“Gangul repetenților” din Copou: scuză sau realitate? O istorie care încă bagă groaza în studenți

Eram împreună cu niște prieteni pe care îi știam din orașul de unde am venit, Botoșani. Eu – anul I. Ei – anul II și III. Destinația ne era Râpa Galbenă, unul dintre locurile ce reprezintă o „atracție turistică" pentru studenți, datorită cadrului perfect în care să-ți faci o poză pe care să ți-o pui de profil pe Facebook, că, na, să vadă rudele că le-a venit odrasla într-un oraș universitar. Însă, Râpa Galbenă este un subiect care își merită propriul text, așa că despre ea vom vorbi mai multe cu altă ocazie. Astăzi vom povesti despre un alt "pocinog", în continuarea seriei "De-ale studenților".

Coboram Copoul și eram plăcut surprinsă de faptul că erau oameni care se plimbau cu biciclete, trotinete, role sau chiar skateboard-uri. Eram pe partea dreaptă, partea unde se află și Universitatea Alexandru Ioan Cuza. Am ajuns în dreptul unui magazin Profi și tot coboram. Într-adevăr, am văzut că urmează să trec pe sub un fel de gang, însă nu am știut ce important este până când un prieten m-a luat de mână, m-a tras spre el și mi-a spus: "Mai bine mergi pe aici, prin stânga". Ce a urmat a fost, evident, întrebarea: "Păi, de ce?".

Răspunsul a fost unul scurt, însă suficient cât să mi se facă frică să trec pe sub acel gang: "O să ai restanță, garantat. Toți studenții care trec pe aici au restanțe după ce au făcut-o."

A fost absolut suficient. Am evitat de fiecare dată să merg pe acolo, iar dacă mă întreba cineva de ce fac asta, vreun alt boboc neinițiat ca mine, îi spuneam că nu vreau restanțe. Ei râdeau. În fond, studenții care nu au picat examene după ce au trecut prin acel gang aveau și de ce să râdă. Sună stupid, ca aproape toate celelalte superstiții, însă, cei care au pățit-o, dau crezare legendei și o transmit mai departe.

De fiecare dată când treceam pe acolo, am ocolit acel culoar. De fiecare dată, până săptămâna asta. Datorită faptului că a fost deschis Corpul E al Universității Al.I. Cuza, corp care se află peste drum de Biblioteca Centrală Universitară, eram nevoită ca dimineața să trec prin stânga, iar când terminam orele, să urc Copoul, însă ocolind gangul prin dreapta. Asta până într-o zi, o zi în care mi-am spus că vreau să nu mai ocolesc.

Pe geamurile acestei clădiri sunt trecute multe nume ce trimit fie pe pagina de Facebook, fie pe cea de Instagram a cuiva. Se știe că nouă, oamenilor, ne place să ne lăsăm numele sau amprentele pe unde putem (sau uneori chiar și pe unde nu putem). Însă, nu sunt trecute doar username-uri. Se pare că arta nu a murit.

„Mă întreb ce floare voi fi în viitor, mă întreb cam ce petale din suflet o să-mi crească.”

„O, sufletul meu de broască țestoasă, cad copacii doborâți peste mine și-mi spun: nu te speria, băiatule, nu e altceva decât bătaia inimii!”

Când eram în fața acestor geamuri, adică fix în „gangul restanțierilor”, în mod surprinzător pentru mine, nu-mi era frică. Mai bine zis, nu-mi mai era frică. Mi-am dat seama că această clădire are o poveste, o istorie. Asta îmi doream acum să aflu: „Ce e cu această clădire și cum s-a ajuns aici?”

Răspunsurile mi-au fost date de doi profesori care mi-au povestit cum și de ce s-a ajuns la această legendă printre studenți.

„Casa Conachi, așa cum se numește acea clădire, are o istorie sinistră: acolo a functionat, la începutul anilor 1950, Securitatea, cea mai brutală poliție politică pe care a cunoscut-o neamul nostru. În această clădire, au fost închiși, printre alții, intelectualii și studenții care erau oponenți ai regimului comunist. Era și în vremea mea, în secolul trecut. Dacă n-ar fi mizerabil și dac-ar fi dotat cu corpuri de iluminat, ar fi chiar plăcut să treci pe-acolo.”

Un alt profesor mi-a spus că a prins perioada când, trecând prin acel gang, se auzeau ţipetele celor torturaţi, motiv pentru care ocolea clădirea. Cu timpul, povestea a fost cosmetizată și astfel a apărut superstiţia că dacă treci pe acolo vei avea restanţe.

Acum, nu-mi mai este frică să trec pe sub acest gang. Mi se pare că superstiția creată în jurul lui, sau, mai bine zis, pe dedesubtul lui, nu este altceva decât o altă superstiție sau legendă menită să le creeze studenților nou veniți un cadru solemn, de speriat. Dacă în următoarea sesiune de examene voi avea restanțe, (nu?) voi pune întâmplarea pe seama Casei Conachi. În fond, poate fi o scuză bună. Vom vedea…

Toate articolele din noua secţiune ZdI “Ziarul Studenţesc”, AICI

Despre noul proiect ZdI “Ziarul Studenţesc” citeşte AICI

Publicitate și alte recomandări video