Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Haidaţi pe azi, stimaţi telespectatori, să ne băgăm olecuţă nasul şi în cămara cu borcane puse deoparte de la partidoiul ieşean, ca să vedem ce meniuri ni se mai pregătesc pentru alegerile care vin!
De-un par egzamplu, haideţi să vedem pe cine vede lumea în filială, fie membri de partid sau simpli clienţi cu interese acolo, ca viitor succesor al lui nea Măricel? Căci, după cum spun unii cunoscători, cică dacă nea Măricel va câştiga alegerile de şef de Cejău în 2024, atunci va rămâne bine mersi şef, nederanjat de nimeni, dacă însă va pierde, spun cunoscătorii, cică s-ar putea să ia în calcul o retragere tactică, în zona afacerilor, dar după ce va face listele alături de un viitor succesor.
Care va fi însă acesta? Ehee, grea treabă. În primul rând, dacă te uiţi de la catul din sus al sediului, o să îl vezi succesor pe junele prifect cu Cojoc. Căci acestuia cică i se fac din greu temenele în ultima vreme, mai ales de către cei care nu au intrare directă la şef. Poate însă acesta, cam lipsit de experienţă şi tracţiune, să conducă o filială cu mulţi premari vânoşi şi forţoşi? Din cauza asta, dacă tragi cu urechea în catul din jos al sediului de partid vei auzi o altă variantă: de ce nu ar fi bun ca şef conţilierul castanciu, ficiorul fostului dipotat?
Problema acestuia este însă că nu e văzut deloc bine la centru, fiind de altfel tăiat data trecută de pe listele de la parlamentare de echipa lui Ciolacu. O fi oare din cauza trecului peremist, apropiat mai mult de Olguţa, Codrin şi oamenii lui Dragnea? Sau o fi alte angarale pe linie paternă? Asta probabil n-o vom şti niciodată. Dar oare nu s-au uitat toate acestea? Nici asta nu vom şti. ca urmare, numai ce poftiţi din cămară: harbuz murat sau gogonele? Nu cereţi castraveciori în oţet, că pentru astea tre’ să treceţi alături, la Premărie!
Dar la varianta asta v-aţi gândit?
Una scurtă dar vioaie şi din zona liberală, ca să nu se supere oamenii pe noi, pe motiv că nu tratăm cu echilibru politic tot spectrul local. Cică noua lovitură via partidoi dată la aeroport, odată cu scandalul legat de licitaţia pentru noul terminal, ar avea şi o ţintă cu bătaie mai lungă decât o lovitură la gioale dată adversarilor locali, fie ei aliaţi la centru.
Dacă sesizările lui nea Măricel ot partidoi legate de acei buiandrugi, că de ce-s de beton şi nu de fier, vor fi luate de bune în zona Ogrăzii de Conturi, şi dacă din toate acestea va ieşi o acuzaţie serioasă, căci asta încă rămâne de văzut, căci se joacă mai ceva ca meciurile din Qatar, ei bine, atuncea nea Măricel ar putea spune că şi-a cotonogit binişor un viitor adversar pentru şefia judeţului, înaintea alegerilor din 2024.
Nu, nu de Paralexe este aici vorba în propoziţie, căci la partidoi se spune că fie dom’ Costel nu va mai candida, că nu-l vor mai susţine liberalii, fie dacă va candida va fi uşor de bătut. Din ce aranjamente se mai fac pe la liberali, cică un viitor candidat pentru Cejău bine văzut în partid ar fi chiar actualul derector de la avioane, musiu Romeo Prichici.
Păi vă daţi seama ce adversar redutabil ar putea acesta deveni dacă va putea ieşi în campanie, în 2024, cu terminalul 4 la cheie? Putea nea Măricel să fie îngrijorat de o astfel de eventualitate? Cam putea. Că s-au potrivit lucrurile de la sine, că le-a pus cineva cu mâna anume, sau că doar le-a ajutat, asta parcă nici nu mai contează. Important e rezultatul. Care rezultat încă nu-l avem. Aşadar: hai Marocu’!
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Cuvinte cheie: + nea Maricel, Romeo Prichici, Paralexe
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!
Politehnica a adus un internaţional de 20 de ani crescut în Italia. Iaşul a trecut Prutul
I-a tăiat faţa în trafic şi a sărit la bătaie. Scandalul s-a terminat cu o condamnare
Tânără de 21 de ani, condamnată pentru un accident mortal. Lipsa de experienţă!
Pot mare la Primărie: se împart 200 milioane de lei. Un contract mare la stârpitul căpuşelor
Un Caritas cu mobilă. 114 plângeri de înșelăciune la adresa Bismobil Kitchen
Gripa încă face victime la Iaşi. 40% dintre cei depistaţi cu gripă au nevoie de internare
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Casa Muzeelor din Iaşi
Gradul de lăcomie al medicului șpăgar de la Oncologie Suceava: bani și cadouri la fiecare 15 minute
Guvernul ia în calcul să subvenţioneze din nou carburanţii, după scumpirile din ultima perioadă
Elena Rybakina a învins-o pe Victoria Azarenka şi este prima finalistă de la Australian Open
Bărbat cercetat după ce a înfometat şi schingiuit peste 30 de câini
Tatăl lui Novak Djokovici s-a fotografiat cu susţinători ai lui Putin, la Melbourne
Motivele pentru care tancul Leopard este considerat cel mai bun din lume
Ford va decide până la jumătatea lunii februarie câte locuri de muncă va elimina în Europa
China anunţă o scădere cu 80% a bilanţului zilnic al morţilor din cauza COVID-19
Ciorapii lungi – confortul, mai presus de estetică în sezonul rece (P)
Instrument digital gratuit pentru verificarea sănătății creierului
Google face concesii importante în India legate de Android. Compania a fost amendată pentru monopol
3 mituri despre videochatul în Iași. Ce este și ce nu este jobul ăsta (P)
Fraţii Tate, din nou la sediul DIICOT pentru a asista la percheziţiile informatice
Ilustraţii rare ale fabulelor lui La Fontaine, vândute la New York pentru 2,3 milioane de dolari
Elon Musk caută trei miliarde de dolari pentru a plăti datorii făcute pentru preluarea Twitter
A crescut valoarea contribuției de sănătate pentru cei care se asigură pe durată determinată
Trump a fost reprimit pe Facebook şi Instagram. Meta anunţă că îi va restabili conturile suspendate
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.