Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ginerele lui Blaga, Andrei Rudeanu, arestat preventiv în dosarul de evaziune fiscală

GALERIE
rudeanu
  • rudeanu
- +

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă a lui Andrei Rudeanu, ginerele copreşedintelui PNL Vasile Blaga, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 600.000 de euro.

Instanţa a admis astfel cererea procurorilor Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, care joi l-au reţinut pe Andrei Ionuţ Rudeanu.

Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va decide definitiv dacă Andrei Rudeanu rămâne în arest sau va fi cercetat în arest la domiciliu ori sub control judiciar.

Poliţiştii au făcut, joi, percheziţii în Bucureşti şi Hunedoara, în dosarul în care sunt vizate cinci firme de pază, printre care şi cea a lui Andrei Rudeanu, care ar fi fost implicate în comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, prin înregistrarea în contabilitate de achiziţii fictive de servicii.

"Din investigaţii a reieşit faptul că, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, reprezentanţii unei companii specializate în prestări de servicii de pază ar fi creat un circuit infracţional, format din mai multe societăţi comerciale, prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive", se arăta într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Andrei Rudeanu şi alte persoane au fost audiaţi la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, la finalul percheziţiilor, însă numai ginerele lui Blaga a fost reţinut.

Surse judiciare au declarat că numele copreşedintelui PNL Vasile Blaga apare în dosarul de evaziune fiscală în care este urmărit penal ginerele acestuia, Andrei Rudeanu, respectiv într-o declaraţie făcută în calitate de martor de către şeful firmei de pază Nei Guard, Mihai Neicu, cercetat şi el pentru acelaşi gen de fapte.

Potrivit surselor judiciare, care citează din documente ale anchetatorilor, Mihai Neicu a dat o declaraţie ca martor în dosarul lui Andrei Ionuţ Rudeanu, în care ar fi arătat că ajutorul nemijlocit pe care el personal şi unul dintre administratorii firmei sale i l-ar fi acordat ginerelui lui Vasile Blaga şi implicit companiei sale de pază nou create a venit ca urmare a unei presupuse rugăminţi făcute de Blaga, în anul 2011, referitoare la Rudeanu.

Sursele citate au precizat că anchetatorii redau în documente declaraţia lui Mihai Neicu: "În perioada septembrie 2010 - primăvara anului 2011, am fost solicitat de numitul Blaga Vasile la o discuţie la sediul Partidului Democrat, din municipiul Bucureşti, Aleea Modrogan. Cu ocazia acestei discuţii, acesta mi-a solicitat să-l ajut pe ginerele său, numitul Rudeanu Ionuţ, care îşi înfiinţase societatea de pază şi protecţie Axis Corporate Security, să obţină contracte de pază cu instituţii de stat şi companii private, şi să îl ajut în managementul acestei societăţi (recrutarea de personal, dotare, întocmirea documentaţiei necesare, participări la licitaţiile publice etc)".

Neicu le-ar mai fi spus anchetatorilor că, în urma discuţiei sale cu Blaga, s-ar fi întâlnit, chiar a doua zi, cu Andrei Rudeanu şi cu soţia acestuia, Agathe Rudeanu, la Hotelul Phoenicia din Bucureşti, pentru o discuţie legată de dezvoltarea Axis Corporate Security. După discuţii, Neicu ar fi convenit cu soţii Rudeanu ca firma acestora să îşi desfăşoare activitatea la etajul unu al clădirii, unde îşi avea sediul compania sa, Nei Guard, iar în continuare l-ar fi ajutat pe ginerele lui Blaga să obţină diverse contracte de pază, prin recomandările pe care i le-ar fi dat prin diverşi beneficiari, susţin sursele citate.

Şeful firmei Nei Guard ar mai fi arătat, în declaraţia sa, citată de sursele judiciare: "În urma sprijinului acordat de către mine, numitul Rudeanu prin firma Axis a obţinut mai multe contracte importante de pază, respectiv cu Administraţia domeniului public şi privat sector 4 Bucureşti, Spitalul «Marie Curie» din Bucureşti, lanţul de hipermarketuri Carrefour şi altele pe care nu mi le amintesc precis".

O altă licitaţie la care ar fi participat şi câştigat SC Nei Guard şi Axis Corporate Security ar fi fost, conform declaraţiei lui Neicu date în faţa anchetatorilor, cea de la Administraţia Naţională a Drumurilor filiala Timişoara, pentru furnizare de servicii de pază. Neicu le-a fi spus procurorilor că, după câştigarea acestei licitaţii, a decis să-şi retragă compania din consorţiu, pentru a rămâne doar Axis Corporate Security.

Înfiinţată în anul 2009, Axis Corporate Security este o companie care acţioneaza în domeniul securităţii private şi ai cărei specialişti sunt recrutaţi din agenţiile publice, private sau guvernamentale, scrie pe site-ul firmei.

În 2012, firma a câştigat şi contractul de pază a unitătilor miniere din Valea Jiului, iar presa a relatat că societatea a fost sancţionată de mai multe ori de Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, pentru că nu şi-a respectat obligaţiile faţă de angajaţii care se ocupă cu paza unităţilor miniere.

De asemenea, firma a câştigat contracte cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, pentru paza unor poduri aflate în patrimoniul regiei. Urmare a criticilor la adresa lui Vasile Blaga, firma Axis Corporate Security a renunţat la contractul cu CNADNR.

Andrei Ionuţ Rudeanu este căsătorit cu fiica lui Vasile Blaga, Agathe Cristina, din 2008.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri