Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Goodbye, play-off, goodbye!

GALERIE
caparco-frasinescu-mihalache-timisoara
  • caparco-frasinescu-mihalache-timisoara
- +

 

 
ACS Poli Timişoara – CSM Politehnica Iaşi 2-1 (1-0), în etapa a XXIV-a a Ligii I de fotbal. CSM a jucat modest, înfrângerea însemnând, practic, anularea şanselor de  calificare în play-off
 
 
ACS Poli: Straton – Străuţ, Cânu, Şeroni (’78 - Poparadu), Neagu – Bărbuţ, Artean, Soljic, Fucek (’83 - Popovici) – Croitoru, P. Henrique (’59 - Bocşan). Antrenor: Ionuţ Popa.
CSM: Caparco – Bosoi, Mihalache, Frăsinescu, Sato (’75 - Ţigănaşu) – Böle, Mitic, Răuţă (’63 - Stenio), Ştefănescu – Cristea (’70 - Ciucur), Golubovic. Antrenor: Eugen Neagoe.
Cartonaşe galbene: Soljic (’20), Cânu (’22), Bărbuţ (’24) – Ştefănescu (‘9), Stenio (’69, ’76), Frăsinescu (’85), Böle (‘90^3).
Eliminat: Stenio (’76)
Arbitri: George Găman; Gabriel Bârjac, Marius Marica.
 
1-0, min. 35: Mitic, Frăsinescu şi Mihalache nu reuşesc să respingă de la marginea careului mare, deşi îl aveau în preajmă doar pe Henrique, mingea ricoşează la Bărbuţ, care îi pasează tot lui P. Henrique, acesta îl driblează şi pe Caparco şi înscrie;
1-1, min. 51: Cristea transformă un penalty pe care l-a obţinut tot el;
2-1, min. 55: Bărbuţ a pasat de pe dreapta prin faţa porţii la bara a doua, Soljic a marcat din careul mic.
 
CSM Politehnica a pus aseară, practic, punct iluziilor de calificare în play-off. Echipa ieşeană a făcut un joc modest şi a pierdut la Timişoara, pe terenul unei echipe pe care fostul idol al Copoului, Ionuţ Popa, se încăpăţânează să o menţină în Liga I, după ce în startul sezonului toată lumea o vedea condamnată la retrogradare.
Startul nu anunţa deznodământul, oaspeţii având un plus la capitolul iniţiativă şi fiind aproape de gol în minutele 15 (“cap” Golubovic, aflat singur în careul mic, pe lângă poartă) şi 17 (lovitură de cap interesantă a lui Cristea, Straton a prins după o intervenţie în doi timpi). Treptat, echilibrul s-a instalat în meci, gazdele deschizând scorul în minutul 35, după o fază care nu anunţa nimic. Dar absolut nimic! Pedro Henrique a profitat însă de indecizia a trei jucători ieşeni şi, cu noroc şi inspiraţie, a înscris. Iaşul a replicat imediat, Cristea l-a driblat şi pe Straton, a intrat însă în unghi şi a trimis în bară cu trei minute înainte de odihnă.
Acelaşi Cristea a pornit ca din puşcă în actul secund, când a egalat după un penalty acordat după ce tot el a fost faultat (min. 51) şi a fost la un pas de dublă, peste trei minute, când a şutat la o palmă de bară de la 15 metri.
Luaţi de valul ofensiv, ieşenii au neglijat defensiva, primul contraatac periculos al bănăţenilor fiind finalizat de Soljic, în minutul 55. Mutările inspirate ale lui Popa, scoaterea lui Cristea şi eliminarea lui Stenio au pus punct iluziilor CSM de a reintra în joc, moldovenii nereuşind să mai tragă pe spaţiul porţii până la final! Mai mult, ACS Poli putea închide meciul mai devreme, Caparco parând şutul lui Fucek (’68), care scăpase singur. Trăgând linie, eşec neaşteptat al Iaşului pe terenul unei echipe care, în ciuda lotului mult mai subţire, a ştiut mai bine ce a vrut de la meci.
 
Prunea: “Ne întoarcem în mizerie”
 
^ Aflat la debutul în Liga I, Stenio a jucat slab şi a încasat două cartonaşe galbene în doar opt minute. Pe banca oaspeţilor au mai stat portarul junior Axinte (rezervă, (în premieră, la un meci de Liga I), Voicu, Ciucă şi Panţîru, ultimul nedebutând încă la CSM. ^ Iaşul a cerut penalty în minutul 17, însă Găman a considerat că Gabi Cânu nu a comis henţ în careu. ^ Cristea a evoluat, în trecut, la Poli Timişoara, iar Marius Croitoru la Poli Iaşi. ^ CSM va avea trei jucători suspendaţi la meciul contra CFR Cluj: Stenio, Frăsinescu şi Böle, ultimii doi ca urmare a cumulului de cartonaşe galbene. ^ Florin Prunea (preşedinte, CSM Poli): “Ne-am bătut singuri! Am ratat o sumedenie de ocazii. Fotbalul nu te iartă. N-avem ce căuta în play-off. Ne întoarcem în mizerie, la pumni în gură, la lupta pentru evitarea retrogradării”. ^ Iaşul se va întoarce astăzi acasă, cu avionul ^ Ultimul meci al etapei: Dinamo – FC Botoşani 1-0 (0-0). Hanca (’70).
 
Declaraţiile tehnicienilor
Ionuţ Popa: “A fost un meci aspru, cu un adversar bun, poate mai bun decât noi. Am avut însă şansă, un arbitraj excelent şi ne-am impus. Meritul este al jucătorilor, care s-au mobilizat exemplar. Tehnic, nu a fost un meci prea bun, tactic, băieţii mei au respectat tot ce le-am cerut. Câştigând, au scăpat să joace tenis cu piciorul toată noaptea. Eram nervos că Prunea şi cu Onofraş m-au bătut pe mine şi pe Rică Neaga cu 2-0, înainte de meci, la tenis, sigur mă răzbunam pe jucători. Mă bucur că reuşim să respirăm în ciuda pedepsei unice cu care am pornit la drum, de minus 14 puncte. Ne vedem lungul nasului, sperăm doar să prindem locul de baraj. Referitor la Pedro, dacă nu era accidentat 60 de zile în vară, acum era cel mai bun atacant din ţară”.

Eugen Neagoe: ‘Nu vreau să caut scuze. Dacă le caut, le găsesc, însă nu vreau. Am făcut un joc slab, am pierdut în faţa unei echipe pragmatice. Timişoara s-a apărat, a avut puţine şanse de a marca, însă a câştigat. Ştiam că va juca aşa. Noi am ratat mult, ei au dat două goluri, pe două greşeli mari. Trebuia să pasăm mai repede, să ne mişcăm mult mai bine, să marcăm mai mult. Am sperat şi două eliminarea lui Stenio că putem întoarce rezultatul. Am pierdut, asta înseamnă că toţi, în frunte cu mine, am greşit. Nu mai putem vorbi de play-off. Trebuie să acumulăm puncte, altfel se îngroaşă gluma, mai ales dacă nu suntem serioşi. Avem două meciuri acasă, trebuie să obţinem puncte”. 

 

 

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri