
UPDATE S-a încheiat greva la Penitenciarul Iași. Polițiștii refuzau să intre la lucru, protestând împotriva Ordonanței austerității/VIDEO

Angajații Penitenciarului Iași refuză să intre în tură, fiind nemulțumiți de noile prevederi cuprinse în Ordonanța „Trenuleț”. În acest moment, paza deținuților este asigurată de cei 28 de angajați din tura de noapte.
Update 11:40
Protestul de la Penitenciar a luat sfârșit.
Update 09:05
Conducerea Penitenciarului s-a întâlnit cu reprezentanții protestatarilor. Conform precizărilor purtătorului de cuvânt al unității, comisarul șef Gabriela Topoliceanu, situația ar urma să reintre în normal după ora 11.00, când schimbul de ture va fi făcut, în cele din urmă.
„Ca instituție, facem parte din sistemul de siguranță națională și trebuie să ne asigurăm că toată lumea este efectiv în siguranță. Angajații își înțeleg obligațiile și le respectăm dar vor să se facă auziți, în contextul măsurilor de austeritate luate la nivel central. Avem în total 389 de angajați și un număr de 103 posturi vacante. Săptămâna aceasta s-a mai pensionat patru colegi. Din păcate, angajările au fost blocate, deci presiunea pe cei rămași este tot mai mare. Este o provocare să asigurăm un management operațional eficient în condițiile date, dar, conducere și angajați, suntem o echipă”, a declarat Topoliceanu.
Știre inițială
„Scăderea cu 1.000 de lei, în medie, a veniturilor rezultă din neplata orelor lucrate sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare legală. În acele zile, angajații Penitenciarului lucrează în condiții normale, iar plata ar trebui să fie, conform Codului Muncii, de 200% față de o zi normală. Prevederile Ordonanței plafonează însă salariile, iar zilele de weekend vor fi plătite la nivelul unei zile obișnuite”, a explicat Ionuț Ichim, liderul de sindicat al polițiștilor din Penitenciarul Iași.
Paza deținuților este asigurată în acest moment de cei 28 de angajați din tura de noapte. Dacă însă schimbul de ture nu poate fi efectuat, iar angajații din tura de zi nu intră la lucru, conducerea penitenciarului ar putea fi nevoită să apeleze la angajații aflați în timpul lor liber sau, la limită, la jandarmi. Conform precizărilor lui Ionuț Ichim, această soluție a fost aplicată deja în penitenciare precum cele de la Gherla sau Brăila.
Sindicatul Manifest, membru al Federației Publisind, își exprimă profunda indignare față de adoptarea recentei ordonanțe care afectează grav veniturile și drepturile angajaților din sectorul public. Prin măsuri precum înghețarea salariilor, tăierea beneficiilor și limitarea posturilor vacante, Guvernul lovește direct în stabilitatea profesională și financiară a membrilor noștri. Diminuarea veniturilor cu cel puțin 1000 de lei lunar este inacceptabilă.
În semn de protest, vom organiza acțiuni revendicative, inclusiv refuzul muncii suplimentare, ceea ce va duce inevitabil la blocarea întregului sistem penitenciar. Solicităm retragerea măsurilor abuzive și dialog real cu reprezentanții sindicatelor”, a declarat Ionuț Ichim, Președintele Sindicatului Manifest
Reprezentanții conducerii Penitenciarului Iași nu au putut fi deocamdată contactați pentru a oferi un punct de vedere.
Publicitate și alte recomandări video