„Ghici” cine nu vine la Cină?

Ogorul sunt toate bunurile materiale din viața noastră. Cele cinci perechi de boi reprezintă cele cinci perechi de simțuri pe care le are omul (doi ochi – pentru văz, două urechi – pentru auz, două mâini – pentru pipăit, două nări – pentru miros, limba împreună cu gura sau cele două buze – pentru gust). Femeia este simbolul oricărui om de care ne legăm în mod nefiresc, pătimaș. Practic,în acestea trei categorii se cuprinde întreaga noastră viață, cu tot ceea ce (ni se pare că) avem. {i atâta vreme cât suntem legați, absorbiți și pasionați de vreun lucru, simț trupesc sau de vreun alt om, atunci n-avem cum să răspundem chemării pe care Dumnezeu ne-o adresează fiecăruia. Uităm că pe toate ni le-a dat Dumnezeu și că ne pot fi luate oricând. Ne lipim de daruri și întoarcem spatele Dăruitorului.

Uneori, ca să ne venim în fire și să înțelegem cum stau lucrurile, ajungem într-una sau în mai multe dintre cele trei stări, corespondente celor trei „refuzuri”: săraci, bolnavi sau singuri. Iar unii nici atunci nu înțeleg că ceea ce li se „întâmplă” nu are decât rostul de a-i trezi spre a-i „reconecta” la sursa vieții lor, la adevărata Viață. Refuză să-și întoarcă inima spre Ziditorul a toate, încăpățânându-se a rămâne robi ai celor zidite. Alții însă înțeleg și se deschid spre Dumnezeu. Ei se aseamănă celor din parabolă care se lasă adunați de prin „piețele și ulițele cetății” (Luca 14, 21), fiind săraci și neputincioși, orbi și șchiopi. Un om ghiftuit, care (își închipuie că) are tot felul de bunătăți acasă, poate refuza o cină la care este chemat de un prieten. Dar așa cum un om sărac se bucură de orice codru de pâine, darmite de o cină completă, tot așa cei ce se fac pe sine (sau ajung) săraci în cele ale lumii au șanse mult mai mari de a se bucura și de a răspunde pozitiv la chemarea lui Dumnezeu la Cina cea de taină.

O altă categorie menționată în parabolă și cuprinsă în rândul celor chemați a cina în Împărăția cerurilor este cea a celor găsiți pe la drumuri și pe la garduri (cf. Luca 14, 23), adică a celor care Îl caută pe Dumnezeu chiar dacă rătăcesc neștiind pe unde să o ia, neavând călăuze spirituale adecvate, respectiv a celor ce sunt euforici când „sorb” din produsul rațiunii lor, precum omul amețit de băutură care merge sprijinindu-se de gard, considerându-l reperul cel mai sigur pentru a ține direcția.

Dar, dincolo de aceste considerații exegetice, rămâne îndemnul de a intra la cină acum, când încă se mai poate și când încă mai sunt deschise ușile. Dacă nu stăruim a ne întâlni cu Hristos Domnul de-a lungul vieții noastre, nu în abstract, ci în concretul împărtășirii cu sfântul său Trup și scumpul său Sânge, nu avem șanse să gustăm nici din cina eshatologică. Dincolo de mormânt, ne ducem cu ceea ce am deprins a face aici, pe pământ, în trupul nostru. Dacă ne-am aplecat în mod pătimaș asupra celor „ale noastre”, dincolo vom suferi pentru că ele ne vor lipsi. Va fi o suferință asemănătoare cu cea a drogatului rămas fără droguri (și asta e iad). Dacă vom cere, cu credință, putere de la Dumnezeu pentru a ne raporta liber, fără patimă, la toți și la toate, atunci vom împlini cuvântul pe care-l auzim la fiecare Sfântă Liturghie: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

Publicitate și alte recomandări video