi etică pentru a răzbi. E o carte profund reacţionară pentru activiştii stângii şi pentru cei dopaţi cu clişee şi „premixuri de furaje concentrate” ideologic. O carte necesară şi incomodă!

P.S. Am lăsat pentru un viitor dialog real între noi, potenţat de un ceai englezesc, „linia de investigaţie” cea mai subtilă din această construcţie narativă, filologico-filosofică: cum de strigoiul marxist renaşte la nesfârşit în discursurile vide, descriptive, fără legătură cu realitatea, ale stângii intelectuale vociferante?

1 Nimigean, O. - O ureche de om pe o spinare de şoarece. Hypomnémata, Iaşi: Polirom, 2020, 423 p.

2 Pentru a folosi un concept lansat de Deleuze cu referire Nietzsche cf. Gilles Deleuze, „Pensée nomade”, dans L’île déserte et autres textes 1953-1974, Paris: Minuit, 2002.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cifre, voturi şi coaliţii (III)

Lucian DÎRDALA

Cifre, voturi şi coaliţii (III)

Fără a uita că duminică votăm în alegeri locale, că răspunsul la întrebarea unui operator este altceva decât votul şi că scorurile din sondaje nu „călătoresc” de la un scrutin la altul, ar fi realist să observăm, totuşi, că PNL nu are motive majore de insatisfacţie.

Filmuletul zilei

opinii

Perfectul diplomat

Florin CÎNTIC

Perfectul diplomat

A plecat dintre noi, săptămâna trecută, unul dintre cei mai eleganţi şi influenţi, la nivel internaţional, oameni pe care i-a avut vreodată Federaţia Română de Fotbal: Mircea Pascu.

O istorie de plâns în batiste

Radu PĂRPĂUȚĂ

O istorie de plâns în batiste

Cuvinte mici, dificultăţi mari

Ioan MILICĂ

Cuvinte mici, dificultăţi mari

Printre românii trecuţi prin învăţătură ca Trăsnea prin şcoală, am auzit, în repetate rânduri, spusa că gramatica e „chestia aia” pe care trebuie să o înveţi cândva, când eşti mic, şi pe care o uiţi atunci când te faci mare. N-ai, dom’le, ce face cu ea! E aridă şi inutilă!

pulspulspuls

Cum a fost făcut “muci” Maricel Popa chiar de şeful lui?

Cum a fost făcut “muci” Maricel Popa chiar de şeful lui?

Noi înţelegem că emisiunile astea electorale sunt puse mai pe seară la teveuri, ca să aibă lumea răgaz să se uite la ele mai pe îndelete, dar nu le mai duceţi, bă nene, mult după ora 20, că iote ce se întâmplă cu ăştia ce au faimă să nu le prea ducă la ureche!

Caricatura zilei

Șoric

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.