Anul acesta, vacanţa judecătorească de vară ar putea începe din ianuarie

Grevă în justiţie la Iaşi: judecătorii opresc activitatea ca să îşi apere pensiile

miercuri, 22 ianuarie 2020, 02:57
2 MIN
 Grevă în justiţie la Iaşi: judecătorii opresc activitatea ca să îşi apere pensiile

Tribunalul şi Curtea de Apel Iaşi, la fel ca şi alte instanţe din ţară, au anunţat că nu sunt de acord cu tăierea pensiilor special. „Ziarul de Iaşi“ a calculat recent cât este pensia medie a foştilor magistraţi din judeţ: 18.000 lei/lună.

 

Abrogarea normelor legale privind pensia de serviciu nu este pe placul magistraţilor din Iaşi, care au anunţat că vor recurge la proteste. Două instanţe din judeţ, Tribunalul şi Curtea de Apel Iaşi, au anunţat ieri că îşi vor suspenda activitatea normală începând de lunea viitoare, doar cauzele urgente urmând a mai fi soluţionate. E vorba de pildă de cauze cu arestaţi, ce vizează măsuri asiguratorii, ordonanţe preşedinţiale etc. În perioada de protest, activitatea judecătorilor va fi similară cu cea din timpul vacanţei judecătoreşti.

Anunţul celor două instanţe a venit ca urmare a convocării adunărilor generale a judecătorilor. „Consideră că, în cazul adoptării actului normativ, în forma publicată, este necesară o reacţie promptă pentru apărarea valorilor şi principiilor ce guvernează o justiţie independentă din partea instanţei. Stabileşte că este necesar, în cazul adoptării actului normativ, să fie sesizată Curtea Constituţională pentru constatarea unui conflict de natură constituţională între puterea judecătorească şi puterea legislativă, în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie, având în vedere încălcarea directă a deciziilor anterioare ale Curţii Constituţionale. Subliniază necesitatea primordială a respectării principiilor ce guvernează funcţionarea statului de drept, ca axă fundamentală a statului român“, se arată într-un comunicat al Curţii de Apel Iaşi, referitor la deciziile adunării generale. Începând de ieri, judecătorii de la Curte poartă banderole albe pe mână, ca for­mă de protest împotriva deciziei de abrogare a pensiei de serviciu.

Colegii de la Tribunal au anunţat şi ei că îşi vor suspenda activitatea de pe 27 ianuarie. „Statutul constituţional al magistraţilor, care cuprinde o multitudine de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestei profesii impun acordarea unor drepturi băneşti adecvate ca o compensaţie a privaţiunilor şi ca o garanţie a independenţei puterii judecătoreşti“, se arată într-un comunicat al Tribunalului.

Săptămâna trecută, „Ziarul de Iaşi“ a dezvăluit că pensia medie a unui magistrat ieşean este de 18.000 de lei, 125 de persoane beneficiind de pensie de serviciu stabilită prin lege privind magistraţii. Anual, magistraţii pensionari din Iaşi costă 6 milioane de euro bugetul de stat. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii