sambata, 25.06.2022
Oamenii care cred că sunt sănătoși trăiesc mai mult, potrivit unui recent studiu efectuat pe mai mult de 6.000 de voluntari din Marea Britanie, publicat în "Psychological Science", editată de Association for Psychological Science, informează Daily Mail.
Oamenii de știință din Elveția și Marea Britanie consideră că rezultatul acestei cercetări ar putea susține ipoteza că diagnosticul fiziologic este mai eficient pentru predicția duratei de viață decât mijloacele medicale.
S-a dovedit că persoanele care cred că sunt sănătoase trăiesc mai mult decât cele ale căror gânduri sumbre sunt preocupate de perspectiva duratei scurte a vieții lor, au declarat specialiștii. Ei consideră că o astfel de estimare optimistă a duratei de viață este chiar mai eficientă decât un stil de viață sănătos, cum ar fi renunțarea la fumat, a-ți face prieteni sau alimentația.
Oamenii de știință au analizat date culese pe parcursul a 29 de ani referitoare la starea de sănătate a peste 6.000 de voluntari din orașele Newcastle și Manchester, cu vârste cuprinse la începutul studiului între 41 și 96 de ani. Voluntarilor li s-au aplicat teste mentale regulate și le-au fost verificate condițiile de viață de zi cu zi. Pentru a evalua sănătatea participanților, cercetătorii au folosit 'Index Medical Cornell', o listă care detaliază un total de 195 de simptome patologice legate de tulburări fizice și psihice, precizează romaniatv.net
Asociind date culese pe 15 teme diferite, cercetătorii au analizat performanțele cognitive ale participanților pe cinci domenii: capacitatea de inteligență cristalizată, inteligența fluidă, memoria verbală, memoria vizuală și viteza de procesare.
Printre cele 65 de riscuri de deces pe care studiul le-a constatat ca având o potențială influență asupra longevității, percepția oamenilor despre propria lor sănătate s-a dovedit a fi cel mai important factor în comparație cu variabilele sociodemografice, cu caracteristicile stilului de viață, parametrii medicali și abilitățile cognitive multiple. Cu alte cuvinte, s-a descoperit că cel mai bun indicator al etalonului de viață este percepția în legătură cu cât de sănătoasă se simte persoana respectivă.
"Percepția unei persoane asupra stării sale de sănătate ar trebui să fie luată în serios", a îndemnat dr.Stephen Aichele, cercetător la Universitatea din Geneva, alături de colegii săi Patrick Rabbitt (Universitatea Oxford) și Paolo Ghisletta (Universitatea din Geneva).
Oamenii cu o minte activă trăiesc mai mult decât cei cu o deteriorare a proceselor cerebrale, se precizează în studiul publicat în revista 'Psychological Science'.
Dr. Aichele consideră drept cauză a acestui fenomen faptul că starea de boală a organismului poate afecta creierul și pierderea agilității mentale ar putea indica condiții de sănătate depreciate.
"Studiul nostru arată că două variabile psihologice — auto-evaluarea inferioară a stării de sănătate și scăderea vitezei de procesare legată de vârstă — par în special să fie indicatori importanți ai riscului de mortalitate crescut la vârsta mijlocie și la adulții în vârsta", el subliniat specialistul.
Aichele a declarat că grupul de cercetători care a efectuat acest studiu sugerează că aceste atribute psihologice, spre deosebire de factorii de risc medical care sunt definiți mai restrâns, reflectă și, în același timp, sunt influențați de o gamă largă de comportamente în legătură cu starea de sănătate, precum și de alte însușiri.
Cuvinte cheie: + Gândirea pozitivă constructivă, prelungire viata
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Scabros - Prima sentinţă în dosarul tânărului pus de tatăl fetei iubite să-i bea urina cu cana
La benzinăriile Mol din Ungaria se pot cumpăra maximum 50 de litri de carburanţi cu preţ redus
6.500 de locuri scoase la admiterea de vară, la Politehnică. Când începe înscrierea?
Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi
Adrian - tânărul grafician care desenează fără să vadă. Talent și boala necruțătoare GALERIE FOTO
Un “zgârie-nori” în boscheţi: bloc de 28 de etaje în capătul cartierului Dacia
Procurorii cer conducerii județului să recupereze prejudiciul cauzat de Costel Alexe
Copilul "zecist" din Voinești pleca dimineața pe întuneric la pregătire
O masterandă la Drept din Iaşi aprofundează studiile penale: prinsă de două ori băută la volan
Şeful CFR Iaşi rămâne bun de plată: a luat amendă din cauza kilogramelor în plus ale unei angajate
Începe distribuirea pastilelor de iodură de postasiu. Este nevoie de reţetă de la medicul de familie
Plecări pe bandă rulantă din Copou. Încă șase jucători trimiși acasă!
Vă amintiţi de Sorina, fata adoptată cu scandal? A susţinut primul concert de vioară
EXCLUSIV - Vasile, unicul elev de 10 la Evaluarea Națională din mediul rural ieșean! FOTO/ VIDEO
La ce ar trebui să fii atent atunci când începi să te joci la casino: trei obiceiuri de încercat (P)
Cercetătorii au descoperit modul în care creierul conectează amintirile
Saga Jiji&Mihăiţă - Nepoţelu’ revine în prim-plan: noi ponturi pentru vechi piste
Rocanotherworld #7 începe pe 23 iunie. Regulament, măsuri de siguranță și acces public
Anul acesta, IML Iași a avut doar o solicitare de testare a virginității
De ce nu rezolvă parlamentarii ieşeni problema aglomeraţiei de la Paşapoarte
Revenirea la „setările din fabrică”, posibil tratament pentru anxietate și alcoolism
“Hrana cosmică. Abordarea taoistă a sănătăţii şi longevităţii ” de Mantak Chia şi William Wei
Conf. dr. Ionut Nistor: Insuficiența renală acută se poate vindeca fără sechele
BodyTite, liposculptură cu radiofrecvență - o procedură explicată de medicul Costel Dobre
Ce ne spune domn Costel şi ce nu ne spune: iaca niscai ponturi!
(VIDEO) Crocodil pus pe fugă de un bătrân înarmat cu o tigaie
Chestiuni neştiute dar tare interesante despre un dosar bombă de la Iaşi
(VIDEO) Urs surprins la furat de cireșe, cocoțat în vârf de pom
Nicolae GRECUCe urmează după David? |
Eugen MUNTEANUCurentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUCât de eficiente sunt pieţele? |
Alexandru CĂLINESCUFranţa, în echilibru fragil |
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.