Gest extrem al unui copil de 12 ani care a condus sute de kilometri ca să ajungă la tatăl său
Un copil de 12 ani din orașul Chișineu-Criș, județul Arad, a fost depistat de polițiști după ce a condus un autoturism furat din județul Sibiu, în urma unei urmăriri desfășurate pe parcursul a zeci de kilometri, în județele Hunedoara și Arad, conform stirileprotv.ro.
Potrivit informațiilor transmise de poliție, incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, când un echipaj al Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a încercat să oprească un autoturism care circula pe DN 7. Conducătorul auto a ignorat semnalele regulamentare și și-a continuat deplasarea.
Polițiștii au pornit în urmărirea mașinii și, ulterior, s-a stabilit că la volan se afla un minor în vârstă de 12 ani.
Copilul plecase din Avrig, județul Sibiu, unde ar fi luat autoturismul aparținând unchiului său, și intenționa să ajungă la tatăl său, în județul Arad. Cei doi părinți sunt separați, minorul aflându-se în grija mamei.
„Cel aflat la volan nu s-a supus solicitării polițiștilor, motiv pentru care aceștia au fost nevoiți să pornească în urmărirea autoturismului”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Specialiștii iau în calcul faptul că băiatul ar fi avut cunoștințe minime de conducere, însă chiar și în aceste condiții situația a reprezentat un risc major pentru siguranța rutieră, atât pentru copil, cât și pentru ceilalți participanți la trafic, arată sursa citată.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru furt și conducere fără permis. Având în vedere că minorul nu a împlinit vârsta de 14 ani, acesta nu poate răspunde penal, urmând ca responsabilitatea legală să revină părinților săi.
Publicitate și alte recomandări video