anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

sambata, 04.02.2023

Glose de Ziua Naţională

GALERIE
mihai dorin
  • mihai dorin
- +

A fost 1 decembrie, ziua împlinirii năzuinţei noastre esenţiale - unirea românilor şi a teritoriilor româneşti cu patria mamă. Aceasta ne spune istoria. Şi sigur istoria nu are cum să ne transmită un mesaj fals sau unul inventat de istorici, aşa cum cred criticaştrii români, care nu pot integra măreţia unei clipe în modul nostru de viaţă mediocru ori în  istoria noastră, care nu ar vesti, vezi Doamne, o izbândă precum cea din anul 1918. 

Şi tot traversând dileme existenţiale, tot privind la superioritatea ori măreţia altora cu jind şi cu un inevitabil sentiment de inferioritate, am trecut pragul critic al relativismului istoric, ghidaţi de unii istorici frustraţi, care confundă neîmplinirile personale cu cele ale ţării, lăsându-se seduşi de un aşa-zis rigorism critic, menit să corecteze efuziunile lirice ale unor înaintaşi cu privire la istoria noastră. De parcă istoria ar fi o bucată de lut din care ei pot modela ceea ce îşi doresc. Or de parcă istoria ar trebui să-şi ceară scuze de la ei, fiindcă nu corespunde micimiilor. De aceea cred că aşa cum istoria făcută de frustraţi duce inevitabil la eşec, nici istoricii frustraţi şi incapabili să perceapă tragicul ori măreţia istoriei nu ar avea ce să caute în templul muzei Clio. Sub pretextul înnoirii metodologice ori a alinierii la mode şi modele trecătoare, specia criticaştrilor setaţi să dezvăluie imanenţa răului în societate ajunge să nu mai poată percepe posibilitatea binelui şi cu atât mai puţin a măreţiei clipei. Iar dacă le spui că Dumnezeu lucrează în istorie pentru plinirea dreptăţii şi adevărului eşti etichetat mistic ori romantic întârziat.

Şi eu am văzut la parada de la 1 decembrie o adunare fără fior şi o ceremonie repetată an de an după un tipic plicticos; aceleaşi mutre şterse participând la poza de grup pentru a lua act că ei sunt deţinătorii puterii; aceeaşi colecţie de doctori în ştiinţe nefolositoare; aceleaşi cucoane solemne etalându-şi vestimentaţia de lux; acelaşi preşedinte incapabil să transmită vreun sentiment ori mesaj mobilizator; aceeaşi gângavi agramaţi, pentru care limba română e o carte cu şapte peceţi. Nu se poate să nu te lovească imaginea aceasta reprodusă an de an. Nu se poate să te lase indiferent faptul că suntem conduşi de o sectă formată din inculţi, ticăloşi şi hoţi dovediţi ori în curs de dovedire. Şi eu trăiesc, asemenea multor români, acest sentiment de revoltă că într-o ţară care încearcă să se aşeze în cadrele normalităţii, ale legii drepte şi ale predictibilităţii, elitele politice s-au degradat până la un nivel descalificant. Şi eu văd că între poporul care-şi vede de treburile lui, care tace şi rabdă cu gândul la ziua de mâine ori cu teama că o destabilizare internă ar putea slăbi ţara într-un moment internaţional complicat de agresiunea imperialismului rusesc, da, şi eu văd că între acest popor şi diriguitorii săi politici se întinde un hău ce nu poate să nu ne ducă cu gândul la prăbuşirea României în anul 1940, anul calvarului nostru, din cauza ticăloşiei, a lipsei de patriotism şi a jocurilor meschine ale elitelor. Oricâte circumstanţe atenuante am căuta, oricâte scuze am inventa, nu putem să nu constatăm că această prăbuşire a fost repetiţia generală a celei ce va urma, între anii 1944-1947. Atât de simplu le-a fost cuceritorilor ruşi să exploateze discordia din lăuntrul societăţii româneşti! Să ne minunăm că le-a reuşit totul şi chiar mai mult decât şi-au propus? Pentru că între elitele politice şi poporul român nu s-a construit în istoria noastră modernă o relaţie de încredere şi de respect, ci mai ales un set de metode şi practici de păcălire a poporului. De aceea politicienii şi nu poporul sunt la originea marilor noastre prăbuşiri: la 1907, când răscoala a devoalat incapacitatea elitelor politice de a face reforme sociale autentice; la 1916, când înfrângerile de pe toate fronturile au dezvăluit mediocritatea balcanică a elitelor noastre politice şi militare; la 1938, când Carol al II-lea a dat lovitura de graţie fragilei noastre democraţii, cu o uşurinţă îngrijorătoare, întrucât partidele erau compromise de politicianism; la 1940, când Rusia bolşevică, Ungaria şi Bulgaria ne-au umilit; între anii 1944-1947, când Rusia bolşevică şi coloana a cincea din ţară au impus un regim de ocupaţie fără precedent; în decembrie 1989, când agenţii Moscovei au organizat o lovitură de stat menită să confişte revolta oamenilor. Şi în toate aceste clipe de cumpănă, poporul român şi nu elitele, poporul acesta răbdător şi capabil de sacrificii a salvat România. De aceea se sparie gândul dacă s-ar întâmpla astăzi să fim ameninţaţi de Rusia, câţi trepăduşi ar face sluj în faţa acestora.

Cititorul este îndreptăţit să se întrebe: cine salvează ţara aceasta, dacă elitele o secătuiesc şi o abandonează? Oricât de populist ar putea să apară unora, nu avem decât o singură certitudine, şi anume poporul român. El a dus greul stăpânirilor străine, neîncetând să fie român. El a fost întâmpinat cu gloanţe la 1907, neîncetând să spere şi să ierte păcatele clasei politice, care se chinuia de o jumătate de veac să găsească o soluţie de dreptate şi pentru poporul tăcut. El a  salvat ţara de la dezastrul total în anii 1916-1919, iertând păcatele politicienilor şi ale comandanţilor militari incompetenţi, nelăsându-se sedus de agenţii bolşevici, precum au făcut trupele ruseşti.

Marea Unire de la 1918 este consacrarea unui adevăr: temeinicia poporului român şi spiritul lui de sacrificiu. Evenimentul astral de la 1918 nu a consacrat naşterea unei naţiuni, ci a confirmat existenţa ei. Criticaştrii vor identifica în canavaua evenimentelor fapte îndoielnice, menite să le confirme frustrările. Patrioţii lucrativi vor îmbrăca faptele în fraze pompoase. Tribunii de ocazie îşi vor umfla muşchii ca să ne arate că fără ei ţara se năimeşte. Este cert că butaforiile aniversare nu servesc istoriei, dacă nu există măsură şi decenţă în evaluarea faptelor. L-am văzut pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron la ceremonia de la 14 iulie la Arcul de Triumf. A stat peste un ceas de vorbă cu veteranii de război şi cu tinerii ofiţeri şi militari. Nu a încremenit ca o statuie egipteană, privind în gol. Ceremonia avea fior şi transmitea emoţie. La Bucureşti am văzut doar o colecţie de marionete. Nimeni nu a strâns mâna vreunui cetăţean simplu din mulţime, întrucât pactul cu poporul este doar o vorbă în vânt.

Mihai Dorin este istoric şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Stupida lex, sed lex!

Nicolae GRECU

Stupida lex, sed lex!

Stimaţi suporteri, nu contează că înjuraţi, aveţi grijă pe cine înjuraţi.

opinii

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (XI)

Eugen MUNTEANU

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (XI)

Lunga pledoarie pro domo a tânărului asistent universitar continuă în ampla scrisoare adresată profesorului Balan, tatăl fetei pe care și‑o dorea de soție.

Blocul, pacoste sau nevoie?

arh. Ionel OANCEA

Blocul, pacoste sau nevoie?

Spre sfârşitul comunismului din România, posibilitatea obţinerii rapide a unui apartament la bloc era reală. Majoritatea populaţiei urbane trăia în cartiere de locuinţe colective. Ambiţiile partidului comunist au fost anularea proprietăţii private, demolarea caselor cu grădină şi mutarea proprietarilor în apartamente cu chirie modică. Aproape au reuşit. 

Ca piatra-n lac

Radu POPESCU

Ca piatra-n lac

Până nu demult, atunci când Rusia încă se simțea aproape ca acasă în Republica Moldova, Kremlinul nu avea prea multe bătăi de cap legate de posibilele aspirații ale Chișinăului de a se apropia de Uniunea Europeană. Chiar și după 2009, momentul dispariției din prima linie a lui Vladimir Voronin și a comuniștilor moldoveni, primele guverne reformatoare și proeuropene de peste Prut erau temperate repejor de către Rusia atunci când mergeau parcă mai des în vizită la Bruxelles decât la Moscova.

pulspulspuls

Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă

Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă

Ce vă spuneam noi mai pe alaltăieri, stimaţi telespectatori, cum că alde nea Mihăiţă şi dom’ Costel nu ar sta deloc pe roze acuma la alesul liniilor directoare în vederea abordării anului electoral 2024? 

Caricatura zilei

Pițuțurlică

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.