Gigantul IT Amazon în fața unei noi provocări: Informații despre concedieri și restructurări
„Se adună nori negri deasupra Amazon Development Center Iaşi? Sunt zvonuri care anunţă concedieri masive”. Cititorii constanți ai „Ziarului de Iași” își vor aminti probabil acest titlu de anul trecut, când publicația atrăgea atenția asupra temerilor angajaților celei mai mari companii private din Iași privitor la un val de concedieri. Titlul rămâne însă valabil și în acest an. Zilele trecute Amazon România a anunțat că se pregătește să închidă operațiunile AGI Data Services din România. „Am notificat deja angajații ale căror roluri ar putea fi afectate și ne angajăm să îi sprijinim pe parcursul tranziției”, a răspuns pentru „Ziarul de Iași” departamentul de comunicare al companiei, fără a preciza însă care e numărul exact al angajaților care vor fi disponibilizați și fără a răspunde la întrebarea explicită adresată de noi: din ce orașe provin acești angajați, având în vedere că Amazon are deschise birouri atât în Iași, cât și în Timiș sau București.
În același timp, Amazon nu a infirmat nici speculațiile din presă referitoare la disponibilizarea unui număr de 400 de angajați. În schimb, a comunicat că „angajații ale căror roluri ar putea fi afectate au fost deja notificați” și că „ne angajăm să îi sprijinim pe parcursul tranziției. Echipa AGI Data Services gestiona și valida datele pentru a alimenta modelele și aplicațiile AI. Pe măsură ce ne gândim la construirea viitorului acestei organizații, am luat decizia dificilă de a începe consultările privind închiderea operațiunilor AGI Data Services din România”.
Citiți aici integral Ziarul de Business nr. 34
Cea mai mare companie din Iaşi specializată în activităţi de realizare a software-ului la comandă, pare să-şi instaureze o nouă tradiție prin mutări surprinzătoare de personal, la final de an, scriam în urmă cu aproape un an, pe 23 decembrie 2023 (vezi aici). Aminteam în articol că în 2022, în timp ce pe plan global IT-iștii îşi așteptau cu înfrigurare documentele de demitere din funcţii, Amazon Development Center Iaşi angaja masiv. Iar finalul lui 2023 a venit cu îngrijorări pentru salariaţii Amazon de la Iaşi, care vorbeau de posibile „concedieri masive” în unitatea de business Servicii pentru afaceri cu amănuntul (RBS). Amazon a reacționat atunci abia după apariția articolului, precizând că își revizuiește și își prioritizează în mod constant investițiile în funcție de nevoile clienților săi. „În urma unor evaluări recente, am identificat zone în care trebuie să investim mai mult și zone în care trebuie să reducem. Prin urmare, are loc o regrupare a resurselor cu privire la câteva procese ce țin de echipa Retail Business Services (RBS)”, a declarat anul trecut Miroslava Kaiser, Manager Communications Amazon Central & East Europe.
Bilanțul financiar asupra anului 2023 depus de Amazon development Center avea să confirme că îngrijorările angajaților au fost întemeiate. La finalul anului trecut, Amazon mai avea la Iași 3.770 de angajați, cu 464 mai puțini decât în 2022. Prin același bilanț de sfârșit de an 2023, Amazon Development Center raporta o pierdere anuală de peste zece milioane de euro. Anul de vârf al primei mari companii de IT care a văzut potențialul ieșenilor din acest domeniu a fost 2020, când firma deținută de companiile americane Amazon.com Sales Inc (99% din acţiuni) şi Amazon Int’l. Inc (1%) a avut un profit de peste 5 milioane de euro. Apoi a urmat prăbușirea (vezi graficul realizat cu ajutorul datelor extrase din bilanțurile financiare depuse de Amazon Development Center în perioada 2008 – 2023).
În 2024, în Iași, zvonurile privind concedierile din Amazon Development Center au continuat și în acest an, referindu-se concret la același departament RBS. Local, nimeni nu e abilitat să comunice cu presa, așa încât am încercat din nou să clarificăm această chestiune și am trimis oficial o solicitare de informații, cerând o confirmare sau infirmare a zvonurilor. Deși șeful departamentului de comunicare s-a schimbat, iar emailul primit ca răspuns a fost semnat de data aceasta de Aleksandra Zarychta-Kuzalska, Head of Corporate Communications in CEE, răspunsul a fost același ca și în anul anterior: „Amazon revizuiește și prioritizează în mod constant investițiile, în funcție de nevoile clienților săi. În urma unor evaluări recente, am identificat zone în care trebuie să investim mai mult și zone în care trebuie să reducem”. (vezi aici)
În ciuda pierderilor mari înregistrate anul trecut, cifra de afaceri a Amazon Development Center a fost în 2023 de circa 140,5 milioane euro, în creștere cu 14% față de anul anterior. Vânzările Amazon Development Center aproape la fel de mari care cele realizate împreună de următoarele zece companii din IT-ul ieșean cu cele mai mari cifre de afaceri.
În acest final de an, un nou răspuns vag al companiei confirmă concedierile, cu același răspuns standard trimis către toți reprezentanții mass-media, indiferent de întrebările adresate. În fortăreața construită în România de compania americană, angajații, constrânși de contracte cu clauze stricte de confidențialitate, se simt împiedicați să vorbească despre temerile lor. Iar șefii companiilor deschise de Amazon în România dirijează reprezentanții mass-media, prin reprezentanții lor pe partea de comunicare, spre Polonia – de acolo sunt așteptate răspunsurile, indiferent dacă problemele vizează concedieri masive la Iași, în Timiș, București sau în alte regiuni ale României.
Citiți și:
- Gigantul Amazon, cu mii de angajați la Iași, pregătește concedierea în România a sute de IT-iști
- Topul celor mai mari 11 companii de IT din județul Iași
- UPDATE – Se adună nori negri deasupra Amazon Development Center Iaşi? Sunt zvonuri care anunţă „concedieri masive” – Ziarul de Iaşi – liderul presei ieşene
Publicitate și alte recomandări video