De Business

Punem punctul pe știi

Garda de Mediu a împărţit amenzi de circa 300.000 de lei

sâmbătă, 29 iulie 2017, 01:50
1 MIN
 Garda de Mediu a împărţit amenzi de circa 300.000 de lei

Comisarii de la Garda de Mediu Iaşi au dat amenzi de peste 300.000 de lei agenţilor economici în trimestrul al doilea al acestui an. În perioada 1 martie-30 iunie 2017, Comisariatul Judeţean Iaşi a realizat 192 de acţiuni de control, din care 155 de verificări în domeniul controlului protejării poluării industriale, respectiv 37 în domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor naturale protejate. 

"Din totalul acţiunilor de control, 128 s-au derulat în vederea soluţionării aspectelor semnalate de petenţi. Tematicile de control din domeniul controlului poluării industriale au avut ca obiective verificarea stadiului închiderii depozitelor neconforme clasa B din zonele urbane, modul de gestionare a deşeurilor medicale în unităţile spitaliceşti, gestionarea şi trasabilitatea substanţelor chimice periculoase. Controalele realizate în această perioadă au vizat cu prioritate aspectele privind gestionarea deşeurilor menajere şi industriale, precum şi verificarea modului de dispunere a măsurilor suplimentare pentru reducerea impactului activităţilor de construcţii asupra calităţii aerului. În domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor naturale protejate s-au derulat controale tematice privind verificarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi în arii protejate, precum şi de acţiuni de combatere a braconajului piscicol", a precizat comisarul-şef Gheorghe Bacuşcă.

În urma neregulilor constatate, reprezentanţii Gărzii de Mediu au dispus 24 de avertismente şi 24 de amenzi în valoare totală de 307.100 lei. Totodată, comisarii au suspendat activitatea la şase agenţi economici ale căror activităţi aveau impact asupra calităţii factorilor de mediu, până la obţinerea actelor de reglementare, iar în alte trei cazuri, instituţia a înaintat organelor competente sesizări penale. 

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii