anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 14.08.2022

Ghislaine Maxwell, asociata investitorului Jeffrey Epstein, a fost condamnată la 20 de ani de închisoare

GALERIE
Ghislaine_Maxwell
  • Ghislaine_Maxwell
- +

Ghislaine Maxwell în vârstă de 60 de ani, fosta parteneră şi asociată a lui Jeffrey Epstein, un investitor american în fonduri speculative acuzat de trafic şi abuz de minori care s-a sinucis în închisoare în 2019, a fost condamnată marţi la 20 de ani de închisoare pentru infrcţiuni sexuale cu minore, scrie AFP.

În momentul în care judecătoarea tribunalului federal din Manhattan, Alison Nathan, şi-a pronunţat sentinţa pentru infracţiuni sexuale „odioase de prădătoare”, Ghislaine Maxwell, cu părul până la umeri, mascată şi îmbrăcată în pantaloni negri şi o cămaşă gri, a rămas aproape impasibilă.

Dar chiar înainte de a fi fixată asupra soartei ei, sexagenara, încarcerată la New York deja de doi ani, şi-a exprimat pentru prima dată „simpatia pentru toate victimele” şi a spus că „îi pare rău pentru suferinţa resimţită” pentru infracţiunile sexuale comise între 1994 şi 2004 împotriva adolescentelor cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani.

Cu toate acestea, Ghislaine Maxwell a pus principala responsabilitate pe fostul ei complice Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în închisoarea din New York în august 2019, „un manipulator (...) care i-a înşelat pe toţi cei din jurul lui”.

Judecătoarea Nathan i-a spus că ea "nu este pedepsită în locul lui Epstein" şi procurorul federal Damian Williams i-a criticat "infracţiunile odioase asupra copiilor" spunând că "nimeni nu est emai presus de legi" în Statele Unite.  După procesul său din New York în noiembrie şi decembrie, în care a fost găsită vinovată de trafic sexual de minori pentru Jeffrey Epstein, Maxwell risca până la 55 de ani de închisoare penală.

Avocaţii săi, care au anunţat că vor contesta sentinţa, au cerut deja o pedeapsă de mai puţin de 20 de ani de închisoare la mijlocul lunii iunie şi au denunţat izolarea clientei lor în închisoarea din New York, administraţia penitenciarului invocând un risc de "sinucidere".

De asemenea, avocaţii invocaseră, în zadar, responsabilitatea şi influenţa dăunătoare a magnatului presei britanice Robert Maxwell - un tată "autoritar" care a murit misterios în 1991 căzând de pe iahtul său - şi a lui Jeffrey Epstein. Procesul a descris-o ca pe un "prădătoare sofisticată" care a acţionat ca un "adult" pentru a ademeni, a seduce fetele tinere şi a le livra lui Epstein la reşedinţa lui din Florida, Manhattan, New Mexico şi Insulele Virgine.

Ghislaine Maxwell şi Jeffrey Epstein au format un cuplu la începutul anilor 1990, înainte de a deveni colaboratori profesionişti şi complici la infracţiunile lor sexuale timp de aproape 30 de ani.

Finanţatorul, cu reţele economice şi politice puternice în Statele Unite şi în străinătate, a fost el însuşi acuzat că ar fi agresat sexual şi violat fete tinere, dar sinuciderea sa a pus capăt acţiunii publice împotriva lui.

Separat de acest caz cu ramificaţii internaţionale, prinţul britanic Andrew, prieten al celor doi, a încheiat pe 15 februarie o înţelegere amiabilă - pentru 13 milioane de dolari potrivit Daily Telegraph - cu americanca Virginia Giuffre, ea însăşi presupusă victimă a cuplului, care l-a acuzat că a agresat-o sexual în 2001, pe când era minoră. Familia regală britanică a evitat astfel un proces civil la New York.

 

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pohtiţi la fotbal!

Nicolae GRECU

Pohtiţi la fotbal!

N-a fost nevoie de îndemnuri bombastice precum cele din titluri; românii reîncep să vină la fotbal pentru că au pentru cine.

opinii

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Știința economică modernă s-a desprins din ceea ce era cunoscut în mediul academic timpuriu drept filosofie morală. Acțiunile și comportamentele din sfera economică (de exemplu, comerțul, formarea prețurilor, rolul dobânzii în tranzacțiile comerciale, etc.) erau reglementate de Biserică vreme de secole întregi. 

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.