Grebla electorală – Însemnări mai mult sau mai puțin (ne)însemnate

luni, 30 septembrie 2024, 03:14
4 MIN
 Grebla electorală – Însemnări mai mult sau mai puțin (ne)însemnate

Cum am mai povestit, când îs la țară, radioul merge tot timpul cât timp îs în casă. Iar vara asta, una din reclamele recurente era (și bănuiesc că este în continuare) cea realizată de AEP (Autoritatea Electorală Permanentă).

Grebla electorală

Cum am mai povestit, când îs la țară, radioul merge tot timpul cât timp îs în casă. Iar vara asta, una din reclamele recurente era (și bănuiesc că este în continuare) cea realizată de AEP (Autoritatea Electorală Permanentă). Lăudabilă în abstract, doară alegerile libere reprezintă unul dintre pilonii de rezistență ai democrației. Atâta doar că ascultând finalul clipului publicitar (produs pe bani europeni, nota bene) – anume  vocea mieroasă a unui bărbat care spune așa: “Ai încredere în alegerea ta!” – n-ai cum să nu te gândești sau să-ți amintești ori să te miri (când afli) că șeful AEP se numește și este vestitul Toni Greblă! Și numaidecât așa te apucă o încredere în corectitudinea  proceselor electorale din România (mai ales dacă îți revin în minte și debandadele electorale din iunie terminate în coadă de pește), de-ți vine să zici mai degrabă pas. Dar n-o să zici, căci speranța, nu-i așa, moare ultima… Atâta doar că rămâne eterna întrebare caragialescă: Bine, bine, dar eu cu cine votez?

Apucatu’ și apucatul

Eu, cînd mă apuc de ceva, apoi muncesc ca apucatu’! Mai greu e cu apucatul…

Viață de român

Inventezi. Dacă nu poți, improvizezi. Dacă nu poți, te descurci. Hai noroc!

Obrazul gros și obrazul subțire

Se știe: obrazul subțire cu cheltuială se ține. Dar obrazul gros? Ei, tot așa, dar cu cheltuiala altuia…

Limpezaș

Cel mai ușor mod de a transporta cât mai multe mere: sub formă de rdm.

(Amintiri FB din 2020 și 2018, ultima)

Nuanțe și nuanțări

Într-o  postare FB pe final de august, Adela Toplean relua un fragment dintr-un articol scris în 2016. Aș cita tot fragmentul, dar n-am cum. Deci, niscaiva spicuiri:

“În zilele noastre, a scrie sau a vorbi nuanțat te aruncă în ridicol. Te face numai bun de disprețuit, de arătat cu degetul. Unii chiar ajung să te urască.”

“Această înverșunare împotriva nuanțelor are, cred, resorturi foarte profunde. Nuanța separă, obligă la diferență. Nuanța discriminează. Nuanța acuză, desfigurează, ucide.”

Desigur, pare dus dincolo de limita extremă importanța nuanței (“ucide”), dar înțelegem că adversarii nuanței și ai nuanțării sunt tocmai toți cei care luptă pentru diversitate și care doar aparent paradoxal urăsc diferența!, cei care luptă împotriva discriminării și pentru incluziune, însă doar aparent paradoxal sunt primii care exclud, de cum vii cu vreo încercare de nuanțare. Căci ce altceva este fenomenul cancel culture decât un demers  bolșevic de-a exclude tot, pe toți și pe toate ce nu cadrează cu progresul progresist?

Și: “Lipsa nuanțelor de discurs face comedia fluidității de gen încă și mai expresivă. Excesul de nuanță în sensibilitatea de gen e un soi de efect care se revoltă împotriva cauzei. Improvizația de gen proliferează compensatoriu. Nuanțele pe care nu mai sunt în stare să le verbalizez, iată că ajung să le simt!”

În fine, Adela Toplean își… nuanțează analiza într-un PS (“ca să nu cădem din lac în puț”): “Nuanțele sunt foarte importante, dar ele se-așează bine DOAR pe o gândire robustă.” Anume că atunci când nuanțele s-ar afla in slujba unei intenții “cognitive sau afective”, atunci ele și-ar uita “rostul”, ajungând “să se fecundeze-ntre ele, să nască monștri și paiațe care încep să mimeze oscilant, eratic și megalomanic, gândirea.”

În concluzie: “Nuanțele sunt bune doar atunci când se află în contact permanent cu o dispoziție umană și ea coerentă.”

Și: “O gândire nuanțată e inevitabil eficientă, ea respiră SENS prin toți porii. În schimb, într-un ghem de nuanțe ce țin loc de gândire, te sufoci. Într-adevăr, ce păcat că nu le poți gândi pe toate fără să-ți umilești inteligența! Și ce păcat că nu-i poți iubi pe toți fără să se cheme că ești curvă! (…) Fără excepție, acești oameni cu labirint în loc de creier practică – insistent, laborios, plini de pompă – nuanța. De ei și de nuanțele lor m-aș cam lipsi.”

Subscriu fără pic de ezitare.

Camping Ioane

Încerc eu să scriu champignon la plural, iar autocorectorul îmi servește “Camping Ioane”! Tare. Bun așa.

Deci: să vedeți chestie, ca să ne întoarcem cu picioarele pe pământul autumnal al acestui an. Dacă facem abstracție de cei doi zbârciogi găsiți prin aprilie la țară, chiar în fundul curții, anul ăsta n-am văzut/ găsit picior de ciupercă la Amnaș (drept îi că nici n-am ajuns să mă duc măcar odată până-n pădurea din spatele grădinilor după ce-au trecut canicula&seceta, după cele două -trei ocazii când a plouat zdravăn). Dar, ce să vezi?

Ajung eu înapoi la Iași, mă duc în plimbare până la magazinul Lidl din Nicolina, iar la întoarcere, pe strada Sălciilor, văd pe fâșia dintre trotuar și carosabil un șampinion, doi, trei. Mici și micuți. Să-i iau? Îi iau. Și continuând-umi drumul, îmi zic: iar mă complic, ce să faci cu trei ciupercuțe? Dar apoi, ha, încă trei și încă două! Ei bine, așa da, de acum aveam de o mâncărică! Le-am curățat, le-am prăjit cu niscaiva feliuțe de slănină și a fost bine.

Michael Astner este poet, traducător și publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii