Gânduri despre simplitate lângă rufele unui țigan puse la uscat pe gard, în Păcureți. Opinia unui scriitor

duminică, 21 aprilie 2024, 10:17
7 MIN
 Gânduri despre simplitate lângă rufele unui țigan puse la uscat pe gard, în Păcureți. Opinia unui scriitor

Simplitatea a dispărut din lume fugărită de dorințele oamenilor de a-și face viața mai simplă (sic!). Paradoxal, nu? Cele mai simple lucruri se fac azi în cele mai complicate moduri.

Nu poți mânca decât dacă mâncarea arată bine, e sterilizată, miroase bine, e proaspătă și gustoasă. Nu mai poți dormi decât dacă e liniște absolută și ți-ai luat pastila de somn; nu poți merge din punctul A în punctul B decât dacă ai mașină, tren sau avion ș.a.m.d. Când și unde se va opri nebunia?

În titlu am citat un copil, din păcate sintagma nu îmi aparține, deși aș fi vrut pentru că este pe cât de simplă, pe atât de grăitoare, așa cum numai copii sunt în stare să născocească.

Tocmai despre simplitate este vorba în acest articol, o metodă, un mod de a gândi și a acționa care ne este din ce în ce mai străin nouă, oamenilor adulți de azi și atât de capabili de minuni. Simplitatea a rămas undeva în urmă, foarte departe și se mai manifestă doar la copii și la oamenii așa-zis „necivilizați”, adică în stadii incipiente de dezvoltare, de gândire. Un om matur și modern nu mai poate fi simplu, nu își mai dă voie lui însuși să fie astfel, de aceea se aruncă cu toată convingerea în hăul fără de sfârșit al complicării.

Am trecut într-una din zilele trecute pe lângă o zonă cu case de țigani și din mersul mașinii am reușit să văd cu colțul ochiului un lucru care mi-a schimbat gândurile pentru tot restul zilei: pe un gard dărăpănat de la o clădire și ea dărăpănată erau înșirate nenumărate rufe la uscat. Părea că toată casa fusese trecută prin apă și săpun. Ce e deosebit aici? s-ar întreba cineva. Poate nimic, dar ce m-a frapat cel mai mult pe mine era faptul că toate erau puse nu pe o sârmă, nu în spatele casei, nu în copaci, ci direct pe gard. Pur și simplu. Și m-am gândit la cât de genial poate să fie acel lucru: oamenii respectivi aveau cu siguranță sârme la îndemână, este un lucru extrem de ușor să întinzi una de la un copac la altul ori să mergi în zig-zag ca să ocupi mai puțin spațiu, dar nu, oamenii aceia au preferat varianta care unui om de azi nu-i mai poate trece prin cap, să pună rufele pe cel mai la îndemână obiect, pe gard. Ce rost are să te complici, când ai ceva gratuit și care nu necesită niciun efort în plus chiar în fața ta? Doar o minte de țigan ar mai putea fi atât de simplă, nicio alta nu ar fi fost capabilă de asta. Un om de orice altă naționalitate nu ar fi putut face niciodată așa ceva. Cum să întinzi rufele pe gard?! E rușine, râde lumea de tine, nu e civilizat, nu e frumos, Doamne ferește!… Doar dacă silești o gospodină cu o pușcă la tâmplă ar face asta, dar cu multe lacrimi în ochi și multă suferință.

Pentru că este extrem de greu să fii atât de simplu. Pentru unii este chiar imposibil să mai atingă acest stadiu considerându-l unul primitiv, înapoiat, depășit și imposibil de luat în calcul. Dar nu e așa, ei greșesc, simplitatea e o calitate rară, o soluție genială, inventată de natură, și ca să ajungi acolo îți trebuie multe abilități pe care, iată, doar copiii și țiganii le mai au, din păcate. Vorba rapperului Macanache: „Știu un milion de feluri de-a obține tot ce vrei/ Cel mai simplu dintre toate – mergi direct și-l iei!”…

Pentru un ins „normal”, „respectabil”, care stă la curte, a întinde rufe înseamnă jumate de zi de amenajări, cel puțin. Trebuie să mergi la magazin să cumperi sârmă specială pentru rufe învelită într-un strat de cauciuc, care nu ruginește, trebuie să amenajezi niște stâlpi de care să prinzi sârma, iar asta poate fi al naibii de complicat pentru că a o învârti în jurul unor copaci e prea simplu, nu e o treabă de gospodar. Un om harnic nu face așa ceva. Un om harnic amenajează un uscător în toată regula de care să se mândrească atât el, cât și soția lui, gospodină, și urmașii urmașilor lui. Locul de uscat trebuie să fie ferit de ochii trecătorilor pentru că e rușine să ți se vadă chiloții, sutienele și ciorapii atârnând în văzul tuturor, nu? Nimeni nu poartă așa ceva decât voi… Dacă nu ai curte, trebuie să amenajezi podul casei, asta fiind o investiție de-a dreptul costisitoare și care necesită mult timp și nervi. La bloc îți cumperi uscătoare portabile de la supermarket pe care ți le pui în balcon, dar numai după ce îl închizi pe acesta cu termopan ca să nu se vadă de la blocul vecin sau din satelit, iarăși o investiție majoră.

Sau poți alege varianta de a-ți achiziționa un uscător de rufe automat, pe lângă mașina de spălat. Asta înseamnă iar bani, instalare, curent. Însă rufele uscate acolo nu au mirosul de afară, nu sunt bătute de soare și de vânt.

Țiganii noștri nu numai că nu s-au gândit la toate aceste variante, dar chiar și dacă ar fi avut banii necesari, nu cred că le-ar fi dus la îndeplinire pentru că mintea lor nu e atât de creață ca a „evoluaților”. De ce, mânca-ț-aș, să te complici atâta? Sunt doar rufe, șefu’, au nevoie de aer și de soare ca să se usuce, pune-le pe gard și gata.

Iar „metoda” asta e valabilă cu orice lucru, la orice oră din zi și din noapte, în orice anotimp. Și chiar funcționează!

Am și eu propriul exemplu al eficienței metodei. Zeci de ani am avut probleme cu nasul. De când eram copil am deținut permanent un nas înfundat pe care îmi venea să îl tai. Cele mai multe poze cu mine din această perioadă, adică majoritatea vieții mele, sunt cu gura căscată și o față de cretin pentru că nu puteam respira pe nas. Mi-am administrat tot felul de tratamente, mi-am vârât în nări tot felul de substanțe, am mers la aerosoli, am stat conectat la tuburi cu sulf la băile Purcica (Nicolina), aveam permanent cu mine sticluțe cu picături, cu apă de mare, cu apă de ocean, nu mai zic. Le-am încercat pe toate. Și știți ce a funcționat de câțiva ani până azi? Să nu fac nimic! Absolut nimic! Și totul e perfect, trăiesc într-o beatitudine de om care învață să respire normal pentru prima dată în viața lui și se bucură de fiecare inspirație și expirație ca și cum ar fi un nou-născut ieșit din placentă. Este incredibil de bine. Nasul meu a fost uitat, pur și simplu îmi stă pe față și își vede singur de treabă așa cum a fost proiectat timp de milioane de ani prin evoluții minuscule. După unele răceli mai dure face câteva figuri ca oricare altul, dar apoi își revine miraculos. Nu recomand această metodă, evident, este doar a mea, plus că farmaciile și medicii ORL-iști m-ar urî, dar ideea simplității o încurajez oricui. Să nu faci nimic! Asta e recomandarea. Să lași lucrurile să se repare singure așa cum știu ele mai bine. Pentru că dacă te complici, le vei strica mai tare și te vei pierde în detalii inutile și dăunătoare.

Simplitatea a dispărut din lume fugărită de dorințele oamenilor de a-și face viața mai simplă (sic!). Paradoxal, nu? Cele mai simple lucruri se fac azi în cele mai complicate moduri. Nu poți mânca decât dacă mâncarea arată bine, e sterilizată, miroase bine, e proaspătă și gustoasă. Nu mai poți dormi decât dacă e liniște absolută și ți-ai luat pastila de somn; nu poți merge din punctul A în punctul B decât dacă ai mașină, tren sau avion ș.a.m.d. Când și unde se va opri nebunia? Cum spuneam, la urma urmei ce îi trebuie unei rufe să se usuce? Soare și vânt care sunt la discreție și gratuit, tot ce trebuie să faci e să găsești un loc unde să o pui, iar un gard, o tufă sau un copac te așteaptă oricând, tot gratuit. Restul sunt doar mofturi.

Briscan Zara este scriitor și publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii