Greșeala pe care o poți face dacă șofezi după ce ai contestat suspendarea permisului. A pățit-o un avocat din Iași: dosar penal direct

vineri, 19 iulie 2024, 03:50
4 MIN
 Greșeala pe care o poți face dacă șofezi după ce ai contestat suspendarea permisului. A pățit-o un avocat din Iași: dosar penal direct

Un avocat a ajuns în situația de a fi condamnat de două ori, în decurs de o săptămână. Niciuna dintre cele două condamnări nu este definitivă, dar dacă Dinu Șerban nu va obține în final cel puțin o achitare, el va ajunge după gratii.

Săptămâna trecută, avocatul a fost condamnat de Tribunal la 5 ani de închisoare pentru tentativă la omor, în urma unui incident violent cu un vecin al său. Miercuri a fost pronunțată o nouă sentință, într-un proces în care avocatul a fost acuzat de conducere fără permis.

 

Ce greșeală a făcut totuși avocatul?

 

În dimineața zilei de 26 septembrie a anului trecut, polițiștii au oprit autoturismul Volkswagen condus de Șerban pe șoseaua de centură. În urma testării cu aparatul Dräger, a rezultat o concentrație a alcoolului de 0,12‰ în aerul expirat, mult sub valoarea de la care consumul de alcool devine faptă penală. În schimb, polițiștii au notat în procesul-verbal că avocatul nu avea asupra sa cartea de identitate și nici permisul de conducere. Nu purta centura de siguranță, luminile de drum nu erau în funcțiune, iar autoturismul prezenta avarii, fără ca Șerban să dețină autorizație de reparație. Nici dotările obligatorii nu existau. Verificările ulterioare au arătat că avocatul avea dreptul de a conduce suspendat din 28 august, ceea ce a dus la trimiterea sa în judecată pentru conducere fără permis.

Situația nu era însă chiar clară, avocatul invocând în apărarea sa faptul că nu știa că nu avea dreptul să conducă. Anterior, pe 1 septembrie 2022, fusese oprit de polițiști la Cornești, constatându-se o concentrație a alcoolului de 0,06‰ în aerul expirat. Fusese amendat cu 1.305 lei și îi fusese suspendat dreptul de a conduce timp de 90 de zile. Șerban atacase în instanță procesul-verbal și, în paralel, la sfârșitul lui noiembrie, susținuse la Serviciul Rutier testul obligatoriu de verificare a cunoașterii regulilor de circulație. Fusese declarat admis. Ca urmare, spunea avocatul, își recuperase dreptul de a conduce autoturisme.

Doar că plângerea contravențională depusă de Șerban fusese respinsă de Judecătorie în aprilie anul trecut. Sentința nu fusese contestată, devenind definitivă pe 24 iulie 2023. Ca urmare, dreptul de a conduce era suspendat timp de 3 luni. Conform legii, avocatul ar fi trebuit să predea permisul de conducere în termen de 30 de zile. Nu o făcuse, așa că termenul de suspendare a permisului fusese prelungit automat cu încă o lună. Prin urmare, în intervalul cuprins între 23 august 2023, data până la care ar fi trebuit să-și predea permisul și 20 decembrie 2023, când ar fi expirat cele 120 de zile de suspendare a dreptului de a conduce, Șerban nu ar fi trebuit să se urce la volan.

 

Crezuse că totul este în regulă, câtă vreme trecuse testul rutier

 

În fața instanței, avocatul a spus că pur și simplu nu-și mai bătuse capul cu procesul pe care el însuși îl deschisese. Uitase de el, mai ales că nici nu primise sentința și crezuse că totul este în regulă, câtă vreme trecuse testul rutier. Nu a reușit să-i convingă însă pe magistrații Curții de Apel, care au analizat dosarul. „Inculpatului i-a fost comunicată sentinţa la domiciliul indicat de acesta, fiind îndeplinite toate procedurile de comunicare legale faţă de acesta. Faptul că inculpatul nu se afla la domiciliu nu este de natură de a-l absolvi de vină pe acesta, deoarece inculpatul avea obligaţia de a urmări cursul procesului civil. Mai mult de atât, soluţia a fost publicată şi pe portalul Judecătoriei şi având în vedere profesia inculpatului, dispunea de cunoştinţele necesare pentru a lua la cunoştinţă de soluţia instanţei de judecată. Simpla susţinere a acestuia că ar fi uitat de procesul în care se judeca plângerea contravenţională formulată de acesta, nu-l poate absolvi de vinovăţie”, au arătat judecătorii.

Ei au respins ipoteza unei erori din partea avocatului. Dimpotrivă, ei au apreciat că Șerban încercase să fenteze legea. Nu înștiințase Serviciul Rutier cu privire la faptul că depusese o plângere contravențională în instanță. Dacă ar fi făcut-o, nu ar fi fost primit pentru a da testul rutier. Prin faptul că depusese plângerea, se asigurase că va putea conduce în continuare, până la finalizarea procesului.

Magistrații au apreciat că vinovăția lui Șerban a fost stabilită, dincolo de orice îndoială. El a fost condamnat la 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni. Sentința nu este definitivă, ea putând fi contestată cu apel. Dacă acesta va fi respins, pedeapsa se va adăuga la cea pentru tentativă la omor.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii