Gânduri de ziua Unirii Principatelor

miercuri, 25 ianuarie 2023, 02:50
4 MIN
 Gânduri de ziua Unirii Principatelor

Suntem cetăţeni ai unui oraş european, tot mai bine conectat la fluxurile globalizării. Nu ne temem şi nu respingem fără motiv ceea ce vine din afara graniţelor. Nu s-au temut şi nu au respins ideile apărute în străinătate nici elitele vremii – din contra, anul 1859 a fost doar începutul unui proces de modernizare cu origini, să o recunoaştem, externe.

Ca în fiecare an, celebrarea Unirii Principatelor Române face din oraşul Iaşi un punct cu adevărat special pe harta României. Ziua de 24 ianuarie ne arată, din fericire, că patriotismul sincer, statornic şi robust se păstrează şi se transmite din generaţie în generaţie. Faptul că pe alocuri sunt etalate şi trăiri mai puţin adecvate nu trebuie să răpească nimic din semnificaţia unei zile care a devenit, după decembrie 1989, o sărbătoare a comunităţii.

Ştim, desigur, că oficialităţile centrale tind să „lase” oraşul nostru să fie centrul manifestărilor de 24 ianuarie, chiar dacă Unirea de la 1859 este marcată, aşa cum este şi normal, pe tot cuprinsul ţării. Nu putem şti, din păcate, în ce măsură acţiunile comemorative reuşesc şi în alte părţi să creeze spiritul comunitar amintit mai sus. Memoria istorică, anvergura academică şi chiar angajamentul civic sunt resurse pe care alte oraşe mari nu le au, cu referire la Unirea Principatelor. Evident că situaţia este şi mai puţin avantajoasă în comunităţile mai mici. Ar fi probabil, o idee interesantă ca Iaşul să sărbătorească 24 ianuarie „împreună” cu o alte localitate – nu neapărat un oraş mare şi nu neapărat din Moldova. Desigur, aceasta ar presupune eforturi şi costuri asupra cărora ar trebui să se pronunţe, în final, reprezentanţii cetăţenilor – consilierii locali. Ne putem imagina, însă, un ansamblu bine articulat de schimburi culturale de care să beneficieze, an de an, localităţi din acea categorie: dacă oraşului nostru i-a fost „lăsată” poziţia cea mai vizibilă în sărbătorirea zilei de 24 ianuarie, am putea profita de ea, în cel mai nobil sens al cuvântului.

Este cunoscut faptul că actele de la 5, respectiv 24 ianuarie 1859 nu trebuie judecate prin prisma conformării stricte la procedurile decizionale ale vremii, chiar dacă omagiem, în fiecare an, inventivitatea de care au dat dovadă elitele unioniste în acţiunea lor de a-l aduce pe domnitorul Moldovei în scaunul de la Bucureşti. Nu putem folosi termeni care să trimită la democraţie, dar putem observa ceva foarte important: se naşte o „voinţă populară”. Iar odată manifestată, ea nu mai poate fi negată – poate fi constrânsă şi limitată vremelnic, dar nu învinsă definitiv. Într-un fel, anul 1859 marchează nu doar naşterea statului român modern, ci şi a guvernării constituţionale ce avea să consacre, nu peste mult timp, drepturile şi libertăţile individuale. Fără a afirma în vreun fel că această componentă lipseşte din abordarea istoricilor, ar merita ca ea să fie prezentată mai convingător publicului larg. Democraţia noastră de astăzi – tânără, imperfectă, neconsolidată – are nevoie şi de acest discurs despre origini. Iar faptul că oraşul nostru joacă un rol important în acest discurs este, desigur, îmbucurător.

A vorbi despre voinţa populară manifestată la 1859 nu înseamnă a minimaliza rolul factorului internaţional. Desigur, contribuţiile istoricilor includ aspectele de politică internaţională a vremii, dar portretul prezentat publicului larg suferă, uneori, din cauza neglijării acestei componente. A vorbi, spre exemplu, despre rolul extrem de important jucat de Napoleon al III-lea în procesul de creare a Principatelor Unite nu înseamnă a diminua meritele elitelor politice naţionale (în mare parte, ieşene). Suntem cetăţeni ai unui oraş european, tot mai bine conectat la fluxurile globalizării. Nu ne temem şi nu respingem fără motiv ceea ce vine din afara graniţelor. Nu s-au temut şi nu au respins ideile apărute în străinătate nici elitele vremii – din contra, anul 1859 a fost doar începutul unui proces de modernizare cu origini, să o recunoaştem, externe. Am putea, aşadar, chibzui dacă nu cumva de la Iaşi ar trebui să se afirme public, ceva mai apăsat, că oraşul nostru, la fel ca Bucureştiul, devine un punct deloc neglijabil pe harta Europei de Est, cu tot ceea ce însemna acest lucru – bune şi rele. Şi, aşa cum s-a mai scris în această pagină, personalităţi precum Napoleon al III-lea sau, pentru a ne raporta la anul 1918, preşedintele Woodrow Wilson merită o menţiune pe harta de astăzi a Iaşului, oraşul celor trei Uniri.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii