România este o ţară pe care natura a înzestrat-o cu locuri absolut superbe: munţi, câmpii, dealuri, ape şi păduri, cu terenuri roditoare, cu un potenţial turistic imens, dar care nu este pus în valoare aşa cum ar trebui. Cauza este mai mult decât cunoscută: liderii ţării sunt mai preocupaţi de propria imagine decât de imaginea ţării. Această indiferenţă ne-a costat şi încă ne costă.
         Poate ar trebui să coboare din jilţurile în care s-au cocoţat şi să vină la talpa ţării, într-o comună ori într-un sat unde un gospodar ori o mână de gospodari au făcut şi fac minuni. Şi aceasta fără influienţa scandalurilor politice ale unei culori sau ale alteia.
         Zilele acestea, deplasându-mă prin comunele judeţului, mi s-a demonstrat pentru a nu ştiu câta oară că - omul sfinţeşte locul. A se vedea două comune vecine! În una sărăcia şi lipsa de gospodărire fac casă bună. Primăria neîngrijită, bălăriile ating streşinile caselor, şanţurile nesăpate, iar drumurile, chiar dacă sunt doar pietruite, arată ca după război. Şi paradoxal, forţă de muncă există mai ales prin prisma beneficiarilor de ajutoare sociale. Dar dacă edilul nu este gospodar, cine să le ceară gospodărire?     
         Cealaltă comună parcă ar face parte dintr-o altă ţară. Parcă ai fi intrat într-un mic paradis. Flori, curăţenie, şanţuri dalate, drumuri îngrijite şi mai presus de toate oameni ai comunităţii preocupaţi de rezolvarea problemelor ce vrând nevrând mai apar.
Se spune că Primăria este edificiul public nr. 1 al fiecărei comunităţi. După cum arată clădirea primăriei îţi poţi face o primă impresie asupra edilului şef, a capacităţii sale de a administra localitatea şi de a gestiona cât mai eficient problemele comunităţii. În judeţ sunt primării care intră cu brio la categoria – edificiul public nr.1, deci sunt şi primari care se numesc cu adevărat ... gospodari ai comunităţii.
          Dar cum voinţa este cheia succesului, pot spune că astfel de exemple găseşti şi în rândul locuitorilor din mici comunităţi. Şcoli renovate de săteni după ce au strâns bani şi s-au apucat singuri de renovare. În deplină înţelegere, cei care n-au avut bani au muncit. Avem suficiente exemple de trăitori ai mediului rural care s-au apucat de reparat drumurile, nu doar comunale, ci şi judeţene. Sătui să mai aştepte ajutorul de la bugetul statului, care şi aşa nu vine, mai mulţi primari şi-au amintit proverbul "nevoia te învaţă". Unii au investit, împreună cu sătenii, în mici ateliere ca să nu mai apeleze la firme pentru a-şi repara drumurile. Alţii şi-au cumpărat singuri utilaje de construcţii. Comunele lor au acum trotuare nou-nouţe, iar cei care vor să-şi amenajeze drumurile din faţa casei primesc ajutor de la primărie. Deci, dacă se vrea, se poate!
          O tânără actriţă a scenei româneşti, de etnie rromă, spunea recent într-un interviu: „Lucrurile bune se întâmplă dacă tu lupţi şi nu îţi plângi de milă”. Cred că este cazul să ajungem şi noi la această concluzie!
          Deci cu bune, dar şi cu rele, aşa arată România europeană a anului 2014. Se pare că a început să nu ne mai placă sărăcia, lipsa de implicare şi indolenţa. Se pare că românii au început să-şi îndrepte privirea către avevăraţii gospodari, către adevăraţii conducători. Dar încă mai trebuie să luăm atitudine! 

         Ing.dr.ec Traian Dobre