anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Grecia introduce noi restricţii pe fondul creşterii masive a cazurilor de COVID-19

GALERIE
grecia
  • grecia
- +

Grecia a extins obligativitatea purtării măştii pentru a include pe oricine aflat în toate spaţiile publice interioare începând de sâmbătă şi a adoptat o serie de alte restricţii pentru a combate răspândirea de COVID-19 după o creştere masivă a cazurilor.

Vizitele la spital şi la căminele de bătrâni sunt acum permise doar în cazuri excepţionale, în timp ce în baruri locurile sunt limitate pentru a se evita aglomerarea. În acest timp, clienţii în picioare, chiar dacă stau afară, nu vor mai fi serviţi, potrivit noilor reguli emise de autorităţi.

Nerespectarea regulilor ar putea conduce la o amendă de 150 de euro (176 dolari).

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un preşedinte discret

Lucian DÎRDALA

Un preşedinte discret

Nu se pune problema să stabilim, aici, pattern-uri ambiţioase. Se poate, totuşi, observa că preşedinţii Senatului din guvernările dominate de Ion Iliescu au fost politicieni lipsiţi de ambiţia de a controla partidul sau guvernul, acceptând fără obiecţii supremaţia lui Ion Iliescu.

Filmuletul zilei

opinii

Ultima mineriadă (I)

Florin CÎNTIC

Ultima mineriadă (I)

Faptul că la presiunea societăţii civile conducerea DIICOT a hotărât să infirme în mare măsură scandaloasa încercare de muşamalizare făcută de procurorul Doru Stoica arată cât de exploziv este dosarul represiunii din 10 august 2018.

Imagine all the people...

Radu PĂRPĂUȚĂ

Imagine all the people...

Memoriei lui Philippe Muray (1945-2006)

Efemeride electronice

Ioan MILICĂ

Efemeride electronice

pulspulspuls

Mult iubite Înalpreasfinţite Teo Fan-Fan,

Mult iubite Înalpreasfinţite Teo Fan-Fan,

Cu nespusă sfială ridicăm privirea spre mitra Sfinţiei voastre, convinşi fiind că îndrăzneala ne va fi iertată, iar rostirea noastră păcătoasă va fi aşişderea trecută cu vederea, dacă se va dovedi nevrednică de înalta judecată a Sfinţiei Voastre.

Caricatura zilei

3 AM

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.