Greu de identificat

Nu e nimic nou sub soare, e doar mai expus decât a fost, atâta tot. Acum aflăm mult mai repede şi mai în detaliu informaţii. În trecut, înainte de mijloacele de comunicare în masă, nu puteam face aşa ceva, dar asta nu înseamnă că nu se întâmpla nimic din ce ne minunăm noi azi, chiar şi din cele mai aberante chestii, unele „fără precedent”.

Lucrul ciudat e altul, anume că multă informaţie este manipulată în aşa fel încât să nu ajungă în anumite locuri, sau să ajungă sub o altă formă. De exemplu, noi, în România, nu primim pe canalele de ştiri oficiale decât noutăţi despre o mică parte a lumii, bula noastră, una dedicată anume nouă, în special cea occidentală. Rareori ne mai parvin informaţii despre ce se întâmplă în părţi îndepărtate, „neinteresante” şi asta nu pentru că nu există posibilităţi de transmitere, ci pentru că cineva, undeva face o selecţie ca să ne „protejeze”, să nu cumva să fim „afectaţi emoţional”.

De exemplu, dacă în Kirghizstan a avut loc o alunecare de teren în care au murit 20 oameni, sunt mari şanse ca această ştire să nu apară pe canalele noastre decât dacă cineva o cumpără, să zic aşa, şi ne-o trimite mai departe. Noi nu aflăm decât ce vrea cumpărătorul, cu alte cuvinte. Dacă, însă o alunecare de teren asemănătoare s-ar întâmplat în SUA, în vecinătatea noastră sau chiar la noi în ţară, cu siguranţă am afla la prima oră.

Plus că sunt şi o mulţime de interese la mijloc, dar despre asta, poate altă dată.

Ce voiam să zic e că noi, oamenii, şi ceea ce facem e la fel cu ce am fost şi ce am făcut de la aşa-zisa Revoluţie Cognitivă încoace, adică de câteva zeci de mii de ani în urmă de când am început să gândim şi să ne imaginăm lucruri care nu există cu adevărat în realitatea înconjurătoare. Să creăm, cu alte cuvinte, propria noastră realitate.

Se fac acum multe valuri, de pildă, pe subiectul identităţii. Uite, zic unii, au luat-o razna oamenii, bărbaţii se identifica drept femei sau invers (transgender), albii drept negri şi invers (transracial), prostii drept deştepţi (transintelligence^*… sic!) şi aşa mai departe.

Ce e nou cu asta? Nimic. Acest tip de manifestare a existat de mult timp. La triburile amerindiene, se ştie, nu era nicio problemă când un bărbat se considera femeie, nu voia să meargă la vânătoare sau la război cu ceilalţi posesori de organ masculin, şi stătea doar cu femeile şi copiii. Nu era alungat, nu era bătut, castrat sau altele asemănătoare. Era denumit ceva de genul Gazelă cu Biluţe şi lăsat să trăiască în voia lui, în cadrul comunităţii. Aşadar, erau şi pe atunci „nebuniile” astea numai că nu exista nimeni care să le pună pe Internet în aşa fel încât să le afle toţi.

Nu e rău că cetăţenii se autosesizează, vigilenţa socială e şi trebuie să fie la ea acasă, şi asta nu e rău, pentru că ea asigură practic ca unele lucruri să nu scape de sub control, dar să nu credem că va exista vreodată pericolul ca toţi oamenii să o ia razna şi să se identifice fiecare în ceva ce nu există, să fim serioşi. Cea mai mare parte va rămâne în zona general acceptată vrând-nevrând şi nu o va putea da nimeni afară.

Am aflat, apropo de asta, şi ca fapt divers, de un fenomen interesant, pentru cine e pasionat de observaţie socială, psihologică şi altele din astea. Este vorba despre identificarea unui om printr-un animal sau chiar plantă (transpecies – transpecii), adică atunci când cineva se crede ceva (eng. „fursona” – persoana cu blană). Nu este de neglijat, în SUA, Canada şi Australia există procentaje destul de mari ale celor care au îmbrăţişat această „opţiune”. Şi nu e vorba doar despre copii care se cred câini sau pisici, ci şi despre oameni în toată firea care umblă 24 de ore din 24 îmbrăcaţi în costume de animale şi se comportă ca atare.

Au fost câteva cazuri care au răzbătut pe Internet până la noi şi care nu apar decât dacă le cauţi asiduu, tocmai pentru că, aşa cum spuneam, nu au fost luate în vizor de canalele principale de ştiri ale noastre.

Într-o şcoală din Brisbane, Australia, o fată, de exemplu era pisică. Se îmbrăca în fiecare zi ca o blănoasă, mergea chiar în patru labe şi nu vorbea la ore pentru că „nicio pisică nu vorbeşte”. Profesorii cică s-au gândit ce s-au gândit şi au ajuns la concluzia să o lase în voia ei atât timp cât nu deranja clasa, şi chiar aşa au şi făcut. Eleva, pardon, felina respectivă şi-a făcut o gaură în uniformă la fund ca să lase loc să iasă coada…

Un alt băiat, tot din Australia, s-a crezut câine, dar părinţii nu l-au înţeles şi l-au dus la un psiholog care, din nefericire, l-a vindecat. De ce zic din nefericire? Pentru că refugiul într-o altă identitate vine de fapt dintr-o problemă de personalitate mai mult sau mai puţin gravă care a găsit singură acea cale de scăpare. Un om foarte timid sau retras, inhibat, asocial, poate scăpa de orice inhibiţie sau prejudecată în momentul în care îşi ia o mască, fie ea de animal sau de altceva, iar acest lucru este benefic pentru el, îl face fericit, expresiv, creativ. Băiatul respectiv a pierdut câinele din el, dar e posibil să fi găsit un şarpe în loc.

În SUA, fenomenul este atât de răspândit, că la un moment dat părinţii copiilor dintr-o şcoală au protestat pentru că odraslele lor s-au trezit cu litiere pentru câini şi pisici la bănci, în cazul în care vreo unul voia să îşi ia masa acolo. La ei statul garantează libera exprimare prin Primul Amendament din Constituţie, de aceea sunt o grămadă care se cred nu doar câini şi pisici, ci tot ce le trece prin cap, de la extratereştri şi îngeraşi, până la vampiri sau creaturi mitologice. E drept că multe sunt cu conotaţii sexuale, că, deh, aşa merg lucrurile, dar nu e nicio problemă, nici sexul nu e ceva nou…

Pentru că, repet, aceste manifestări au existat dintotdeauna în om, de când şi-a dat drumul imaginaţiei să zboare, şi nu va putea niciodată să şi le inhibe. Să ne amintim de triburile primitive pe care le-a mai prins modernitatea şi de la care am învăţat multe despre trecut. Toţi au avut şi mai au încă impulsul de a-şi asuma viaţa şi comportamentul unui animal sau al unei plante pe care o admiră, o preţuiesc sau de care se tem, dar care le inspiră forţă sau alt sentiment puternic. Enumăr doar câteva din extrem de diversele şi creativele nume de oameni reali amerindieni: Black Hawk (Şoimul Negru), Cornstalk (Tulpina de Porumb), Crazy Horse (Calul Nebun), Sitting Bull (Taurul care Şade), Dustu (Broasca de Primăvară), Kele (Vrabia), Onacona (Bufniţa Albă), Tatonga (Căprioara cea Grăsuţă), Tokala (Vulpea) etc.

^* Termen inventat de autor.

Briscan Zara este scriitor şi publicist

Publicitate și alte recomandări video