Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Graniţa internă

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Eu, totuşi, am fost deprins acolo, pe An­dromeda, să-mi fac datoria ci­vică, în orice împrejurare, fiind ori­când gata chiar să-mi sacrific viaţa, pentru binele obştesc. Aici însă, după cum am spus, lucrurile par bătute în cuie şi gravitaţia terestră nu se schimbă după cum bate vântul, ci le ţine stabile în loc. Pe când la noi, totu-i în mişcare. Într-un du-te vino perpetuu.

Te duci, de pildă, azi într-un loc, să zicem la magazin, la teatru, sau la preşedinţie. Vrei să ajungi şi mâine în aceleaşi locuri. Îţi pui picioarele în mişcare şi te duci ca să te asiguri că acel lucru sau acel loc există. Dar vezi că acolo unde ai fost nu mai e nimic, nici magazin, nici teatru, şi nici preşedinţie, care, la drept vorbind, după cum am spus, nu mai există la noi demult. Şi, totuşi, din când în când, ca să spun aşa, scoasă parcă de sub mânecă, preşedinţia îţi iese-n cale când te aştepţi mai puţin. Şi nu numai preşedinţia, ci şi însuşi preşedintele sub forma unui spectru existent, trecut de mult în lumea drepţilor, sau mai degrabă inexistent, cel ce nu a luat încă fiinţă şi nici nu va lua fiinţă niciodată. Deodată, nitam-nisam, te trezeşti în faţa lui. Şi atunci ce faci? Realizezi stând aşa, pierdut, în faţa lui că, vezi bine, ceva nu-i chiar în regulă cu tine. Şi te apucă, brusc, fiorii. Te îngrozeşti. Cauţi să-ţi înfigi mai bine picioarele în pământ, dar simţi cum el îţi fuge de sub tălpi. Încerci să deschizi gura şi să strigi, după ajutor. Dar limba, din pricina spaimei, nu ţi se mai mişcă pe cerul gurii. Şi atunci stai în loc şi priveşti îngrozit spectrul preşedintelui, vrei să pipăi şi să urli. Dar stai nemişcat în loc şi tremuri din toţi rărunchii. Iar preşedintele stă nemişcat şi el, dorind, probabil, la rândul său, să te pi­păie, şi să se convingă dacă exişti cu adevărat şi nu eşti ca şi o simplă arătare.

…Am încercat de multe ori să trasez graniţa dintre mine şi mine, adică dintre eul interior şi cel din afara sa, dar nu am reuşit.. Totul a fost în zadar. Căci imediat ce delimitam graniţa, realitatea din afară se deplasa năvălind înlăuntrul meu, iar cea de dinăuntru, aflată mereu sub presiune, ieşea afară. Atunci, mi-am pus lăbuţele în cap, zicân­du-mi: „Dumnezeule, în ce lume mi-e dat să trăiesc?! Nimic nu-i consistent, totu-i anapoda. Vrei să pui mâna pe ceva, pe un lucru insignifiant, şi imediat constaţi că acel ceva îţi lunecă printre degete şi rămâi şi rămâi cu buzele în vânt şi mâna goală!“

Mi-am răsfirat palmele în eprubetă, căutând să ating peretele de sticlă, dar abia dacă l-am atins, că peretele s-a şi dat în lături. Nu mult, desigur. Cu câţiva milimetri. Atât cât să nu-l ating în somn şi să constat că el există cu adevărat. Căci s-ar putea să nu existe. Să fie doar o simplă închipuire. O ha­lucinaţie a mea.

Desigur, vederea ne înşeală. Ne înşeală şi gustul şi auzul. Dar pipăitul? Ne poate înşela şi el, deşi e cel mai sigur dintre simţuri. Dar se întâmplă, totuşi, să încerci să pipăie ceva, şi vezi că acel ceva, la început insignifiant, în momentul în care îl atingi cu degetele începe să se dilate, căpătând dimensiunile unui ade­vărat coşmar. Aţi încercat, de pildă, îndrăz­nesc să vă întreb, să pipăiţi părţile cele mai intime ale unei femei? Mărturisesc că eu unul am încercat. Desigur, nu aici, în eprubetă, ci pe Nebuloasă. Am încercat, am pipăit şi-am pipăit, şi acuma iată unde am ajuns! Pe măsură ce pipăiam conul, mă rog, pâlnia, dimensiunile acesteia creşteau, iar eu mă micşoram, încercând să dau de un punct stabil, de capăt până am fost transformat eu însumi într-un punct. Aţi înţeles?

Am stat aşa şi m-am frământat un timp în sinea mea încordat ca un arc, nefăcând nici o mişcare. Apoi, cât ai clipi din ochi, mi-am desfăcut brusc braţele şi m-am deplasat în partea stângă. Am încercat să ating din nou peretele de sticlă, dar el era de neatins. După un timp, luându-mi o pauză adâncă de respiro, am făcut acelaşi lucru, aruncându-mă orbeşte în partea dreaptă, cu gândul să surprind necunoscutul, ce încerca să-mi joace feste. Nimic. N-am reuşit să pipăi nimic. Şi atunci mi-am zis: dar dacă eprubeta asta nu există decât în închipuirea mea? Şi poate nu există nici profesorul, nici asistenta, nici femeia de serviciu cu fofoloanca ei imensă, nici laboratorul. Nici eprubetele, nici eu. Şi că totul se petrece în închipuire. Bine, bine, să zice că în închipuire, dar în închipuirea cui?

Să presupunem că eu nu exist. Dacă nu exist, atunci nu pot să am nici un fel de închipuire, decât dacă am presupune prin absurd că aceasta există independent de existenţa mea. Adică mă precede. Şi mă excede, în acelaşi timp, incluzându-mă, ca pe un amănunt insignifiant în interiorul ei. Dar poate că exist în închipuirea altcuiva? A cui? Ce minte sucită a scornit, din plictiseală sau, poate ,dintr-un simplu moft, existenţa mea?! Cine vrea să mă inducă în eroare? Cine doreşte cu tot dinadinsul să mă facă să cred că exist?! Şi în ce scop?! Dacă exist sau nu exist, asta nu are prea mare importanţă. Important e să gândeşti răsucind pe o parte şi pe alta lucrurile pe care le vezi în faţa ochilor. Să cauţi să înţelegi rostul fiecărui lucru şi semnificaţia fiecărui fapt, deşi, la drept vorbind, nimic pe lumea asta nu are nici un rost şi, mai mult ca sigur, nici o semnificaţie. Să luăm, de pildă, scenele de amor ce se desfăşoară în laborator dintre profesor şi asistentă. Care-i rostul lor? Ce semnifică ele? Dacă le urmăreşti de aproape filmul lor, aceste scene te enervează, dar te şi excită. Dar dacă te înde­părtezi suficient de mult în timp şi spaţiu, observi că mişcarea cuplului nu iese prea mult din tipic. Ritmul, ce-i drept, se acce­lerează sau stagnează, dar mişcările se înscriu într-o serie previzibilă. Mişcarea lor nu diferă prea mult de mişcările altor mii, răsmii de cupluri ce caută să-şi satisfacă în intimitate instinctele ascunzând-se de ochii celorlalţi. Ei, bine, scenele acestea se petrec aievea sau se derulează în închipuirea mea sa a altcuiva? Nu are rost să-mi pun astfel de întrebări.

Totul e o nebunie! Nu e de mirare, deci, că mă simt aici ca la Casa de nebuni!

În fine, poate că exagerez. S-ar putea ca lucrurile să fie mult mai simple în realitate decât aşa cum se derulează în închipuirea mea. Da, dar realitatea nu există. Sau există doar ca surogat al unei lumi interioare. E o halucinaţie, o devierea a ei.

În fine, eram încă destul de mahmur, totul se învârtea în capul meu, săream de la o idee la alta, fără să ajung la nici o concluzie. Sim­ţeam o arşiţă în gât şi o uscăciune pe vârful limbii şi în orbitele ochilor, ca şi cum aş fi înaintat prin deşert. Astfel că am scos sticluţa din geantă şi am mai tras un gât. Şi ca să fiu cu sufletul împăcat, am prizat şi un pic de praf alb. Mahmureala însă persista. Imaginile aveau o consistenţă tulbure, amestecându-se între ele şi luând forme din cele mai neaşteptate. La fel şi gândurile. Nu ştiam exact unde mă aflam, înlăuntrul eprubetei sau în faţa palatului prezidenţial. Realitatea din afară se dedubla mereu căpătând contururi duble sau chiar triple. Vedeam turnurile palatului prezidenţial şi porţile înalte din fier forjat cu vârfurile ca nişte capete de săgeţi aurite. Vedeam şi palmierii şi chiparoşii şi aleea ce se ridica acum vibrând uşor în aer la o înălţime de câteva palme. Păşeam pe ea, dar sub paşii mei vedeam şi alţi paşi ce mă urmau îndeaproape. Asfaltul devenise alb şi moale ca şi cum ar fi fost umplut cu bule de aer sau de puf. Călcam pe el fără să depun nici un efort, ca şi cum trupul meu n-ar fi avut greutate… Apoi, la câţiva metri, în faţa mea am văzut tremurând în aer silueta preşedintelui. Aerul devenise deodată vâscos şi am început să respir din ce în ce mai sacadat. Preşedintele respira şi el destul de greu, parcă gata-gata să se sufoce. Dar asta a durat o fracţiune de secundă, nu mai mult. Dar fracţiunea aceasta de secundă s-a oprit în loc şi n-a mai vrut să treacă, astfel că şi eu şi preşedintele şi tot spaţiul din jur am rămas suspendaţi în bula această de timp ca pe care am asemuit-o cu o picătură de rouă agăţată de un ram. Picătura tremura deasupra hăului şi o dată cu ea tremuram şi noi, oglindindu-ne într-o altă picătură suspendată deasupra altui hău. Şi pe măsură ce tremurul continua, din conturul trupurilor noastre se desprindeau alte trupuri, din ce în ce mai mari, apoi din ce în ce mai mici, ajungând până la mărimea unui embrion. Clădirile şi arborii, maşinile, şi parcul, şi porţile palatului prezidenţial, pulsând, se măreau şi se micşorau transformându-se în linii şi în puncte. Apoi bula se sparse şi realitatea de acolo se revărsă contopindu-se cu realitatea de aici, dar şi cu cea din eprubetă.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri