Chirica: 4 dosare / Alexe: 3 dosare. De ce totuşi cei doi nu au motive de îngrijorare până în ziua alegerilor?
Daca cei doi vor câstiga la viitoarele alegeri locale înca o tura în fruntea insti (...)
citeste totjoi, 28.03.2024
Eu, totuşi, am fost deprins acolo, pe Andromeda, să-mi fac datoria civică, în orice împrejurare, fiind oricând gata chiar să-mi sacrific viaţa, pentru binele obştesc. Aici însă, după cum am spus, lucrurile par bătute în cuie şi gravitaţia terestră nu se schimbă după cum bate vântul, ci le ţine stabile în loc. Pe când la noi, totu-i în mişcare. Într-un du-te vino perpetuu.
Te duci, de pildă, azi într-un loc, să zicem la magazin, la teatru, sau la preşedinţie. Vrei să ajungi şi mâine în aceleaşi locuri. Îţi pui picioarele în mişcare şi te duci ca să te asiguri că acel lucru sau acel loc există. Dar vezi că acolo unde ai fost nu mai e nimic, nici magazin, nici teatru, şi nici preşedinţie, care, la drept vorbind, după cum am spus, nu mai există la noi demult. Şi, totuşi, din când în când, ca să spun aşa, scoasă parcă de sub mânecă, preşedinţia îţi iese-n cale când te aştepţi mai puţin. Şi nu numai preşedinţia, ci şi însuşi preşedintele sub forma unui spectru existent, trecut de mult în lumea drepţilor, sau mai degrabă inexistent, cel ce nu a luat încă fiinţă şi nici nu va lua fiinţă niciodată. Deodată, nitam-nisam, te trezeşti în faţa lui. Şi atunci ce faci? Realizezi stând aşa, pierdut, în faţa lui că, vezi bine, ceva nu-i chiar în regulă cu tine. Şi te apucă, brusc, fiorii. Te îngrozeşti. Cauţi să-ţi înfigi mai bine picioarele în pământ, dar simţi cum el îţi fuge de sub tălpi. Încerci să deschizi gura şi să strigi, după ajutor. Dar limba, din pricina spaimei, nu ţi se mai mişcă pe cerul gurii. Şi atunci stai în loc şi priveşti îngrozit spectrul preşedintelui, vrei să pipăi şi să urli. Dar stai nemişcat în loc şi tremuri din toţi rărunchii. Iar preşedintele stă nemişcat şi el, dorind, probabil, la rândul său, să te pipăie, şi să se convingă dacă exişti cu adevărat şi nu eşti ca şi o simplă arătare.
…Am încercat de multe ori să trasez graniţa dintre mine şi mine, adică dintre eul interior şi cel din afara sa, dar nu am reuşit.. Totul a fost în zadar. Căci imediat ce delimitam graniţa, realitatea din afară se deplasa năvălind înlăuntrul meu, iar cea de dinăuntru, aflată mereu sub presiune, ieşea afară. Atunci, mi-am pus lăbuţele în cap, zicându-mi: „Dumnezeule, în ce lume mi-e dat să trăiesc?! Nimic nu-i consistent, totu-i anapoda. Vrei să pui mâna pe ceva, pe un lucru insignifiant, şi imediat constaţi că acel ceva îţi lunecă printre degete şi rămâi şi rămâi cu buzele în vânt şi mâna goală!“
Mi-am răsfirat palmele în eprubetă, căutând să ating peretele de sticlă, dar abia dacă l-am atins, că peretele s-a şi dat în lături. Nu mult, desigur. Cu câţiva milimetri. Atât cât să nu-l ating în somn şi să constat că el există cu adevărat. Căci s-ar putea să nu existe. Să fie doar o simplă închipuire. O halucinaţie a mea.
Desigur, vederea ne înşeală. Ne înşeală şi gustul şi auzul. Dar pipăitul? Ne poate înşela şi el, deşi e cel mai sigur dintre simţuri. Dar se întâmplă, totuşi, să încerci să pipăie ceva, şi vezi că acel ceva, la început insignifiant, în momentul în care îl atingi cu degetele începe să se dilate, căpătând dimensiunile unui adevărat coşmar. Aţi încercat, de pildă, îndrăznesc să vă întreb, să pipăiţi părţile cele mai intime ale unei femei? Mărturisesc că eu unul am încercat. Desigur, nu aici, în eprubetă, ci pe Nebuloasă. Am încercat, am pipăit şi-am pipăit, şi acuma iată unde am ajuns! Pe măsură ce pipăiam conul, mă rog, pâlnia, dimensiunile acesteia creşteau, iar eu mă micşoram, încercând să dau de un punct stabil, de capăt până am fost transformat eu însumi într-un punct. Aţi înţeles?
Am stat aşa şi m-am frământat un timp în sinea mea încordat ca un arc, nefăcând nici o mişcare. Apoi, cât ai clipi din ochi, mi-am desfăcut brusc braţele şi m-am deplasat în partea stângă. Am încercat să ating din nou peretele de sticlă, dar el era de neatins. După un timp, luându-mi o pauză adâncă de respiro, am făcut acelaşi lucru, aruncându-mă orbeşte în partea dreaptă, cu gândul să surprind necunoscutul, ce încerca să-mi joace feste. Nimic. N-am reuşit să pipăi nimic. Şi atunci mi-am zis: dar dacă eprubeta asta nu există decât în închipuirea mea? Şi poate nu există nici profesorul, nici asistenta, nici femeia de serviciu cu fofoloanca ei imensă, nici laboratorul. Nici eprubetele, nici eu. Şi că totul se petrece în închipuire. Bine, bine, să zice că în închipuire, dar în închipuirea cui?
Să presupunem că eu nu exist. Dacă nu exist, atunci nu pot să am nici un fel de închipuire, decât dacă am presupune prin absurd că aceasta există independent de existenţa mea. Adică mă precede. Şi mă excede, în acelaşi timp, incluzându-mă, ca pe un amănunt insignifiant în interiorul ei. Dar poate că exist în închipuirea altcuiva? A cui? Ce minte sucită a scornit, din plictiseală sau, poate ,dintr-un simplu moft, existenţa mea?! Cine vrea să mă inducă în eroare? Cine doreşte cu tot dinadinsul să mă facă să cred că exist?! Şi în ce scop?! Dacă exist sau nu exist, asta nu are prea mare importanţă. Important e să gândeşti răsucind pe o parte şi pe alta lucrurile pe care le vezi în faţa ochilor. Să cauţi să înţelegi rostul fiecărui lucru şi semnificaţia fiecărui fapt, deşi, la drept vorbind, nimic pe lumea asta nu are nici un rost şi, mai mult ca sigur, nici o semnificaţie. Să luăm, de pildă, scenele de amor ce se desfăşoară în laborator dintre profesor şi asistentă. Care-i rostul lor? Ce semnifică ele? Dacă le urmăreşti de aproape filmul lor, aceste scene te enervează, dar te şi excită. Dar dacă te îndepărtezi suficient de mult în timp şi spaţiu, observi că mişcarea cuplului nu iese prea mult din tipic. Ritmul, ce-i drept, se accelerează sau stagnează, dar mişcările se înscriu într-o serie previzibilă. Mişcarea lor nu diferă prea mult de mişcările altor mii, răsmii de cupluri ce caută să-şi satisfacă în intimitate instinctele ascunzând-se de ochii celorlalţi. Ei, bine, scenele acestea se petrec aievea sau se derulează în închipuirea mea sa a altcuiva? Nu are rost să-mi pun astfel de întrebări.
Totul e o nebunie! Nu e de mirare, deci, că mă simt aici ca la Casa de nebuni!
În fine, poate că exagerez. S-ar putea ca lucrurile să fie mult mai simple în realitate decât aşa cum se derulează în închipuirea mea. Da, dar realitatea nu există. Sau există doar ca surogat al unei lumi interioare. E o halucinaţie, o devierea a ei.
În fine, eram încă destul de mahmur, totul se învârtea în capul meu, săream de la o idee la alta, fără să ajung la nici o concluzie. Simţeam o arşiţă în gât şi o uscăciune pe vârful limbii şi în orbitele ochilor, ca şi cum aş fi înaintat prin deşert. Astfel că am scos sticluţa din geantă şi am mai tras un gât. Şi ca să fiu cu sufletul împăcat, am prizat şi un pic de praf alb. Mahmureala însă persista. Imaginile aveau o consistenţă tulbure, amestecându-se între ele şi luând forme din cele mai neaşteptate. La fel şi gândurile. Nu ştiam exact unde mă aflam, înlăuntrul eprubetei sau în faţa palatului prezidenţial. Realitatea din afară se dedubla mereu căpătând contururi duble sau chiar triple. Vedeam turnurile palatului prezidenţial şi porţile înalte din fier forjat cu vârfurile ca nişte capete de săgeţi aurite. Vedeam şi palmierii şi chiparoşii şi aleea ce se ridica acum vibrând uşor în aer la o înălţime de câteva palme. Păşeam pe ea, dar sub paşii mei vedeam şi alţi paşi ce mă urmau îndeaproape. Asfaltul devenise alb şi moale ca şi cum ar fi fost umplut cu bule de aer sau de puf. Călcam pe el fără să depun nici un efort, ca şi cum trupul meu n-ar fi avut greutate… Apoi, la câţiva metri, în faţa mea am văzut tremurând în aer silueta preşedintelui. Aerul devenise deodată vâscos şi am început să respir din ce în ce mai sacadat. Preşedintele respira şi el destul de greu, parcă gata-gata să se sufoce. Dar asta a durat o fracţiune de secundă, nu mai mult. Dar fracţiunea aceasta de secundă s-a oprit în loc şi n-a mai vrut să treacă, astfel că şi eu şi preşedintele şi tot spaţiul din jur am rămas suspendaţi în bula această de timp ca pe care am asemuit-o cu o picătură de rouă agăţată de un ram. Picătura tremura deasupra hăului şi o dată cu ea tremuram şi noi, oglindindu-ne într-o altă picătură suspendată deasupra altui hău. Şi pe măsură ce tremurul continua, din conturul trupurilor noastre se desprindeau alte trupuri, din ce în ce mai mari, apoi din ce în ce mai mici, ajungând până la mărimea unui embrion. Clădirile şi arborii, maşinile, şi parcul, şi porţile palatului prezidenţial, pulsând, se măreau şi se micşorau transformându-se în linii şi în puncte. Apoi bula se sparse şi realitatea de acolo se revărsă contopindu-se cu realitatea de aici, dar şi cu cea din eprubetă.
Nichita Danilov este scriitor şi publicist
Cuvinte cheie: + graniţa internă
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Prefectul Cojocaru acuză conducerea Aeroportului Iaşi de "politizare cu penali"
Conferința ,,BRICS și ordinea economică mondială”, la sediul Academiei Române din Iași
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
Ministrul Energiei explică modul cum va fi aplicată schema de plafonare la gaze şi energie
Noi măsuri în privinţa sistemului electronic RO e-Factura. Ce măsură anunţă Guvernul
Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel, preşedintele Comisiei Pre-Vetting din Republica Moldova
STUDIU - Gheaţa polară se topeşte şi modifică rotaţia Pământului: Timpul însuşi este afectat
Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc
Luis Enrique şi Hansi Flick, pe lista scurtă pentru a-i succede lui Xavi la FC Barcelona
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Nissan va investi în unitatea de vehicule electrice Ampere a grupului Renault
Prima Doamnă Jill Biden a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă
Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună
Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale
PSD Iaşi anunţă că un nou primar PNL va candida pe listele lor la alegerile locale
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Totul despre evaluarea copiilor din Iaşi care vor împlini 6 ani după începerea clasei pregătitoare
O nouă reţea de gaze, cu peste 1.700 de branşamente, într-o comună de lângă Iaşi
Un arhitect în cursa pentru Primăria Iaşi. Este candidat din partea REPER
Expoziţie de enciclopedii la BCU Iaşi, sub titlul “Universul într-o carte”
Permis reţinut în vederea anulării: mergea beat criţă cu maşina prin sat
S-a aprobat o nouă majorare de tarife la CFR Călători. Intră în vigoare luni
Guvernul PSD și Antibiotice Iași: un parteneriat strategic pentru sănătatea românilor (P)
Diana Şoşoacă: Mă gândesc foarte serios să candidez la primăria Iaşiului. Cred că voi candida
Doliu la Tribunalul Iaşi. „A fost un accident”. O judecătoare abia pensionată a murit la 54 de ani
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |