Ghinea: Autrostrada A7 (Paşcani – Ploieşti) nu va avea pistă de biciclete
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 18.09.2021

Ghinea: Autrostrada A7 (Paşcani – Ploieşti) nu va avea pistă de biciclete

GALERIE
a7
  • a7
- +

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat că Autostrada A7 va avea staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice, perdea forestieră, dar nu va avea pistă de biciclete. El a menţionat că este un alt proiect prin PNRR care îşi propune realizarea a trei mii de kilometri de piste de biciclete.

Cristian Ghinea a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei de Guvern, dacă pe Autostrada A7 ar putea exista piste de biciclete.

"Cred că cineva a făcut exces de zel acolo. S-a spus cândva în trecut că autostrăzile trebuie să fie verzi. Ele nu pot fi verzi ca atare, pe anexa de la regulament, investiţia eventuală în perdele sau în piste de bicicletă este verde, dar nu autostrada ca atare. Deci, A7 va avea perdea forestieră, prima autostradă care va avea aşa ceva, A7 va avea staţii de încărcare autovehicule electrice, A7 nu va avea pistă de biciclete pentru că ar fi stupid să construieşti piesă de bicicletă de-a lungul autostrăzii. Eu nu m-aş plimba pe lângă o autostradă unde trece camionul cu 120 la oră. A fost o idee care a rămas în sistem de a face autostrăzi la genul ăsta, nu se va întâmpla”, a afirmat Cristian Ghinea.

CITESTE SI: Unde se vor înțepa ieșenii la Autostrada A7

El a menţionat că există un proiect care îşi propune realizarea a trei mii de kilometri de piste de biciclete.

"Avem însă România Velo. Ne propunem 3.000 de kilometri de piste pentru turismul pe bicicletă prin locurile în care nu trec autostrăzi, în mod evident. Velo 6 înseamnă traseul Velo european care intră în România o dată cu Dunărea şi se termină în Delta Dunării. Este traseu care, dacă luaţi hărţi din Germania de acum câţiva ani, apar acolo ca existând în România - nemţii au crezut că le-am făcut - nu le-am făcut, este o întârziere care trebuie să ne pună pe gânduri. Deci EuroVelo 6 ar trebui făcut din PNRR, este trecut ca atare ca proiect. Via Transilvanica, un proiect superb, început de comunităţile locale unde au început să se construiască pe bani privaţi, ar trebui preluat în PNRR astfel încât în 2026 să ne putem plimba cu bicicleta pe trasee dedicate bicicletelor în jurul ţării”, a explicat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Cristian Ghinea a menţionat că toate autostrăzile realizate cu fonduri din PNRR trebuie finalizate până în 2026.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Grand Slam, povestea unei himere

Nicolae GRECU

Grand Slam, povestea unei himere

Singurătatea lui Djokovic, în faţa fileului şi a lui Medvedev, a fost definitorie cu un game înaintea finişului, când dârzul reprezentant al unui neam de luptători, a izbucnit în lacrimi.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (IV)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (IV)

Seria consideraţiilor etimologice din sfera mai largă a pescuitului este continuată de câteva cuvinte româneşti importante referitoare la ambarcaţiuni.

Înălţarea Sfintei Cruci şi cele patru etape ale mântuirii

pr. Constantin STURZU

Înălţarea Sfintei Cruci şi cele patru etape ale mântuirii

La mijlocul primei luni a anului bisericesc prăznuim Înălţarea Sfintei Cruci. Istoric vorbind, această sărbătoare aminteşte de două evenimente: găsirea Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Împărăteasă Elena şi înălţarea ei în văzul tuturor în acea zi, dar şi pe 14 septembrie 335, imediat după sfinţirea primei Biserici a Învierii Domnului, zidită de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, respectiv aducerea Sfintei Cruci înapoi în Ierusalim, pe 14 septembrie 630, după ce a fost recuperată de la perşi de către împăratul bizantin Heraclius.

Determinantele spiritual-religioase, paspartuul pentru înţelegerea resorturilor democraţiei liberale anglo-saxone

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Determinantele spiritual-religioase, paspartuul pentru înţelegerea resorturilor democraţiei liberale anglo-saxone

Democraţia liberală din Statele Unite ale Americii şi Anglia a fost influenţată pozitiv de impactul diverselor „religii ale raţiunii”, precum deismul sau teismul. Acestea au jucat un rol de mediator între sistemul socio-politic al teoriei raţionale a drepturilor naturale şi cel religios. Aceste noi religii seculare nu reprezentau decât contracţii instituţionale ale religiilor tradiţionale, născute prin acţiunea revoluţiilor franceză şi americană. 

pulspulspuls

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

Apropo de congresul liberal cu alegeri de lider care bate la uşă, ce va fi de azi egzact într-o săptămână, cică printre unii liberalii mai vechi se vorbeşte că jocurile ar fi deja făcute, iar Cîţu ar avea deja cam două treimi din voturi de partea lui.

Caricatura zilei

PNDL3

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.