Germania se pregătește de noi alegeri

După cum era de așteptat, votul din camera inferioară (Bundestag) a parlamentului german a confirmat opțiunea cancelarului Olaf Scholz: guvernul a fost demis, iar președintele federal va anunța în curând dizolvarea Bundestag-ului și convocarea alegerilor anticipate, probabil în ziua de 23 februarie.

Dacă ne orientăm după sondajele de opinie – iar în Germania ele s-au dovedit aproape întotdeauna corecte –, scrutinul va fi câștigat detașat de „Uniune” (coaliția între Uniunea Creștin-Democrată și aripa sa bavareză Uniunea Creștin-Socială, care din punct de vedere juridic este un partid distinct). Există, în acest moment, în jur de zece procente între Uniune (CDU-CSU), cu circa 32%, și partidul clasat pe locul secund, poziție pentru care concurează social-democrații (SPD) și partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD). Verzii ocupă locul 4, cu 15%, iar pe locul cinci, în jurul pragului electoral de 5%, se situează noul partid Alianța SahraWagenknecht – Rațiune și Dreptate (BSW), o formațiune a stângii radicale care se pronunță împotriva migrației, motiv pentru care este deseori comparată, pe drept sau pe nedrept, cu extrema dreaptă.

Pe lângă pragul național de 5% la votul de listă, în Germania există și un prag „alternativ”, respectiv victoria în trei circumscripții uninominale, astfel că în Bundestag ar avea șanse să intre și formațiunea moștenitoare a partidului comunist est-german, intitulată Stânga, dacă obține victorii uninominale (în landurile estice, fără îndoială). În fine, cu 4,5 la sută în sondaje și – dacă ne ghidăm după istoricul său electoral recent – fără șanse de a profita de pragul alternativ, se găsesc liber-democrații (FDP), partid care a declanșat criza guvernamentală tocmai în speranța că alegătorii săi – favorabili pieței libere – îi vor ierta „aventura” guvernamentală cu parteneri intervenționiști (social-democrații și Verzii).

Vor apărea curând, din câte se pare, cele două narațiuni care se vor intersecta în previziunile și apoi în analizele electorale. Prima este, desigur, ascensiunea extremismului de dreapta. Dacă AfD îi va devansa pe social-democrați și va ocupa locul secund, Germania va fi așezată lângă Franța, ca exponat sugestiv pentru ascensiunea puternică – dar nu și irezistibilă, cel puțin deocamdată – a extremei drepte. Creștin-democrații vor forma guvernul, doar că și ei s-ar putea vedea nevoiți să recurgă la o coaliție „în trei”, la fel ca social-democrații în 2021. Și aici se conturează cea de-a doua narațiune: Friedrich Merz, liderul CDU ce ar urma să devină cancelar, este un non-conformist (figura anti-Merkel din partid) și nu e chiar străin de folosirea influenței politice în scop pecuniar, dar rămâne multimilionarul frecventabil și disciplinat, o replică germanic-corectă la Donald Trump.

Pe de altă parte, cancelarul aflat la final de mandat, Olaf Scholz, își pune în joc și poziția de lider al SPD. Dacă partidul reușește să obțină locul secund, depășind pragul psihologic de 20 la sută din voturi, domnul Scholz ar putea încerca să rămână lider național – se pare că și-o dorește – și eventual să negocieze o colaborare cât de cât echilibrată într-o mare coaliție cu Uniunea, asumându-și rolul de vicecancelar. Dacă însă aceste obiective nu vor fi atinse, este posibil ca presiunea internă să-l determine pe domnul Scholz să se retragă în favoarea actualului ministru al Apărării, Boris Pistorius, devenit între timp cea mai populară figură din SPD.

În ipoteza mai mult decât probabilă în care creștin-democrații vor conduce viitoarea coaliție, executiv, domnul Merz va fi nevoit să împace nevoia de „centrism” cu impulsurile sale conservatoare, dintre care unele sunt privite cu o anumită teamă la Bruxelles. Germania este așteptată să-și asume – cu discreție, dacă se poate – rolul de motor al integrării europene. În ultima vreme, mai ales pe fondul alegerilor din iunie și al numirii noii Comisii, a devenit evident că din partea Germaniei se așteaptă o clarificare a pozițiilor într-o serie de chestiuni importante, de la reforma tratatelor la relația comercială transatlantică, de la reconfirmarea (sau poate renegocierea) pactului ecologic la solidaritatea cu Ucraina. Domnul Merz a fost până acum destul de reticent în relația cu Bruxelles-ul, poate și din cauză că între el și colega sa de partid Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, există multe diferențe în materie de politică publică. Acum, însă, liderul CDU – ca de altfel și contracandidații săi pentru funcția de cancelar – vor fi nevoiți să se exprime mai frecvent și mai consistent și pe tema viziunii germane asupra UE.

Publicitate și alte recomandări video