Gerul a umplut spitalele: bolile cronice s-au agravat din cauza temperaturilor scăzute
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 06.12.2020

Gerul a umplut spitalele: bolile cronice s-au agravat din cauza temperaturilor scăzute

Medicii îi sfătuiesc pe ieşenii cu astfel de boli să nu ignore simptomele, chiar dacă par a fi de viroză

GALERIE
spitale
  • spitale
- +

Pacienţii cu afecţiuni cronice aglomerează în această perioadă secţiile spitalelor, fiind vorba despre pacienţi care dezvoltă diferite infecţii respiratorii, atât viroze, cât şi infecţii bacteriene de sezon.

De exemplu, la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ sunt foarte mulţi pacienţi care se află în evidenţele spitalului cu insuficienţă renală sau diabet, care atât din cauza sistemului imunitar slăbit, cât şi din cauza temperaturilor scăzute sunt mult mai expuşi la infecţii de sezon. „Avem o perioadă cu activitate la maximum, fiind una destul de aglomerată, susţinută de întreg personalul medical. De obicei se menţine astfel până după jumătatea lunii decembrie“, a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.

Recomandarea medicilor este să nu fie ignorate primele simptome, deoarece, chiar dacă infecţia respiratorie debutează ca o răceală obişnuită, pacienţii trebuie să ceară părerea unui medic specialist, curant, pentru că există riscul de a decompensa şi de a merge într-o direcţie nefavorabilă foarte repede. Dacă în cazul persoanelor sănătoase virozele sunt tratate doar cu ceaiuri, hidratare şi repaus la domiciliu, la cei cronici poate fi necesară iniţierea mai rapidă a unui tratament sau reducerea dozelor de medicamente pe care le au prescrise pentru afecţiunea de care suferă. Majoritatea pacienţilor aflaţi în această situaţie sunt vârstnici care ajung la spital cu o stare generală foarte degradată care le poate pune viaţa în pericol. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Oaze de stabilitate

Nicolae GRECU

Oaze de stabilitate

Echipele româneşti n-au nevoie de antrenori din divizia a enşpea spaniolă sau de expiraţi din alte vremuri pentru a reuşi.

Filmuletul zilei

opinii

Portret de impostor: Teodosie Şpagoveanu

Eugen MUNTEANU

Portret de impostor: Teodosie Şpagoveanu

Întrerup seria foiletoanelor despre începuturile tradiţiei biblice româneşti, împins de durere şi indignare faţă de comportamentul incalificabil al cetăţeanului Teodosie Petrescu, Arhiepiscop de Tomis şi membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Pacient al spitalului numit „lume”

pr. Constantin STURZU

Pacient al spitalului numit „lume”

Căutând să pun în ordine textele scrise de-a lungul timpului, texte pe care le grupez în viitoare volume tematice, am dat peste un interviu acordat acum patru ani lui Gabriel Andronache - unul dintre cei mai talentaţi scriitori pe care-i cunosc. Întrucât unele dintre gândurile mele de atunci sunt de cea mai strictă actualitate, le reiau şi în rubrica mea săptămânală, cu o minimă adaptare şi cu intertitluri în loc de întrebări. Sunt patru teme diferite, însă au un acelaşi subiect: omul şi dorul său de Cerul văzut printr-o fereastră de „spital”.

Antonin Ciolan - muzicianul patriot

Alex VASILIU

Antonin Ciolan - muzicianul patriot

În preajma zilei naţionale a României, când se mai discută despre patriotism, trebuie evocată personalitatea dirijorului, profesorului, organizatorului de instituţii şi evenimente muzicale Antonin Ciolan. Mai ales astăzi, când s-au adunat exact cinci decenii de la dispariţia sa.

pulspulspuls

Ghici ce caută Mihai Chirica pe hartă?

Ghici ce caută Mihai Chirica pe hartă?

Ghici ce făcea premarele Mihai Chirica după prezentările PNRR şi a traseelor de autostradă din zona Moldovei de către liderii şi miniştrii PNL, stimaţi telespectatori? 

Caricatura zilei

Declarație vot

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.