Ghici cine lipseşte din panoplia alăturată? Aşa este, aţi ghicit: este vorba de Todorel de la Iaşi!
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Ghici cine lipseşte din panoplia alăturată? Aşa este, aţi ghicit: este vorba de Todorel de la Iaşi!

GALERIE
puls
  • puls
- +

După adoptarea pe şest a legii prin care puşcăriaşii până în şapte ani să execute pedeapsa acasă, pe canapeluţă, chiar dacă de multe chestii ştiam, multe altele le-am mai putut afla zilele acestea despre tecuceanca minune a politchiei româneşti, liberala Alina Gorghiu, cea lansată în liga mare pe vremea când a lucrat la cabinetul fantelui Bogdan Olteanu, concidatidul lui Relu Fenechiu din Dărmăneşti. 

Dar, ce nu s-a vânturat zilele astea, alături de pozele din preajmă, cu Dragnea şi Iordache, este faptul că demoazela a fost doctorandă la Iaşi. Şi la cine altul, având în vedere poziţia vizavi de puşcăriaşi, decât la reftorul fost menistru Todorel, care a acceptat-o deşi demoazela vedea după o facultate la fefe târâş grăpiş, făcută pe bani, la privat.

În fine, mai degrabă am zice că are legătură că faptul că fostul viceguvernator BNR şi fost vice al PNL Bogdan Olteanu, aflat acuma la puşcărie, carele şi el a fost doctorand tot la Todorel. Măi, măi, ce se mai leagă maioneza asta de post, fără ou...

Cea mai fericită ieşeancă

Apropo de sforile care se mai trag acuma pe la vârful liberalilor, haideţi să cetiţi în rândurile ce urmează ce treburi mai pot face câteodată minunile astea ale amiciţiei vechi, antice şi dedemult. De-un par egzamplu, se ştie că madama Beatrix de la Hopereta ieşeană e amică bună cu madam Raluca Turcan, vice în guvern. Iar din cauza asta prin culisele politichiei de la Iaşi se vorbeşte că alocarea a aproape 12 milioane de iepuroi buget anual operei din Iaşi pe anul în curs ar fi, evident, urmare a acestei amiciţii, bazate, se spune, pe pasiunea pentru pian şi muzică de calitate a botoşănencei stabilite la Sibiu, o apropiată a prezidentului.

A, că e vreme de covid şi altele poate ar trebui acuma să fie priorităţile în cheltuirea banului public, nu artele lirice? Băbăeţi, ia mai lăsaţi oleacă clanţa: şi ce-aţi vrea să facă anul în curs madam Beatrix decât semnări de contracte? Ei, na: şi ce dacă nu mai are deloc lume în sală...

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

CFR - scurtă istorie

Cătălin ONOFREI

CFR - scurtă istorie

Să fie un semn că Drulă e alesul?

Filmuletul zilei

opinii

Proaspăt inadaptaţi

Briscan ZARA

Proaspăt inadaptaţi

Există o teorie ciudată care spune că fără frică nu poate exista viaţă. Frica este un rău necesar, obligatoriu pentru supravieţuire, iar dacă acesta nu vine din exterior, ţi-l faci singur. Când pereţii casei te apară de toţi demonii externi reali, în carne şi oase, îi descoperi cu cea mai mare pasiune pe cei interni, imaginari, mult mai mulţi şi mai fioroşi…

O perspectivă statistică asupra maternităţii la mamele minore

Ciprian IFTIMOAEI

O perspectivă statistică asupra maternităţii la mamele minore

În România, vârsta majoratului este la 18 ani, fiind oarecum asimilată cu ieşirea din perioada adolescenţei şi începutul maturităţii (adultul tânăr). Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) se referă la adolescenţă ca fiind perioada de dezvoltare fizică şi psihică cuprinsă între 15 şi 19 ani. În articolul din această săptămână, ţinând cont de definiţia OMS, vom analiza din punct de vedere statistic problematica legată de maternitatea la mamele minore (maternitatea adolescentină).

Povestea de război a marii Regine (III)

Mihai DORIN

Povestea de război a marii Regine (III)

În emoţionanta sa scrisoare testamentară, intitulată „Ţării mele şi poporului meu”,  Regina Maria din anii senectuţii se dezvăluie cu aceeaşi sinceritate ca în cei ai tinereţii: „V-am iubit cu toată puterea inimii mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt; mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de mare restrişte şi vremuri de mari împliniri. Pentru un timp, mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceea care a păstrat flacăra vie, aceea care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag: m-ai numit «Mama tuturor» şi aşa vreau să rămân în amintirea ta, aceea care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau de pericol...”.

pulspulspuls

Bun, să zicem: iese Gigi. Ar putea bate cineva înapoi la uşile ferecate?

Bun, să zicem: iese Gigi. Ar putea bate cineva înapoi la uşile ferecate?

Multă lume auzim că a vibrat pozitiv zilele trecute, când s-a auzit că fostul premare Gigi a câştigat la Botoşani, în instanţă, pe cererea de eliberare condiţionată de la puşcărie unde stă din cauza mitei pretinse la semaforizarea inteligentă de la Iaşi. 

Caricatura zilei

Rădoi după Tokyo

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.