„Da, Europa este o grădină. Am construit o grădină. Totul funcţionează. Este cea mai bună combinaţie de libertate politică, prosperitate economică şi coeziune socială pe care omenirea a fost capabilă să o construiască - cele trei, împreună. (...) Restul lumii (...) nu e chiar o grădină. Cea mai mare parte din restul lumii este o junglă, iar jungla ar putea invada grădina.”

Aceste cuvinte rostite de şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, nu sunt rasiste, aşa cum s-au repezit să le denunţe destui non-occidentali şi, în Europa, mediile de stânga. „Rasist” a devenit insulta pe care spiritele progresiste mai avântate o azvârle asupra a tot ceea ce nu le convine din discursul politic actual al adversarilor sau, câteodată, al colegilor de baricadă cu conştiinţă revoluţionară mai precară.

Un astfel de coleg este, iată, Josep Borrell, membru de aproape o viaţă (din 1975) în Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol. Enunţul său nu este rasist, ci doar simplist şi superficial - o surpriză neplăcută din partea unui om politic cult şi experimentat. Tinerii diplomaţi în devenire, adunaţi la Bruges sub cupola noii Academii Diplomatice Europene, meritau ceva mai mult decât această metaforă nereuşită. Şi, din păcate, ea pune în umbră câteva idei interesante pe care domnul Borrell reuşeşte să le transmită, deşi intervenţia sa a fost una relativ scurtă. Spre exemplu, ideea că războiul din Ucraina ar marca sfârşitul epocii post-Război Rece ar merita o discuţie amplă; la fel, observaţia că suntem într-un moment de creare a unei „noi lumi”. Nu sunt idei care să aparţină domnului Borrell - ele au mai fost exprimate în literatura de specialitate. Dar, oricum, sunt interesante şi nu meritau să treacă în plan secund din cauza opoziţiei metaforice grădină - junglă, care subîntinde întregul discurs. Astfel, la final, domnul Borrell îşi sfătuieşte tinerii colegi: „Păstraţi grădina, fiţi buni grădinari. Dar datoria voastră nu va fi aceea de a vă ocupa de grădină, ci de jungla de afară”. Păcat.

Se poate discuta dacă Europa - a se citi, Uniunea Europeană - este cea mai bună combinaţie de libertate, prosperitate şi coeziune socială din istorie. Ceea ce vrea domnul Borrell este să afirme superioritatea modelului UE faţă de cel american sau anglo-saxon. Multe depind de modul în care definim termenii „bun/ bună”, dar este clar că sunt mulţi cei ce preferă varianta vest-europeană de capitalism îmblânzit. Cu siguranţă că experienţele nu tocmai satisfăcătoare din Estul continentului ar fi minimalizate cu argumentul că regiunea încă nu a atins nivelul de maturitate al Vestului, dar o va face în curând. În sine, enunţul  nu este chiar aşa problematic, venind de la un înalt demnitar UE. De la domnia sa nu ar trebui să ne aşteptăm la rigoare ştiinţifică, dar la mai multă sensibilitate - da.

Lucrurile devin mai serioase, însă, atunci când Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate afirmă că „totul funcţionează”. Aici nu mai vorbim de ataşament explicabil faţă de propria instituţie şi propriul sistem, ci de o clară atenuare a spiritului (auto)critic. Nu totul funcţionează - mai bine zis, nu totul funcţionează cum ar trebui. Iar în ultima vreme s-a văzut tot mai clar că, în anumite privinţe, lucrurile nu merg în direcţia bună.

Se poate, iarăşi, trece peste supărarea unor guverne şi, în general, a unor medii non-occidentale. Cea mai discutată a fost, până în prezent, reacţia guvernului Emiratelor Arabe Unite - o ţară ce îşi permite, în ultima vreme, tot mai multe crize de orgoliu în relaţia cu Vestul. Se ştie, de altfel, că liderul acestei ţări, precum şi prinţul moştenitor saudit, şi-au permis recent să sfideze Casa Albă, refuzând conversaţii telefonice cu preşedintele Biden pe tema preţului petrolului. Dar nu Emiratele Arabe Unite se află în postura de a-l critica pe Josep Borrell, ci europenii înşişi.

Una din problemele apărute frecvent în discursurile oficialilor europeni, şi Înaltul Reprezentant nu face excepţie, este tendinţa de a lansa enunţuri excesiv de generale, care nu pot evita simplificările nocive. „Cea mai mare parte din restul lumii” - jungla - cu siguranţă că exclude democraţiile liberale de pe alte continente, dar pare să cuprindă o mulţime de spaţii şi sisteme care, altfel, nu au mare lucru în comun. Nu e cea mai bună idee să pui pe acelaşi plan, astăzi, ţări care îşi reprimă populaţia şi ţări care, pur şi simplu, nu o pot hrăni; despotisme sofisticate şi state non-guvernabile; în fine, ţări care chiar pot nutri gânduri de invazie, precum Rusia, şi locuri de unde oamenii pleacă („invadând” Europa) doar pentru că se tem pentru viaţa lor sau îşi doresc să trăiască mai bine. Ca om de stânga, domnul Borrell ar fi trebuit să fie mai sensibil. Ca şef al politicii externe comunitare - ceva mai responsabil.