Pentru inventarea sistemului sonic de tragere printre palele elicei în rotaţie, George Constantinescu primeşte, de la Amiralitatea Britanică, un premiu de 5.000 lire sterline, sumă donată de inventator Crucii Roşii Române, pentru ajutorarea frontului din Moldova, aşa cum aflăm din excelenta carte Invenţii şi priorităţi româneşti în aviaţie, apărută în 1979 la Ed. Albatros, scrisă de Constantin C. Gheorghiu (istoric de aviaţie, inginer şi aviator braşovean, autor a 14 carţi în domeniul aviaţiei).

În 1918, Constantinescu publică lucrarea sa dedicată teoriei sonicităţii - The Theory of Sonics. A treatise on transmission of power by vibrations (cartea va apărea în limba română în 1922, în traducerea profesorului Dionisie Germani, reeditată în 1985 de către acad. Matei Marinescu). În 1919 revine în ţară şi ţine două conferinţe dedicate teoriei sonicităţii: prima la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele şi a doua la Academia Română, al cărei membru de onoare devine în 1920. În finalul primei conferinţe spunea: Întreaga mea pregătire ştiinţifică a fost făcută la această şcoală, şcolii româneşti îi datorez toate realizările mele şi sunt şi rămân cu sufletul legat de pământul românesc. La 3 octombrie 1961 a devenit primul Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Bucureşti şi primul Doctor Honoris Causa în ştiinţe tehnice din ţară, laudatio fiind redactat de către acad. Remus Răduleţ. În prezent, lui Constantinescu îi este rezervat un spaţiu în cadrul Muzeului Universităţii „POLITEHNICA” din Bucureşti, muzeu care funcţionează în clădirea de pe strada Gheorghe Polizu, în care Aurel Vlaicu a montat avionul Vlaicu II.

În anul 2006, la Editura Performantica a Institutului Naţional de Inventică din Iaşi a apărut lucrarea Gogu Constantinescu - Integrala invenţiilor, în patru volume, cu şapte autori, cadre didactice la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Coordonatorul echipei a fost prof. univ. dr. ing. Ioan I. Pop, profesor de hidraulică, robotică, acustică şi vibraţii, autor al unui tratat de teoria sonicităţii, conducător a şase lucrări de doctorat în sonicitate, el fiind unul dintre cei mai importanţi continuatori ai operei lui George Constantinescu. Prof. Pop a strâns cele 193 de invenţii publicate ale marelui inventator (la care se mai adaugă peste 100 de invenţii nepublicate), realizând o lucrare de recuperare a unui tezaur ştiinţific şi tehnic, fiind prezentate brevetele originale (apărute în nouă ţări), precum şi denumirile şi rezumatele acestora în limba română. Prof. Pop a fost legat afectiv de viaţa şi opera lui Gogu Constantinescu, dezvoltând un adevărat cult pentru acesta. Atunci când prezenta Integrala invenţiilor, deschidea la pagina cu fotografia celebră din The Graphic pe care o îndrepta spre public şi apoi, fără să se uite, indica cu vârful stiloului, cu maximă precizie, toate personalităţile cuprinse în tablou. Efectul era garantat!

Dar cum era omul Gogu Constantinescu? După cum scrie Constantin C. Gheorghiu, …a fost extrem de prietenos, avea o fire sentimentală, de artist; casa sa din Londra a fost deschisă întotdeauna compatrioţilor săi şi adesea se întruneau la el celebrii săi prieteni, George Enescu, Nicolae Titulescu, Henri Coandă, Dragomir Hurmuzescu… Constantinescu era foarte atent cu drepturile sale asupra propriei creaţii, exemplu fiind numărul mare de brevete obţinute. În 1917, în urma succesului demonstrat al dispozitivului său de tragere sincronizată, a propus guvernului britanic, prin Consiliul Aerian, să cumpere brevetul său nr. 512 cu 50.000 de lire (câte o liră pentru fiecare dispozitiv din cele care aveau să intre în dotarea aviaţiei britanice până la sfărşitul războiului!). Propunerea sa nu a fost acceptată, dar a fost angajat ca supus al Coroanei Regale în aprilie 1917, el primind un salariu fix, cercetările şi proiectele fiind finanţate de stat, iar invenţiile sale intrând în proprietatea guvernului. Acest fapt i-a asigurat protecţia financiară, dar i-a limitat câştigurile. Înainte de 1922, comisia regală de premiere a inventatorilor a dorit să-l recompenseze pe Constantinescu pentru dispozitivul de tragere sincronizată, oferindu-i acestuia şi colaboratorului său, Walter Haddon, suma de 90.000 de lire sterline, mare parte din bani mergând pe plata taxelor.

După război, Constantinescu a aplicat principiile sonicităţii la sistemele de transport rutiere şi pe calea ferată, inventând convertorul, un dispozitiv de transmisie care înlocuia cutia de viteze clasică. De asemenea, sonicitatea a fost utilizată la foraje, în minerit, defectoscopie, medicină etc. Nu ştim câte din invenţiile lui Constantinescu au fost publicate, multe dintre realizările sale fiind declarate secret de stat, acelaşi statut avându-l iniţial şi volumul din 1918 dedicat sonicităţii, ştiinţă care avea un mare potenţial în aplicaţii militare. După prof. Ioan I. Pop, spre finalul activităţii sale, Constantinescu nu mai breveta, el însuşi insistând pe o prezentare mai mult comercială şi mai puţin ştiinţifică a creaţiilor sale, pentru a atrage investitori. S-a întors în ţara în 1963, când merge la Constanţa şi la Bucureşti, unde face vizite la Institutul de Energetică a Academiei şi la Comitetul de Stat al Apelor, unde i se prezintă pompele sonice create şi brevetate în România pe baza principiilor sale. Moare la 12 decembrie 1965, în Anglia la Oxen House.

Integrala invenţiilor lui George Constantinescu a fost scrisă la Cluj, editată şi tipărită la Iaşi şi donată Muzeului Politehnicii din Bucureşti. Asta şi pentru ca legătura între cele trei oraşe să fie şi alta decât cea din butada conform căreia legile se gândesc la Cluj, se scriu la Bucureşti şi se aplică la Iaşi.

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi