Germania (și Europa!), între pretenția etică și nevoia de identitate

La începutul lunii februarie, mi-a atras atenția un comentariu semnat de Reinhard Bingener în Frankfurter Allgemeine Zeitung: Merz und die Kirchen: Entfremdung unter Christen (Merz și Bisericile: înstrăinare printre creștini, 03.02.25, FAZ). Și ce să vezi, articolul era la liber (între timp e accesibil doar pentru abonați)!

În Germania, cele două partide de dreapta, Christlich Demokratische Union (CDU) și Christlich Soziale Union (CSU, Bavaria), în mod tradițional aliate, sunt numite și die C-Parteien. Partidele C, adicătelea creștine. Ei bine, Bingener analizează relația acestora cu Bisericile (se subînțeleg cele două mari, cea catolică și cea evanghelică/protestantă) și remarcă faptul că legătura celor două partide cu C-ul în nume cu Bisericile „se erodează” și asta „nu doar din cauza politicii de azil”. Înlăuntrul partidelor creștine ar exista „o secularizare internă, iar în cadrul Bisericilor” ar domni „o formă subtilă de dispreț pentru politică”.

Și ca un făcut, secularizarea internă ar fi dublată mai ales în Est (în landurile din fosta RDG, deci) de o nouă abordare mai brutală și de „o decivilizare a formelor”.

Problema, însă, ar fi că și Bisericile ar fi contribuit semnificativ la „înstrăinare” prin poziționările lor vizavi de politicile migraționiste în ultimii 10 ani (evident, referința fiind 2015, când Angela Merkel, CDU!, a deschis larg de tot porțile Germaniei pentru valurile de migranți și refugiați din Orientul Apropiat/Mijlociu), aceste poziționări axându-se, susține Bingener, „în esență pe permanentizarea politicii Merkel din toamna lui 2015”. Aproape orice încercare ulterioară de înăsprire (a legislației aferente) ar fi fost „condamnată de către Biserici într-o tonalitate hiper-moralistă”. Altfel spus, „avertizările privind efectele previzibile ale acestei politici asupra coeziunii UE și a sistemului european de partide” ar fi fost ignorate cu ușurință. Și tocmai de aici ar decurge „o formă subtilă” de „dispreț pentru politică”: pe de-o parte, Bisericile și-ar declina morala sub forma unor „poziționări răs-juridificate până la nivel de paragrafe”, pe de altă parte, însă, conclude Bingener, „nu vor să aibă nimic de-a face cu urmările politicii pe care ele o promovează”.

(Adică, poftim, de pildă cu tragedia de la Magdeburg, ca să mă rezum la cel mai grav atac terorist recent.)

În fine, autorul oferă și o posibilă regândire din partea Bisericilor care ar putea să fie inclusiv în beneficiul propriu:

„Ceva mai multă muzicalitate pe urechea culturalistă probabil că ar fi de ajutor și ar da și Bisericilor niscaiva șanse. Ar putea să o considere drept sarcina lor să medieze între cerințele etice și nevoia de identitate. Poate că în cazul acesta s-ar mai destinde și relația cu partidele C/reștine/, înainte să fie prea târziu.”

Între timp, CDU/CSU au câștigat alegerile din 23 februarie, dar cu un scor oarecum sub așteptări, iar „suveranista” Alternativă pentru Germania (AfD) e al doilea partid (dublându-și scorul față de 2021). De vină pentru această situație sunt, pe lângă dominanța presei stângiste cu ale ei campanii susținute nu doar anti-extremism de dreapta, dar și pur și simplu anti-dreapta, inclusiv, cum a argumentat Bingener, poziționările publice ale Bisericilor.

Ca fapt divers, imediat după alegeri, Friedrich Merz, viitorul cancelar, și CDU

au iscat ceva vâlvă printr-o chestionare adresată încă-guvernului Scholz, prin care au pus sub semnul întrebării finanțarea cu bani publici a unor ONG-uri „de utilitate publică”. La știrile ARD, cineva a ridiculizat demersul aducând în discuție o asociație care se numește Omas gegen Rechts – Bunicuțe contra Dreptei, cum ar veni. Cum să te legi de o asociație precum „Bunicuțe contra Dreptei”?

Care, desigur, au demonstrat și ele, de când există, de zor împotriva AfD-ului. Dar, atenție, asociația nu se numește Omas gegen Rechtsextremismus, ci doar Omas gegen Rechts, da? Perversitatea presei de stânga tocmai în asta a constat: să compromită încet-încet și ideea de partid de dreapta, conservator! Și, din păcate, asta s-a întâmplat încă din vremea Angelei Merkel (CDU)…

Care, na, poftim, n-a fost considerată degeaba de cabaretistul Dieter Nuhr drept primul cancelar „verde și de stânga” (după Schröder, SPD, ultimul cancelar de… dreapta!)

„Doară ea a pus pe picioare sistemul. (…) Doamna Merkel are cea mai mare parte de vină în faptul că AfD a devenit atât de mare! În locul celor de la AfD, aș face-o membră de onoare. (…) În fond, este meritul ei că astăzi avem democrație /doar/ în stânga centrului, iar în dreapta centrului avem… dreapta, adică Merz și naziști.” (Nuhr im Ersten, 30.01.25).

Luați exemplul Germaniei fix drept ceea ce este: un exemplu generic. Într-un fel sau altul, aceleași probleme se pun asemănător în toată Uniunea Europeană. Și nu numai.

 

Michael Astner este poet, traducător și publicist

Publicitate și alte recomandări video