Gheorghiţă, mesaj pentru primarii care nu se implică în campania de vaccinare: Aţi uitat de carantină!
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 30.07.2021

Gheorghiţă, mesaj pentru primarii care nu se implică în campania de vaccinare: Aţi uitat de carantină!

GALERIE
Gheorghita vaccinare
  • Gheorghita vaccinare
- +

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că doreşte ca vaccinul să ajungă în toate localităţile, astfel încât să nu existe reproşuri, în toamă. Gheorghiţă afirmă că este posibil să se ajungă la situaţii în care anumiţi primari se vor uita cum sunt carantinate localităţile lor, dacă nu profită acum de echipele mobile care vor merge în fiecare comună.

Gheorghiţă a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că trebuie să existe un calendar clar al vaccinării în mediul rural. “Am propus reorganizarea activităţilor în ceea ce priveşte vaccinarea mai ales în rural şi anume să avem un calendar foarte clar şi detaliat al tuturor activităţilor de vaccinare în fiecare localitate în parte pe o parte pentru că estimăm apariţia acestui nou val de îmbolnăviri, pe de altă parte eu nu vreau să ne trezim în toamnă cu localităţi care să spună faptul că la ei nu a ajuns niciodată un vaccin. Este momentul la care autorităţile locale şi în special primarii vor fi informaţi în mod oficial fără să mai fie obţinut niciun acord de colaborare cu o primărie sau un primar, legat de de organizarea unor activităţi de vaccinare este un serviciu de sănătate publică şi este important ca toţi oameni să aibă acces echitabil la vaccinare”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

El a precizat că oamenii din localităţile respective trebuie informaţi cu câteva zile de sosirea caravenelor mobile, dar şi de beneficiile vaccinării. 

“Ca atare, direcţiile de sănătate publică sub coordonarea Instituţiei Prefectului, care este instituţia care coordonează activitatea de vaccinare la nivelul judeţului, va stabili în urma propunerilor pe care noi le transmitem acest calendar de activităţi pentru că în unele localităţi deja s-a început şi au fost demarate activităţi de vaccinare, tocmai pentru a putea integra mai bine celalalte acţiuni de informare şi comunicare. Cu câteva zile înainte să se deplaseze o echipă mobilă este important să anunţăm populaţia atât de măsurile organizatorice, cât şi de tot ce înseamnă importanţa şi beneficiile vaccinării”, a transmis coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare. 

Gheorghiţă consideră că dacă nu se întâmplă acest lucru în toamnă anumite localităţi ar putea fi carantinate. “Altfel s-ar putea ca în toamnă să avem probleme reale în anumite localităţi în care rata de acoperire vaccinală nu este suficientă, în care imunizarea colectivă a populaţiei este mult sub ceea ce este relavant din punct de vedere epidemiologic şi s-ar putea să se ajungă la situaţii în care anumiţi reprezentanţi locali, primari, să se uite cum vor fi carantinate localităţile lor pentru că în perioada în care era momentul să se vaccineze, nu s-au desfăşurat aceste activităţi”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

În căutarea Secretarului General

Lucian DÎRDALA

În căutarea Secretarului General

În ceea ce priveşte dimensiunea geografică şi politică, ideea unui secretar general venit din Est pare, şi ea, atractivă. Pe fondul relaţiilor tensionate cu Moscova, ea ar transmite un mesaj de fermitate, date fiind încercările Rusiei de a submina stabilitatea unora dintre ţările din flancul răsăritean.

Filmuletul zilei

opinii

Ciudăţenii şi nu prea

Alexandru CĂLINESCU

Ciudăţenii şi nu prea

Digi anunţă, pentru această toamnă, un curs intensiv de jurnalism cu durata de trei luni. Prima obiecţie care îţi vine în minte este că trei luni înseamnă mult mai puţin decât trei ani de facultate (plus doi pentru un eventual master). Să admitem totuşi că e vorba de nişte cursuri intensive, cu rol de iniţiere în secretele meseriei. 

Drum fără pulbere (I)

Neculai SEGHEDIN

Drum fără pulbere (I)

Întrebat fiind de ce a încheiat pactul cu diavolul, pact care includea şi romanul Drum fără pulbere, scriitorul Petru Dumitriu ar fi răspuns sec: De foame! Judecând după averea pe care o adunase până la fuga sa în Republica Federală Germania, în februarie 1960, se pare că marele romancier era posesorul unei pofte de mâncare insaţiabile! 

Despre tinerii care nu învaţă, nu muncesc şi nu urmează o formă de pregătire profesională

Ciprian IFTIMOAEI

Despre tinerii care nu învaţă, nu muncesc şi nu urmează o formă de pregătire profesională

Avem o problemă cu forţa de muncă, o ştim cu toţii, în special cu lipsa oamenilor pregătiţi profesional/ calificaţi/ disponibili de a munci. Care sunt cauzele acestei probleme? 

pulspulspuls

Domn premare a plecat în concediu în străinătăţuri fără să spună lumii

PULS

Domn premare a plecat în concediu în străinătăţuri fără să spună lumii

Ieri dimineaţă, când se îngâna ziua cu noaptea, ghici cine se îndrepta spre aeroport, stimaţi telespectatori? Da, aţi ghicit, era dom’ premare în persoană. Nu, nu, nu era în drum spre vreo Brazilie, vreun Madagascar sau alt stat cu care nu avem acord de extrădare, nu, nu… Omul cică s-a îmbarcat efectiv ca tot omul, într-o cursă de Altalya, unde a plecat cu famiglia pentru relaxare timp de zece zile, din ce am înţeles. Du pă cum ştiţi, chiar cu o zi înainte de plecare în zona Antalyei au izbucnit masive incendii de vegetaţie şi păduri din cauza caniculei ucigătoare, şi zic unii că premarele a stat niţel la îndoială din cauza asta, a urmărit cu mare atenţie ştirile tematice, apoi a decis că musai să plece, ca să nu piadă banii pe bilete. 

Caricatura zilei

Bumerang

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.