Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Gânduri despre Postul Mare

GALERIE
pr Constantin Sturzu
  • pr Constantin Sturzu
- +

Începutul Postului Mare se face oarecum "abrupt". Cei care pot, ţin post negru de luni până miercuri, când se împărtăşesc la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. 

E un început "şoc" - ca să vorbim mai pe limba consumatorului de presă "senzaţională". Întrebarea este: de ce nu se recomandă o înfrânare graduală? Se ştie că organismul se adaptează mai uşor dacă reducem treptat hrana, decât dacă luăm această decizie radicală, de a nu mai mânca nimic câteva zile (şi chiar de a nu bea apă, pe cât posibil). Motivaţia nu poate să fie decât una duhovnicească. Duminica ce precede aceste zile de post aspru este cea a "izgonirii lui Adam din Rai". Ce s-a întâmplat cu Adam atunci? Tradiţia ne spune că a stat cu tânguire mare "în preajma grădinii desfătăciunii", unde nu mai putea intra, pentru că Dumnezeu "puse hieruvimi şi sabia cea de pară ce să întoarce, ca să păzească calea lemnului vieţii" (citatele sunt din cartea Facerea 3, 24 a Bibliei de la 1688). După încălcarea poruncii, Adam s-a văzut pe sine nu doar gol, ci şi flămând, lipsit de harul din care se hrănea şi cu care era acoperit. Şi asta dintr-o dată! Categoric, a fost un şoc pentru el şi pentru Eva! Încât şi noi, în primele zile din Postul Mare, suntem îndemnaţi să ne lipsim nu doar de mâncare şi băutură, ci de orice fel de hrană a ochiului, urechii, minţii. E un prilej de a conştientiza condiţia noastră pe acest pământ. Depărtarea de Creator a condus la o lipsă de libertate şi la o stare de dependenţă de cele create (mai ales de hrana biologică). Fără un post cât mai aspru, nu pricepem cu adevărat de ce ar trebui să-L căutăm cu toată inima pe Dumnezeu, ci ne tot amăgim că ne este bine şi căutăm spre cele dumnezeieşti mai degrabă la modul teoretic, decât în chip existenţial.

***

Chiar şi un post aspru se ţine cu un anumit discernământ. El este rânduit de duhovnic pentru fiecare ucenic în parte, funcţie de măsura duhovnicească, de vârstă, de starea de sănătate etc. Fericita Sinclitichia spunea că "nevoinţa trebuie bine înţeleasă". Să avem grijă, că şi diavolul ne poate îndemna la o postire, însă la una peste puterile noastre sau instigându-ne să ne mândrim cu asceza noastră. Şi, astfel, cădem fie în deznădejde, fie în slavă deşartă.

În postul obişnuit, avem ca reper cumpătarea. Avva Eftimie zicea că "înfrânarea înseamnă a nu mânca pe săturate şi totdeauna să simţi că încă îţi mai este foame şi ai dori să mai mănânci". Iar Palladius mergea şi mai departe cu raţionamentul: "mai bine să bei vin cu moderaţie, decât apă în exces!"

***

Postul este şi pregătire pentru a primi mai mult har de la Dumnezeu. Pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur, unii se întrebau de ce trebuie să aştepte să se facă botezul lor de Sfintele Paşti, după perioada Postului Mare, dacă harul lui Dumnezeu este acelaşi în orice timp. Acestora le răspunde astfel Arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului: "Şi la Pavel, nu a venit îndată harul, ci au fost la mijloc trei zile în care a fost orb, fiind curăţat şi pregătit dinainte prin frică. Fiindcă, precum cei ce vopsesc purpura pregătesc mai întâi materialul care primeşte culoarea prin alte substanţe, ca să nu-i treacă luciul, aşa şi aici, Dumnezeu mai întâi pregăteşte sufletul îngrijit şi atunci varsă harul. Pentru aceasta nici n-a trimis imediat pe Duhul, ci la Cincizecime. Harul acelaşi este şi atunci, şi acum, dar mintea se face mai înaltă acum, fiind pregătită prin postire".

***

Părintele Alexander Schmemann explică de ce în perioada Postului Mare slujbele sunt "mai lungi" şi "mai monotone". El vorbeşte despre o "tristeţe strălucitoare": "Este pur şi simplu imposibil să trecem din starea «normală» a minţii noastre - plăsmuită aproape în întregime din agitaţie, fugă şi griji -, în această nouă stare, fără a ne linişti mai întâi, fără a reface în noi o măsură a echilibrului interior". Firea noastră "a pierdut iscusinţa de a păşi într-o altă lume", aceea a prezenţei lui Dumnezeu. Postul Mare şi slujbele specifice lui sunt remediu pentru această neputinţă a noastră. Aşadar, călătoria către Dumnezeu începe cu un popas - cu liniştirea fiinţei noastre.

***

Atenţie trebuie să avem nu doar la ce mâncare şi câtă intră în gura noastră, ci şi la ce facem după masă. Iovan Ianici ne povesteşte că vrednicul de pomenire Patriarh Pavle al Serbiei (1914-2009), "la sfârşitul mesei se străduia să strângă firimiturile, pentru ca nimic să nu se arunce. Spunea: «Hrana pe care-o mâncăm este făcută cu energie dumnezeiască, prin razele soarelui». Din aceste cuvinte înţelegem că, dacă risipim hrana, înseamnă că risipim şi bunurile primite de la Dumnezeu!"

***

Un alt sârb cu viaţă sfântă, Episcopul Nicolae Velimirovici (1880-1956), cel numit "un Hrisostom (Gură de Aur) al zilelor noastre", atrage atenţia asupra importanţei înfrânării tuturor simţurilor noastre sufleteşti şi trupeşti, tocmai pentru că trăim într-o lume stăpânită de multe răutăţi: "Când şarpele muşcă mâna, mâna se leagă cu un garou, ca sângele otrăvit din mână să nu se ducă în inimă şi să strice izvorul sângelui. Când auzi un cuvânt rău, astupă-ţi auzul, ca otrava cuvântului să nu coboare până la inima ta şi să nu strice izvorul vieţii tale, fiul meu!"

***

În final, e nevoie să (ne) reamintim că postul nu e niciodată scop în sine. Postitori găsim şi între eterodocşi sau între cei de alte credinţe. Pentru a ne fi de folos, postul trebuie să se facă nu doar cu dreaptă socoteală, ci şi întru dreapta credinţă, spre adevărata unire cu Dumnezeu. Chiar dacă numim perioada aceasta Postul Mare, ea nu este caracterizată doar de înfrânare (postire). Esenţiale sunt şi alte două lucrări pe care suntem îndemnaţi a le intensifica, mai ales în această perioadă prepascală: milostenia şi rugăciunea. Sfântul Maxim Mărturisitorul (în Filocalia II) ne explică folosul specific al acestui adevărat triptic al despătimirii noastre: "Milostenia tămăduieşte iuţimea sufletului; postul vestejeşte pofta; iar rugăciunea curăţeste mintea şi o pregăteşte spre contemplarea lucrurilor. Căci Domnul ne-a dăruit poruncile pentru şi potrivit cu puterile sufletului". Îndemnul de a ţine toate cele ale Postului Mare este o invitaţie la a intra tot mai adânc în realitatea Împărăţiei, până ce vom gusta deplin din bucuria Învierii.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri