Grevă spartă pe Copou? Universitarii se raliază protestelor naționale, dar participă efectiv doar un sfert. ,,Ne-am obișnuit să scoatem castanele din foc cu mâna altuia”

sâmbătă, 07 februarie 2026, 03:05
2 MIN
 Grevă spartă pe Copou? Universitarii se raliază protestelor naționale, dar participă efectiv doar un sfert. ,,Ne-am obișnuit să scoatem castanele din foc cu mâna altuia”

Sindicaliștii din învățământul universitar se alătură protestelor decise la nivel național, în urma unui referendum intern organizat de sindicatul universitar UNIO. Datele arată însă o participare limitată, raportată la numărul total de membri.

La referendumul din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) au răspuns 332 de sindicaliști, dintr-un total de aproximativ 1.400 de membri. Dintre aceștia, 325 s-au pronunțat în favoarea protestelor, sub diferite forme. 211 au optat atât pentru mitinguri sau pichetări, cât și pentru grevă, 93 doar pentru grevă, iar 21 exclusiv pentru mitinguri și pichetări. Șapte respondenți au declarat că refuză orice formă de protest. Adică 23% dintre sindicaliști și-au exprimat dorința de a participa la o formă de protest.

Președintele sindicatului universitar UNIO a explicat că, în ciuda acestui rezultat, participarea efectivă va fi probabil scăzută. Acțiunile de protest stabilite de federație vor avea loc, însă gradul de mobilizare va rămâne redus.

„Am transmis aceste date către Federația Alma Mater. Dacă vom face proteste, ne așteptăm ca un sfert dintre sindicaliști să participe. Protestele decise la nivelul federației se vor declanșa, dar probabil participarea va fi mai scăzută, în jurul unui sfert din oameni”, a declarat prof. Cosmin Dariescu, pentru ,,Ziarul de Iași”.

Președintele UNIO a remarcat și o tendință aparte în ceea ce privește formele de acțiune alese.

„Se observă o ciudată predilecție pentru grevă, în contrast cu marșul sau pichetarea”, a adăugat acesta.

În opinia sa, această situație reflectă probleme mai profunde legate de implicarea colectivă.

„Probabil că lehamitea, comoditatea și chiar lașitatea se manifestă și la noi, ca și în alte medii profesionale din țară”, a subliniat sindicalistul.

Acesta a criticat și lipsa de asumare individuală a protestului.

„Ne-am obișnuit să scoatem castanele din foc cu mâna altuia și apoi ne plângem că suntem furați sau nedreptățiți”, a evidențiat profesorul.

Protestele din mediul universitar sunt anunțate în contextul nemulțumirilor față de politicile publice din educație și de condițiile de muncă din sistem.

,,Să vedem și partea plină: încă mai există oameni curajoși, dar mai puțin de un sfert”, a conchis acesta.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii