Gaudeamus igitur

sâmbătă, 22 iunie 2024, 03:00
1 MIN
 Gaudeamus igitur

Nimic nu-i poate împiedica pe români să se bucure de o victorie importantă. Trezirea la realitate este problema fiecăruia în parte, nu a consilierilor ad-hoc.

„Echipa României care s-a născut sub bagheta lui Edi Iordănescu are șanse să rememoreze vremurile de altă dată ale fotbalului românesc. Tricolorii au făcut o partidă magnifică, dragi români, și dacă o ținem așa, cine ne împiedică să jucăm finala?” Urmează perla: „Grecii au realizat marea surpriză în 2004 și nu jucau așa de grozav cum o facem noi acum”. Concluzia: ieșirea în stradă după fiecare meci devine obligatorie pentru orice român cu suflet. Apropo de Edi Iordănescu: „asta nu e o generație de aur, ci generația de suflet”, grăit-a selecționerul convins fiind că sufletul e mai prețios decât tot aurul din lume. Și acum, păzea că apare frâna!

„Ne-a mers odată din plin, și gata, s-a însănătoșit fotbalul românesc? Au apărut din neant centre și academii de copii și juniori, au dispărut selecțiile pe pile, campionatul nostru e curat ca lacrima, mișună geniile prin toate cotloanele FRF.” Asta zic pesimiștii autointitulați „realiști” (ceilalți care se bucură sunt etichetați drept „naivi”). Victoria asta cu Ucraina (scor 3-0, e bine de precizat, deși toată lumea știe) este CONJUNCTURALĂ. Ah, ce le place unora acest cuvânt, preluat de la vechii „simpatizanți” ai Simonei Halep. Prin hăurile internetului se găsesc destui realiști care să învârtă și melesteul politic prin ciorba asta de conjunctură. Înainte de meci, se spunea că Ucraina, pe lângă toate avantajele ei, valoare, audiență, biblia Transfermarkt etc., are și o motivație suplimentară; flăcăii ăștia patrioți luptă pentru a aduce un crâmpei de alinare nefericiților compatrioți, mistuiți de o agresiune sălbatică. Nimic mai adevărat, nu mai vorbim de empatia cu care este privită vecina noastră nord-estică în aceste nefericite circumstanțe. Asta se spunea înainte de eveniment, poziția post-factum a acelorași fiind alta. „Să fim REALIȘTI. I-am prins pe ucraineni într-un moment prost, credeți că lor le este gândul la fotbal, sau la bietele lor familii împovărate de război?” Deci, înainte ne aștepta Ucraină eroică, acum am biruit o Ucraină suferindă.

De la o extremă la alta, ambele abordări au cuantumul lor de adevăr. Nici pomeneală de asanarea subită a fotbalului românesc, selecțiile pe pile n-au dispărut, omeniile becaliene se mai fac, dar nu sunt dovedite, iar cei de la FRF – deși nu trebuie să minimalizăm rolul benefic al instutuției – au de rezolvat multe bube care macină arena noastră internă. Victoria cu Ucraina are conjunctura ei, dar nu politică. Dimpotrivă credem că ucrainenii, cu toate complimentele selecționerului Rebrov, ne-au cam luat la preț de matineu și asta i-a costat fiindcă meritul principal al lui „Mister” Edi este tocmai ăsta: făurirea unui mental de oțel și a unității grupului. De suflet, bineînțeles! Cât despre discuțiile despre fotbalul românesc campionat-marketing-arbitraj-selecții, acestea vor continua, poate că un pic cu mai mult sârg. Așa ar trebui, fiindcă acest mugur de progres trebuie udat vârtos la rădăcină, până să râvnim la alte generații de aur. La propriu!

Și atunci, ce facem cu optimiștii și naivitatea lor incurabilă? Le interzicem bucuria după o victorie mare a fotbalului românesc sau îi lăsăm să-și facă iluzii ca să aibă loc de deziluzii, după o sfântă vorbă a realismului carpato-danubiano-pontic („v-am zis iooooo?”). După părerea unui optimist incurabil (semnatarul acestor rânduri), nici un lup moralist n-are dreptul să interzică bucuria românilor. Chiar dacă sunt destui pe care nu-i interesează naționala și în materie de fotbal tot ce este autohton le duhnește. Totuși, a fost o mare de români pe „Allianz Arena” din München, care au vibrat odată cu tricolorii și s-au bucurat, cu ochii în lacrimi și pielea de găină, de victoria de luni, una chiar MARE DE TOT. Asemenea bucurii nu pot fi ratate și, chiar dacă următoarele două partide, „îi voi readuce cu picioarele pe pământ”, această trezire la realitate trebuie să fie spontană, la fel ca și bucuria anterioară, nu efectul sfaturilor unor realiști de circumstanță.

Un comentator TV pe care îl apreciez, Bogdan Cosmescu, spunea că România ar putea visa chiar la titlul european dacă va păstra ritmul și determinarea din meciul cu Ucraina. Optimism? Aceeași persoană continua susținând că e extrem de puțin probabil ca tricolorii să realizeze acest deziderat. Pesimism? Și una, și alta, meandrele unei generații sufletiste viețuind în spațiul mioritic. Drept concluzii, vorba studentului, ”Gaudeamus igitur”! Indiferent cât de tineri suntem sau ne simțim.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii