Grădinile Aramidei şi sărutul de la Alecsandri
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 17.09.2021

Grădinile Aramidei şi sărutul de la Alecsandri

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

Deunăzi, doi tineri se sărutau în faţa Teatrului. Cu gesturi tandre care se profilau în aer, suspendate câteva fracţiuni de secundă în spaţiul dintre ei, lasciv, aproape ostentativ şi puţin histrionic. Teatrul lui Ovidiu Lazăr nu este deloc astfel. Cultul regizor ieşean e creator de eseuri scenice, metaforice şi cu toate acestea încărcate de raţionalitate. Poetic, dar totuşi abstract. Interesat de actualitate, dar cu toate acestea mai interesat de interioritatea imponderabilă a personajelor sale schiţă din monologurile regăsite în cânticelele comice ale lui Alecsandri.

Mare e grădina desfătării teatrale în care regizorul crede cu adevărat. Şi atât de asemănătoare între ele lighioanele care o populează. Mai că ai putea vorbi de o lume. Miza este aceea de a răsturna afirmaţia potrivit căreia Alecsandri nu este actual, propunând o alta: Alecsandri este contemporanul nostru. Iar spectacolul şerpuieşte printre personajele care trimit spre oameni din vremea lui Alecsandri sau din lumea noastră, înclinând ba spre lumea sieşi suficientă a lui Alecsandri, ba spre cea a lui Caragiale, când pitorescul moravurilor criticate se topeşte în satiră politică, cea de-a doua de altfel constituind puntea de legătură dintre timpul lui Alecsandri şi mai noile vremuri.

Actualizarea propusă este bruscă, rock (Diana Roman şi laitmotivul despre fumuri şi înfumurare – "Toată lumea fumează", poetizat de zicerile de tip folk despre lumea care se preface în scrum). Structura demersului scenic e însă clasică – prefaţă (Diana Roman, Oana Sandu şi coral/colectiv), cuprins şi încheiere (Oana Sandu, Diana Roman şi coral), cu reluări în ramă ale leitmotivului. Eclipsează prin stăruinţă postscriptumul lui Alexandru Horga, un travesti incredibil, realizat de copilul promisiune ("Chiriţa în voiaj"). La fel de provocatoare, precum paradoxal întregul, sunt alegerile muzicale, extrem de diverse. Din nou, actorii ieşeni îşi dovedesc abilităţile, arareori probate la scenă, meritând din plin explorate şi cultivate, vocale şi coregrafice.

Din cuprinsul grădinii Aramidei de la Alecsandri nu lipsesc Haimana, Mihăluţă Spulberatu al Săfticăi, funcţionarul mereu mutat şi strămutat (în plină comedie alecsandristă, de încredere ca actor, Radu Homiceanu), Paraponisitul, Nae Postuleanu (Dumitru Georgescu), omul diplomă, dar fără funcţie politică ori de vreun fel, Kera Nastasia, văduva care face un memoriu pentru a primi pensie (echilibrată, sobră, cumpătată, jucând cu distinsă moderaţie, Georgeta Burdujan), ultraretrogradul caragialesc prin patos, Sandu Napoilă (Ionuţ Cornilă), clovnul politic absurd, ultrademagogul Clevetici (Mălina Lazăr), omul politic Gură Cască (Horia Veriveş, pe o pantă ascendentă în ceea ce priveşte maturizarea artistică), doftoroaia Angheluşa, un personaj de o aleasă coloratură afrimiană (interpretat cu mult talent încurajat de Tatiana Ionesi, a cărei discreţie a explodat de minune).

Descrierea Iaşului ca oraş cu două faţete, una occidentală şi alta orientală, dintr-o scrisoare a lui Alecsandri către Kogălniceanu, ar putea fi extrapolată astăzi către întreaga Românie. Românul nu are personalitate, e ca ceara pe care se imprimă orice modă preluată din Occident. Lumea grădinii Iaşului lui Alecsandri, supusă unui trai molatic, e surprinsă ca teatru, la limita dintre opulenţă şi sărăcie lucie, principalii săi actori; iar la omul sărac nici boii nu trag, în schimb, banul la ban trage.

Pe nostalgici spectacolul îi trimite la scrierile vechi şi fotografii cu Iaşul de odinioară. Spectacolul îndeamnă însă şi la o altfel de meditaţie pe teme precum birocraţia, statutul funcţionarilor publici, joburile la stat, soarta amărâţilor plini de diplome care nu îşi pot găsi un loc de muncă, delirul pensiilor cu multe subteme actuale la care ne-am putea gândi, pensii indexate, recalculate etc., numai că discursul nu este coerent actualizat, e insuficient nuanţat, nu trece dincolo de jocurile de cuvinte şi are fracturi, e lăsat în suspans.

Pentru noul teatru care se anunţă, interesante sunt sugestia din final, cum că totul s-ar fi petrecut într-un studio TV şi, mai ales, dialogul lui Horia Veriveş cu reflectorul cu pălărie. Oglinzile sunt treptat înlocuite de alter egouri robotici. La graniţa dintre lumi, dintre timpuri, spaţii şi decoruri, idei vechi şi noi, omenescul ultrasofisticat şi tehnologizat tânjeşte după trecut. Rece pentru că atât de conceptual, teatrul lui Ovidiu Lazăr ar putea constitui oricând o pledoarie pentru oameni, personaje, actori, teatru, în sensurile clasice ale termenilor. Însă noul teatru digitalizat îşi exprimă chemarea chiar şi aici, iar actorii sunt nedumeriţi, ca oameni. Mai sinceri ca oricând, prin tot ceea ce sunt, au învăţat şi sunt capabili să joace, ei scuză o lume care se îndreaptă spre necunoscut. Necunoscutul îngrozeşte, dar lumea lui Alecsandri e asemenea unui balsam pentru orice fel de rană. Aşa s-ar explica poate faptul că piesele sale, adaptările după Alecsandri atrag atât de mult public la teatru astăzi.

În general, setea de joc a actorilor e cumplită, asemenea chefului de viaţă al celui ce presimte apropierea inevitabilului – o nouă lume teatrală despre care nici regizorul cult, nici cel tehnic, nici artistul cel mai ingenios, nici cel tributar vechilor forme nu au habar. De aici, dezorientarea, fragmentarea, adâncirea în neînţeles ca principii de reculeasă trecere.

(Alecsandri’s Garden, scenariu teatral de Ovidiu Lazăr după Cânticele de Vasile Alecsandri, scenografia, regia şi spaţiul sonor: Ovidiu Lazăr, distribuţia: Diana Roman, Oana Sandu, Radu Homiceanu, Dumitru Georgescu, Georgeta Burdujan, Ionuţ Cornilă, Mălina Lazăr, Horia Veriveş, Tatiana Ionesi, Alexandru Horga, aranjamente muzicale: Diana Roman, mişcare scenică: Oana Sandu, premiera: 21 iulie 2021, TNI, Sala Teatru la Cub, spectacolul este a doua premieră din programul "Alecsandri 200")

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT).

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Restauraţia fără rest

Pavel LUCESCU

Restauraţia fără rest

Uitându-te la ce se întâmplă zilele astea în politica românească începi să-ţi dai seama că acum un an am luat de fapt o mare ţeapă şi că premierul pe care şi l-a dorit şi l-a impus Iohannis, Florin Cîţu, nu e decât versiunea sintetică şi coafată a grindenilor, tudoşilor şi dăncilelor lui Dragnea pentru fraierii de „dreapta”.

Filmuletul zilei

opinii

Ce tot aveţi cu filosofia? (I)

Ioan Alexandru TOFAN

Ce tot aveţi cu filosofia? (I)

Schimbările, câte sunt, par a fi făcute de un copil râzgăiat care, supărat pe ursuleţul lui, vrea să îl transforme în maşinuţă. Sunt mutate băncile, ca să fie în cerc şi nu în rând. Se dă cu var. Sunt înlocuite tablele. Iar se dă cu var. Power-point-ul este încurajat să devină un limbaj universal, aruncându-se în inactualitate însuşi fundamentul culturii noastre europene, care este cuvântul. Power-point-ul se proiectează pe un var strălucitor. Se schimbă ordinea rubricilor în diverse tabele. Concluziv, se mai dă o dată cu var.  

Muzica pe care o ascultăm, parte a identităţii noastre

George PLEȘU

Muzica pe care o ascultăm, parte a identităţii noastre

Fără nici o îndoială, muzica pe care o ascultăm şi împărtăşim cu alţii este parte a individualităţii nostre, a identităţii personale, sociale şi culturale, inclusiv prin dorinţa de a ne integra, de a corespunde sau a ne diferenţia de majoritate. Departe de a fi doar distracţie sau o experienţă pur estetică, muzica este un limbaj în sine, care se dezvoltă continuu, odată cu omenirea.

IN MEMORIAM: Existenţa unei făpturi mirabile în regatul frumuseţii nepieritoare

Grigore ILISEI

IN MEMORIAM: Existenţa unei făpturi mirabile în regatul frumuseţii nepieritoare

Viaţa Ecaterinei Ilisei, născută Şerbu, şi purtând din 1960 până la căsătoria din 22 noiembrie 1965 numele de Moldovan, cel a bunicilor materni, care o înfiaseră spre a o scăpa de anatema „originii nesănătoase”, stigmat al regimului comunist, a fost hărăzită de Dumnezeu să-şi rânduiască viaţa sub semnul frumuseţii. Fusese plămădită să fie chip al splendorii umane. 

pulspulspuls

Idilă politică cu Iulică Răzgândică: ce surprize vom mai avea?

Idilă politică cu Iulică Răzgândică: ce surprize vom mai avea?

Una scurtă pe azi despre subiectul ultimelor zile din politichia locală: cel despre demisia anunţată dar nescrisă a conţilierului userist Iulică Răzgândică.

Caricatura zilei

Tramvaiul nou și-a început treaba

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.