Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Gardienii umanităţii

GALERIE
catalin onofrei
  • catalin onofrei
- +

A venit momentul să ne gândim din nou la stele şi la roboţi.

Fac parte dintre cei care împărtăşesc ideea că, de cel puţin 30 de ani, umanitatea stagnează. Niciuna dintre marile invenţii şi descoperiri ce ni s-au promis în urmă cu decenii nu s-a împlinit.

Roboţii care trebuiau să facă menajul, să-i supravegheze pe copii, să preia cele mai grele, dar şi cele mai umilitoare activităţi din societate au rămas în recuzita SF. Amartizarea unui echipaj uman s-a amânat peste încă o generaţie. Prin anii 1970, inclusiv ţările comuniste visau la întemeierea de colonii pe Lună şi pe Marte, într-un orizont de timp foarte rezonabil. Chiar înainte de anul 2000. 

De asemenea, nici ingineria genetică nu este ce se anticipa că o să fie. Încă de la început penetrarea nucleului celulei şi descifrarea ADN-ului ridicase probleme etice, dar posibilitatea vindecării unor devastatoare anomalii genetice le atenuase cât de cât. Prin şcoala generală, am citit cărţi de popularizare în care se dezbătea intens problema eugeniei. Aveau dreptul părinţii, apelând la ingineria genetică, să aleagă (să schimbe) sexul fătului? Dar culoarea ochilor, a părului, a pielii? Apropo, dacă azi ar fi cu putinţă această intervenţie, ar mai exista conflicte de rasă? Dar de gen? Aş spune că nu, dar chestiunea rămâne dilematică întrucât nu individul însuşi alege ceea ce vrea să fie, iar această imposibilitate de decizie apare şi în cazul credinţei, dietei, educaţiei etc. unde alţii hotărăsc pentru tine. Dacă, de pildă, românul şi-ar stabili religia la vârsta de 21 de ani, după ce va fi făcut cunoştinţă cu revelaţiile celorlalte religii, ar mai dori să fie creştin ortodox? Damful manipulării apare chiar şi acolo unde credeam că suntem complet liberi.

Ultimii aproape 30 de ani ne-au adus în schimb internetul, considerat cea mai mare revoluţie în materie de cunoaştere. Nici cu această supralicitare nu sunt de acord. Deşi pe partea sa bună internetul reprezintă o imensă şi accesibilă bibliotecă (dar unde este originalitatea invenţiei?), partea rea - adică posibilitatea exprimării libere în spaţiul virtual a oricărei tâmpenii - este cea care prevalează. La vedere ori sub umbrela anonimatului, fiecare ins are ceva de spus despre absolut orice. Rezultă un zgomot de fond infernal, deosebit de deranjant, ce acoperă luările de poziţie profesioniste şi echilibrate, aflate întotdeauna în minoritate. Dacă în paragraful anterior deplângeam lipsa libertăţii în cele mai intime aspecte ale vieţii noastre, aici mă văd obligat să critic excesul de libertate ce ne aruncă în imposibilitatea de a mai discerne grâul de neghină.

Pandemia de COVID-19 ne-a demonstrat că am devenit o lume tot mai înghesuită cu miliarde de indivizi aflaţi la limita răbdării. Oamenii nu se mai plac şi au nevoie de cel mai banal motiv pentru a-şi da în cap unii altora. Uciderea lui George Floyd reprezintă doar unul dintre aceste pretexte, prea nesemnificativ însă pentru a tulbura întreaga planetă. Grav va fi atunci când instigatorii vor identifica ocazia potrivită pentru a da foc pământului. Nicio epocă nu a dus lipsă de ticăloşi. 

Iată că a venit momentul să ne gândim din nou la stele şi la roboţi. Cu atât mai mult cu cât celebrul scriitor american, de origine ruso-evreiască, Isaac Asimov, îi vedea pe roboţi ca pe incoruptibilii gardieni ai umanităţii, oriunde în univers ne vor purta aripile.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri