anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Ghinion: s-a ales cu o condamnare după ce s-a întâlnit cu fosta soacră, băut fiind

GALERIE
femeie_batuta
  • femeie_batuta
- +

Un ieşean şi-a atacat soacra, învinovăţind-o de destrămarea căsniciei. Cazul a ajuns în instanţă, unde femeia a precizat că nu are pretenţii materiale de la învinuit. Judecătorii au apreciat că nu e nevoie nici măcar de pedeapsă, acordându-i bărbatului încă o şansă.

 

Pe 25 octombrie 2018, M.N.P. venise la fosta sa soacră, pentru a-şi vedea fiica, rămasă după divorţ în grija mamei. A sunat la interfon, iar P.P. a coborât cu fata, încredinţându-i-o lui M.N.P. Femeia a rămas totuşi în apropiere, întrucât bărbatul mirosea a alcool, iar P.P. se temea de comportamentul pe care fostul ginere l-ar fi putut avea faţă de fiica sa. La un moment dat, a apărut fosta soţie a lui M.N.P., care a intrat într-un magazin.

Bărbatul a mers după ea, dar a ieşit în scurt timp, întâlnindu-se din nou în faţa magazinului cu fosta soacră. A acuzat-o că ea este de vină pentru despărţirea de fosta nevastă, a apucat-o pe P.P. de păr şi a început să o lovească cu pumnii şi picioarele peste cap şi corp. Femeia şi-a pierdut cunoştinţa şi a căzut, revenindu-şi după câteva minute. A fost preluată şi transportată la centrul de primiri urgenţe din Târgu Frumos, iar de aici a fost adusă la Iaşi, la Spitalul „Sf. Spiridon” şi apoi la Spitalul de Neurochirugie. P.P. suferise un traumatism cranian, o fractură de piramidă nazală şi o comoţie cerebrală, având nevoie de două săptămâni de îngrijiri medicale.

Pe numele lui M.N.P. a fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe. Luat la întrebări, bărbatul a afirmat că nu-şi lovise fosta soacră, ci doar o împinsese, pentru a se apăra. Rănile femeii ar fi fost provocate de cădere. Declaraţia lui M.N.P. a fost contrazisă însă de martorii prezenţi, ca şi de menţiunile din certificatul medico-legal.

Abia în faţa instanţei de judecată, bărbatul şi-a recunoscut fapta. Magistraţii Judecătoriei Paşcani au stabilit în sarcina lui M.N.P. o pedeapsă de 9 luni de închisoare, dar au dispus amânarea aplicării acesteia timp de doi ani. El va trebui să achite însă 1.420 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare ale femeii şi 1.000 de lei, cheltuielile judiciare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.