Greaua moștenire a reftorului Todorel pentru urmașii săi la cârma vniversității: un pocinog pus cu mâna după perdea

miercuri, 03 aprilie 2024, 03:00
3 MIN
 Greaua moștenire a reftorului Todorel pentru urmașii săi la cârma vniversității: un pocinog pus cu mâna după perdea

Nici n-a apucat dom’ reftor Todorel să-și împacheteze bocceluța și să elibereze beroul numărul unu al instituției că deja, pentru noua conducere și noul reftor, zice-se că au început problemele alea ce lasă dureri de cap.

Dar cel mai mare pocinog, se aude, ar fi unul pus cu mâna lui, cu intenție, țintit pe capul noilor și viitorilor șefi, taman de dom’ Todorel. Este vorba de întrunirea consorțiului național Universitaria, care cuprinde toți reftorii și proreftorii de pe întreg rotogolul patriei. Iar pentru întrunirea acestei organizații pe 2024 este rândul Iașului și vniversității din Copou de a o organiza.

Dar, altceva e de remarcat aicea, stimați vniversitari și simpatici studenți: faptul că, deși aproape regulă ca această întâlnire să aibă loc în luna mai, vniversitatea Cuza, prin decizia reftorului Todorel, a decis la începutul anului ca aceasta să aibă loc pe 19 aprilie. De ce s-a ales această dată bizară? Ehee, apăi aicea zice-se că ar fi o socoteală tare interesantă. Ia’n dați foaia la pulsulețul următor, ca să vedeți ce și cum!

Iacătă socotelile cele care fac nopți albe noului ales

Adicătelea, cum ar veni, data întrunirii la Iași a marelui consorțiu național, 19 aprilie, este cu exact 5 zile după numirea oficială a noii conduceri a vniversității din Copou.

Iar zvonurile locale spun că socoteala fostului reftor Todorel ar fi fost cam așa: ori câștig eu, și organizez cum am mai organizat, căci știu ce și cum; ori pierd alegerile, și atunci, poftim, na belea pe capul abia alesului și a echipei sale de proreftori abia desemnați, care vor fi în aer total, căci ei abia or să apuce să afle pe unde au noile berouri, d’apăi să mai știe cum să organizeze o așa ditamai întâlnire cu ștaif. De ce o fi făcut așa ceva fostul reftor oare? Nu vă uitați la noi, căci, zău, nu știm. Deși, de bănuim, ar cam fi una sau alta…

O lovitură de zile mari. Ce urmează?

Să trecem, la final, de la chestiunile noastre minore de pe Bahlui, la altele mai importante de pe mapamond, de data aceasta. Acolo unde auzim că în culisele unor influente servicii de informații militare se întâmplă chestiuni extraordinare, ieșite din comun, care ar putea escalada rapid în următoarele zile.

Este vorba de atacul recent din Damasc, capitala Siriei, atribuit de ruși și iranieni Mossad-ului israelian, în urma căruia doi dintre gheneralii cei mai importanți ai Iranului, ce se ocupau de acțiunile din străinătate, au fost uciși acolo pe loc, alături de alți 10 militari. Iranul a și anunțat că va urma o răzbunare cruntă, iar prin Occident lumea se teme deja că asta va fi scânteia care aprinde iar Orientul Mijlociu, ca-n anii ’70. Mda, nu-i rău că sunt loviți susținătorii terorismului. Este de urmărit, că treaba se îngroașă… Stăm pe fază!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii