GDPR – blestem şi binecuvântare

marți, 27 februarie 2024, 02:52
1 MIN
 GDPR – blestem şi binecuvântare

La prima vedere intenţia pare bine venită, chiar genială. Cum să nu te bucure când afli că statul însuşi face tot ce poate ca să te protejeze de aceia care vor să profite de pe urma ta? Doar că totul vine la pachet cu un efort şi o greutate atât de mare din partea tuturor, inclusiv a ta, cel „protejat”, încât uneori îţi vine să o dai dracului de protecţie şi să îţi vezi mai departe de viaţa ta liniştită şi expusă tuturor ticăloşilor. Să facă borş cu datele tale!

Pentru cei care încă nu ştiu sau au auzit, dar nu au băgat în seamă, GDPR (General Data Protection Regulation) este un sistem de norme impuse de UE ţărilor membre care încearcă (dar nu prea reuşeşte) să controleze datele personale ale cetăţenilor ei. Acestea sunt tot ce identifică un om, de la nume, cod numeric, adresă, vârstă, avere, interese, imagine etc. De ce sunt importante? Păi, pentru că acum informaţia e la putere şi cine are date personale cât mai multe şi mai diverse poate controla informaţia adaptând-o în funcţie de datele respective.

La prima vedere intenţia pare bine venită, chiar genială. Cum să nu te bucure când afli că statul însuşi face tot ce poate ca să te protejeze de aceia care vor să profite de pe urma ta? Doar că totul vine la pachet cu un efort şi o greutate atât de mare din partea tuturor, inclusiv a ta, cel „protejat”, încât uneori îţi vine să o dai dracului de protecţie şi să îţi vezi mai departe de viaţa ta liniştită şi expusă tuturor ticăloşilor. Să facă borş cu datele tale!

De ce se întâmplă asta? Pentru că aşa cum merg lucrurile de cele mai multe ori într-o societate democratică, în care fiecare om se crede buricul pământului şi nu suportă niciun fel de încorsetare din partea nimănui, apar aşa-numitele disonanţe cognitive, adică nişte contradicţii flagrante în termeni, nişte rupturi de logică aproape incredibile care transformă totul într-un amalgam fără cap şi fără coadă. Cu alte cuvinte, eşti nevoit să semnezi zeci de hârtii prin care îţi dai acordul pentru folosirea datelor tale personale de către o instituţie de stat, să zicem, chiar dacă acesteia nici prin gând nu-i trece să le folosească pentru că pur şi simplu nu are resursele necesare pentru a o face, angajaţii fiind înecaţi în propriile activităţi, dar, pe de altă parte, semnezi şi pentru diverse firme private care exact asta fac, profită de pe urma ta fără nicio jenă, iar dacă nu semnezi, nu te poţi „bucura” de anumite avantaje.

De exemplu, la înscrierea unui copil la şcoală, ai obligaţia în calitate de părinte/tutore să semnezi o asemenea hârtie, prin care dai voie conducerii instituţiei să scrie numele copilului tău pe o listă de olimpiadă, să-i facă poze şi să le pună pe un avizier şi alte asemenea chestiuni inofensive. La o serbare, o şcoală are voie să posteze în locuri publice poze ori filme cu evenimentul numai dacă are semnate hârtiile menţionate mai sus. Dacă nu, o face doar pe propriul risc.

Întrebarea care se naşte aici şi care duce la nebunie este: într-o poză generală a curţii şcolii plină cu câteva sute de persoane, elevi şi părinţi, cum ştii câţi au semnat şi câţi nu? Iar dacă sunt unii care nu au semnat, ce faci, îi scoţi din poză, îi dai afară din curte, le mâzgâleşti feţele cu cariocă, le blurezi faţa din computer? Le pui un X sau un smiley? Sau nu mai postezi nimic? Nu poate nimeni răspunde la asta, nici măcar UE.

Au fost situaţii absurde în care unii au vrut cu tot dinadinsul să fie corecţi. De pildă, la o manifestare academică cei care nu au fost de acord cu publicarea imaginii lor au trebuit să poarte un ecuson de o anumită culoare pe piept tot timpul, iar cei care au fost de acord, un ecuson de altă culoare. La sfârşit, echipa însărcinată cu editarea foto/video a depus un efort considerabil pentru a procesa toate pozele şi filmele scoţând din acestea pe cei cu ecuson de nepublicare. Vă daţi seama cum a fost? Cică au reuşit, şi nimeni n-a făcut vreo plângere, dar totuşi e normal aşa ceva?

Pe de altă parte, pe reţelele de socializare oricine e liber să facă orice. Aici apare fractura de logică. Ai bifat la înscrierea pe site ceva şi gata, poţi pune poze cu copiii tuturor de la serbarea şcolară într-o veselie, iar de acolo oricine poate să le vadă, ucigaşi, pedofili, ruşi, Hamas, Houthi etc. Pentru că GDPR nu are voie să interzică activităţile personale sau domestice, e democraţie, ce naiba… Şi, să nu uităm, site-ul amărât al unei şcoli nu se compară cu un cont de Facebook al unui tip oarecare, cel din urmă e mult mai vizibil şi mai căutat decât primul. Mi se pare mie sau e curată absurditate?

De ce ne mai strofocăm atâta să ne ascundem după deget şi să ne încurcăm în hârţoage, când de fapt informaţia şi datele oricum sunt făcute publice mai devreme sau mai târziu, iar dacă vrea cineva să afle ceva personal despre altcineva, o va face foarte repede şi foarte uşor în mediul online, un formular din acela semnat nu-l va împiedica niciodată.

E drept că această normă poate fi invocată imediat de către cineva care vrea să îşi facă chipurile dreptate în instanţă. Dar unii sunt de-a dreptul stupizi. Bunăoară, un utilizator înfocat de reţea de socializare a apostrofat şi a ameninţat cu chemarea în judecată pe un altul care a postat, vezi Doamne, o poză cu minorul celui dintâi fără acordul acestuia, dar, ca să vedeţi prostia, imaginea plodului respectiv se găsea tocmai în poza de profil a părintelui grijuliu, şi practic, nu puteai conversa cu acesta fără să vezi şi imaginea copilului său. Despre asta e vorba cu GDPR-ul ăsta, despre o moarte a creierului.

Eu nu cred că exagerez, dar în ritmul ăsta se va ajunge foarte curând să se ceară consimţământ din partea animalelor din pădure ca să le faci poză. Dacă nu ai lăbuţa jderului pe contract, sau amprenta cu buzele peştelui din râu, atunci nu poţi să le „furi” imaginea şi să o postezi pe Insta.

La stadiul actual nu înţeleg de ce nu se merge până la capăt cu asta. Adică de ce nu se cere consimţământul întregii omeniri pentru difuzarea pozelor capturate din spaţiu de către sateliţi care au, se ştie, rezoluţie foarte mare. Adică, dom’le, cu ce drept îmi face poză şi o distribuie public pe toate canalele posibile un satelit meteo când trece prin dreptul României? Când e cerul senin oricine poate să îmi vadă faţa când stau în grădină şi fac plajă, şi o poate folosi ca să râdă de coşurile mele de pe piept… Nu e corect!

De asemenea, ar trebui interzise absolut toate fotografiile istorice pentru că niciuna nu a fost publicată cu aprobarea persoanelor din ele. Nu contează că acelea au murit, rudele şi moştenitorii lor pot cere dreptate, pentru că li s-a încălcat spaţiul sfânt privat. Din câte ştiu eu, Eminescu nu a semnat niciun acord GDPR, deci ce caută faţa lui peste tot? Nici Creangă, nici Caragiale şi nici Ştefan cel Mare… E un abuz! Ce face justiţia, doarme?!…

 

Briscan Zara este scriitor şi publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii