anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Ghihocelul a-nnebunit văzând că nu-i iese şmenul din Copou?

GALERIE
puls
  • puls
- +

Face ce face Ghihocelul şantajist de la Zoaia de Iaşi şi iar ne dă ghes să râdem până crăpăm fundul la bască tot dând cu ea de bătătură. 

Iar ieri, tot aşa: a scris la gazetuţa lui de şantaj că actualul spaţiu în care stăm cu chirie prin licitaţiune, vizavi dee Gara Nicolina, l-am fi luat de la premărie cu şmen. Acuma, am râs noi cât am râs, văzând cum buhaiul şantajist crede că totul în lumea asta e pe şmen, cum face el, dar am zis că tre' să spunem cum stă treaba şi pentru unii care poate aud din voleu, şi care poate nu ştiu.

Băbăeţ şi bă Ghihocelule, haidaţi deci să vă spunem noi cum stă treaba cu o licitaţiune publică, că voi ştim că nu aţi fost niciodată la aşa ceva, luând totul moca după ce aţi şantajat mizerabil. Acolo la premărie când am luat spaţiul cu pricina era sala plină ochi, s-au dat peste zece spaţii, deci chiar să fi vrut să faci şmenuri nu aveai cum. Iar la ăla al nostru prima dată nici nu a venit nimeni, că era prea scump. Apoi, la a doua tură, a mai venit cineva, care nu a făcut decât să urce preţul artificial, peste cât făcea, aşa încât noi am luat până la urmă mai scump, şi a fost cât pe ce să nu semnăm contractul căci găsiserăm mai ieftin în Tudor, la un privat de pe piaţa liberă, başca un spaţiu amenajat definitiv, în timp ce spaţiul premăriei era ca după război, de la nişte doftori ce au smuls până şi prizele din pereţi, de a mai trebuit să băgăm o căruţă de parale în renovare şi recompartimentare. Dar am luat aşa, căci conta şi poziţia, la stradă, că eşti ziar nu brutărie.

Cam aşa stă treaba cu şmecheria, băbăeţ. Păi voi credeţi că, la cât ne are pe lista neagră premarele Chirica, ne mai ţinea el aicea o secundă în plus dacă era vreun şmen la mijloc? Aşa că, vedeţi voi cum devine chestiunea: pupăza zbrrr, pe-o dugheană! Zi repede, Ghihocel, care-i predicatul?

Începe operaţiunea "Cu mâinile curate" şi în BOR?

Să lăsăm însă deoparte necuraţii ăştia de buhai şantajişti şi să vă spunem câteva ceva şi de cele sfinte, dar şi de uscăturile de pe acolo. Cică ar fi dihonie maximă în sinodul BOR, iubiţi dreptcredincioşi, după ce mitropolitul nostru de la Iaşi s-ar fi aliat cu fostul lui duşman Daniel, ca să curăţe biserica de răgălii.

Cei doi zice-se că vor să propună împreună episcopi vicari noi în eparhiile cu arhiepiscopi acuzaţi public de legături mârşave cu bărbaţi sau cu călugăriţe. Iar cele trei eparhii în care cei doi vor să schimbe episcopii sunt cea a Buzăul şi Vranciei, Dunării de Jos, dar şi Constanţiei. Asta ca să n-o mai punem la socoteală pe cea din Huşi, unde ştiţi cum e treaba, şi care ar avea legături necurate cu celelalte, pe o filieră ruşinoasă la vârf.

Ca urmare, cică s-ar fi proferat ameninţări din partea celor vizaţi, ba cu masoneria, ba cu partidoiul şi cu multe alte persoane influente. Unii zic că ar fi vorba până la urmă de un grup de episcopi acuzaţi de homosexualitate care duce spre 20 de cunoscuţi ierarhi, şi care fac front comun împotriva lui Teofan şi a Patriarhului, dar şi taberei lor. Staţi deci pe fază, cu ageasma pregătită!

****** PONT ******

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare. Asta ca să nu ziceţi că nu v-am spus!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă

Cosmin PAȘCA

Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă

A se observa formularea în context a profesorului: autostrada „este un mijloc ca EU să ajung undeva”. Cu alte cuvinte, pentru Bulai şoseaua rapidă are un singur sens, spre Iaşi. Oraşul e văzut ca o grădină zoologică, oamenii stau aici într-un ţarc, din care n-au voie să iasă. Pot fi însă vizitaţi, ideal când începe bâlciul de Sfânta Parascheva.

opinii

New York şi Alabama. Un circuit epic

Codrin Liviu CUȚITARU

New York şi Alabama. Un circuit epic

Prin povestirile lui, Capote a avut, în mod evident, o influenţă hotărâtoare asupra a ceea ce s-a numit proza minimalistă americană din ultima jumătate a secolului XX. Acest tip de epic se concentrează pe frânturi din existenţa imediată, pe care le explorează nesofisticat şi totuşi artistic. Viziunea naratorului minimalist e pragmatică, evitând, din start, construcţiile monumentale ale romanului tradiţional, căutarea adevărurilor majore ale lumii sau elucidarea codurilor absconse şi derutante din istorie.

Miticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor

George ŢURCĂNAŞU

Miticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor

Când ai într-o regiune devenită fundătură prin proiectarea şi construcţia statului naţional, respectiv o aglomeraţie urbană de 400-450 mii de locuitori, ce ar fi singura capabilă să gestioneze fluxuri importante la nivel regional şi să polarizeze cât de cât regiunea, atât cât să-i creeze o minimă stabilitate şi coeziune teritorială, nu o izolezi din cauză că nu i-ar fi Bucureştiului de folos nu ştiu ce autostradă, ci faci eforturi să o deschizi către lume.

Întâmplările lui Nobel (I)

Bogdan ILIESCU

Întâmplările lui Nobel (I)

„All things are ready, if our mind be so.” (Toate lucrurile sunt pregătite, dacă şi mintea noastra este.) - William Shakespeare, Henry V

pulspulspuls

Iarăşi s-a făcut mişto de pârlipca lui Tudorel din Sărărie. Iată cu ce ocazie!

Iarăşi s-a făcut mişto de pârlipca lui Tudorel din Sărărie. Iată cu ce ocazie!

Două vorbe mai relaxate pe astăzi, dacă tot e joi, despre unul din evenimentele notabile care au loc în aceste zile în târg, stimaţi telespectatori şi drăguţe telespectatoriţe: selecta adunarea arhitecţilor de pe tot rotogolul ţării şi, de ce nu, chiar al Evropii şi al planetei. 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

La farmacie: - Un prezervativ, va rog. - Doar unul? - Da. Incerc sa ma las.

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.