Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Gemenii piscinei, la prima cumpănă

GALERIE
glinta=popovici
  • glinta=popovici
- +

 

David Popovici şi Robert Glinţă înoată azi în primele finale olimpice. Rezultat remarcabil al lui Vlad Dascălu la mountain bike. Pugilista Claudia Nistor a făcut safteaua boxului feminin olimpic. Decepţii la tenis, tenis de masă şi judo

ÎNOT: Cei doi talentaţi înotători români s-au calificat în finalele probelor la care au participat: David Popovici la 200 m liber şi Robert Glinţă la 100 m spate, deşi ei se consideră specialişti la 100 m liber, respectiv 200 m spate. David a terminat al doilea în semifinală cu timpul de 1:45,68 la 23 de sutimi de învingătorul seriei semifinale, rusul Martin Maliutin, şi cu trei sutimi mai bun ca brazilianul Fernando Scheffer. Într-a doua semifinală, s-a impus britanicul Scott Duncan (1:44.60), urmat de americanul Kieran Smith (1;45.07) şi de lituanianul Danas Rapsys (1:45.32). Timpul lui Popovici este al şaptelea al semifinalelor.

La 100 de metri spate, Robert Glinţă a fost al patrulea în semifinala I, cu 53,20 de secundde. În faţa lui s-au clasat americanul Ryan Murphy, 52.52, australianul Mitch Larkin, cu 52.78, şi italianul Thomas Ceccon, cu 52.78. Rusul Kliment Kolesnikov a fost cel mai bun în a doua serie semifinală, cu 52.29. Glinţă are cel de-al optulea timp al semifinalelor. Finalele sunt astăzi de la 4:43 (200 metri liber) şi 4:59 (100 metri spate).

CICLISM: Vlad Dascălu a terminat, ieri pe locul VII, proba de mountain bike din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Medalia de aur i-a revenit britanicului Thomas Pidcock, urmat de Mathias Flueckiger din Elveţia, la 20 de secunde, şi de spaniolul David Valero Serrano, la 34 de secunde. Dascălu (23 de ani), aflat la prima participare la JO, a fost la 49 de secunde de câştigător şi la 15 secunde de medalia de bronz, la fel ca sportivii de pe locurile V şi VI. Rutierul Vlad Dascălu, care locuieşte în Spania de la 9 ani, a fost, în 2019, campion mondial under-23 la mountain bike, performanţă cu care a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.În vârstă de 24 de ani, Dascălu face mountain bike de opt ani.

BOX: Maria Claudia Nichita s-a calificat în sferturile de finală ale categoriei 57 kg. Claudia a fost net superioară obţinând victoria în unanimitate în faţa somalezei Ramla Ali, În următoarea fază, românca va lupta pentru o medalie cu japoneza Sena Irie, care a dispus tot cu o decizie de 5-0 în faţa tunisiencei Kholoud Hlimi. Claudia a devenit prima pugilistă română care a obţinut o victorie la Jocurile Olimpice. Reprezentantul nostru în turneul masculin, Cosmin Gîrleanu (52 kg) a avut un adversar valoros, fost campion european şi medaliat mondial, bulgarul Daniel Asenov. Deşi a luptat curajos, el a fost inferior bulgarului care a primit decizia de 5-0.

TENIS: Mihaela Buzărnescu (169 WTA), singura jucătoare română de pe tabloul principal de simplu, a fost eliminată în turul al doilea al turneului olimpic de tenis.. Ea a fost învinsă, luni, cu scorul de 1-6, 2-6 de sportiva cehă Marketa Vondrousova (42 WTA). Cu numeroase greşeli neforţate, românca a fost o pradă uşoară pentru finalista ediţiei 2019 a turneului de la Roland Garros, care s-a impus după un meci de 67 de minute. Un nou eşec a fost înregistrat la dublu: Monica Niculescu şi Raluca Olaru au fost întrecute în optimi, scor 6-7, 5-7 de perchea australiană Ellen Perez / Samantha Stosur. În primul set, româncele au condus cu 5-1, dar au pierdut în tie-break. La 5-3, pe serviciul australiencelor, Niculescu şi Olaru au ratat două mingi de set, apoi încă cinci, inclusiv un 40-0, la 6-5, pe serviciul Ralucăi Olaru. Astfel s-a terminat cu tenisul românesc la Tokyo

TENIS DE MASĂ.Jucătoarea Elizabeta Samara a dezamăgit profund în turul al treilea a competiţiei de simplu feminin.Ea a fost învinsă fără drept de apel de thailandeza Suthasini Sawettabut, scor 1-4 (7-11, 6-11, 11-4, 8-11, 2-11), în numai 29 de minute. Astăzi, în proba individuală feminină va evolua reprezentanta noastră Bernadette Szöcs, care o va întâlni astăzi pe americanca de origine chineză Liu Juan. În caz de victorie, „Bernie” ar putea juca tot astăzi în optimi.

TRIATLON: Felix-Pierre Duchampt, reprezentant în premieră pentru România la această disciplină, s-a clasat, ieri, pe locul 36 în competiţia individuală.România nu a avut niciodată reprezentare olimpică la triatlon. Francezul Felix-Pierre Duchampt, care a obţinut cetăţenia română în 2020, a încheiat competiţia de luni în 1:49.06 după cele trei probe de înot, ciclism şi alergare. Competiţia a fost încheiată de 49 de sportivi din 51 care au luat startul.Campion a fost norvegianul Kristian Blummenfelt, în 1:45,04

JUDO. Alexandru Raicu a pierdut ieri în primul tur al categoriei 73 kilograme, prin ippon, în faţa japonezului Shohei Ono, care a devenit campion olimpic. Singurul judoka român rămas în concursul olimpic este ieşeanul Vlăduţ Simionescu (+100 kg) care va urca pe tatami vineri.

BASCHET 3x3. Naţionala feminină a României a obţinut ieri, prima victorie din competiţie, scor 22-14, cu Mongolia, în a cincea partidă. Aseară, româncele au intrat în normal, fiind învinse de Rusia cu 12-21. Echipa României va încheia astăzi concursul contra Franţei fără a avea şanse de a avansa spre medalii.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri