anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 09.08.2020

Grecia încearcă să deblocheze intrarea în ţară pentru turiştii din UE

GALERIE
Grecia
  • Grecia
- +

Autorităţile din Grecia au decis crearea unui flux separat la intrarea în acestă ţară pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE, a anunţat joi Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Reamintim că că accesul rutier pe teritoriul Greciei este permis în perioada 1-15 iulie printr-un singur punct de trecere a frontierei bulgaro-elene - Kulata-Promachonas, unde s-au creat cozi interminabile.

Potrivit MAE, în contextul întârzierilor înregistrate la punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Republica Elenă (Kulata – Promachonas), odată cu instituirea noilor reguli privind intrarea cetăţenilor străini în Grecia, ministrul Bogdan Aurescu a avut o convorbire telefonică cu omologul elen, Nikos Dendias, căruia i-a prezentat situaţia cu care se confruntă românii aflaţi în tranzit către Grecia. Aurescu a cerut găsirea unor soluţii pentru reducerea timpului de aşteptare şi evitarea aglomerării autoturismelor în acest punct de frontieră şi a sugerat deschiderea altor puncte de frontieră, având în vedere sezonul turistic, arată MAE. El a menţionat ponderea importantă a turiştilor români în Grecia şi necesitatea asigurării condiţiilor optime pentru ca aceştia să poată ajunge în cele mai bune condiţii la locul de petrecere a vacanţei.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a făcut demersuri pe lângă Ministerul de externe elen, solicitând autorităţilor elene identificarea rapidă a unor soluţii care să permită fluidizarea traficului în punctul de frontieră Kulata – Promachonas.

Partea elenă a transmis că are în atenţie situaţia creată la frontieră şi că acţionează pentru identificarea de soluţii pentru fluidizarea circulaţiei, inclusiv prin stabilirea de controale comune cu autorităţile bulgare. O primă măsură deja luată este crearea unui flux separat pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE, anunţă MAE.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe precizează că un reprezentant al Consulatului General al României la Salonic se află la punctul de trecere a frontierei Kulata – Promachonas pentru a acorda asistenţă românilor.

SURSA: hotnews.ro

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un sezon de ducă-se pe pustii

Nicolae GRECU

Un sezon de ducă-se pe pustii

Bine că ne-a mers: bine că a câştigat CFR campionatul după un meci tranşat fără comentarii, bine că a promovat cine trebuie, bine că lobby-ul, uneori deşănţat, pentru salvarea lui Dinamo, a dus la soluţia solomonică destinată a linişti pe toată lumea. Şi bine că a scăpat şi Iaşul de coşmar.

Filmuletul zilei

opinii

Remanenţe protocroniste în înţelegerea unor momente importante din istoria creştinismului românesc (IV)*

Eugen MUNTEANU

Remanenţe protocroniste în înţelegerea unor momente importante din istoria creştinismului românesc (IV)*

Se argumentează în continuare necesitatea de a face distincţie între declararea de către Sfântul Sinod a Sfântului Andrei drept patron al României şi realitatea istorică a faptului că „cel dintâi chemat” dintre apostolii lui Iisus Hristos a predicat în Scythia (Dobrogea actuală), cu mai multe secole înainte ca poporul român să se fi format ca atare.

Greyhound - un film pe care-l aşteptam de la Tom Hanks (II)

pr. Constantin STURZU

Greyhound - un film pe care-l aşteptam de la Tom Hanks (II)

În această a doua parte a articolului vom sonda alte câteva elemente ale filmului ce au corespondent în viaţa duhovnicească. Convoiul de nave care pleacă din Statele Unite spre Marea Britanie trece prin trei zone. 

O călătorie ratată

Alexandru CĂLINESCU

O călătorie ratată

Frumoase sunt, în schimb, ilustraţiile, cărţi poştale aflate în colecţia autorului. Altfel, încercarea lui Radu Mârza de a ne fi ghid într-o călătorie care se anunţa promiţătoare este un eşec. Am dus-o până la capăt din obligaţie profesională: mărturisesc însă că am fost tentat să cobor la prima staţie.

pulspulspuls

Hopaa: cine-i musiu?

Hopaa: cine-i musiu?

Pe personagiul din prim plan, din ce am văzut, au avut grijă colegii noştri să vi-l prezinte: figurează în dosarul imobiliarilor de la DIICOT ca omul ce făcea legătura dintre imobiliari şi cei cu ştampila din premărie. 

Caricatura zilei

Frecția

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.